Terapia generală și specifică în diferitele tulburări de limbaj

În terapia tulburărilor de limbaj există o serie de metode şi procedee de ordin general dar şi unele specifice pentru fiecare tulburare în parte.

Metodele şi procedeele pentru corectarea tulburărilor de limbaj trebuie să ţină seama de:

- tipul de tulburare, extindere, gravitate şi dacă tulburarea este principală sau secundară

- particularităţile individuale şi specificul personalităţii

- specificul limbii în care se produce tulburarea

- vârsta cronologică şi mentală a subiectului (la vârstele mici terapia – specific ludică)

I. Metode si procedee cu caracter sau de ordin general – nu corectează tulburările propriu-zise, dar ele sunt necesare pentru că pregătesc pe subiect pentru aplicarea metodelor specifice logopedice, şi-l pregătesc pe individ din punct de vedere organic. Aceste metode şi procedee pot fi aplicate în orice tulburare de limbaj. Aceste metode cuprind:

1. Gimnastica si miogimnastica corpului şi a organelor care participă la realizarea pronunţiei. Aceasta se referă la îmbunătăţirea motricităţii generale şi a mişcărilor fono-articulatorii. In acest scop se indică o serie de exerciţii care au importanţă nu numai pentru dezvoltarea limbajului dar şi pentru sănătatea organismului.

Exerciţiile fizice generale au scopul de a uşura desfăşurarea unor mişcări complexe ale diferitelor grupe de muşchi care iau parte la activitatea de respiraţie şi la funcţionarea aparatului fono-articulator. Este indicat ca fiecare mişcare să fie executată în mod ritmic. La dizartrici, alalici, afazici exerciţiile generale trebuie sa se realizeze pe perioade lungi de timp zilnic sau cel putin de 3 ori pe săptămână.

Gimnastica medicală duce la dezvoltarea motricitatii generale.

Pentru dezvoltarea motricitatii organelor fono-articulatorii se recomandă exerciţii ce duc la dezvoltarea mişcărilor expresivităţii faciale. Cele mai importante exerciţii sunt:

- umflarea simultană a obrajilor

- închiderea si deschiderea ochilor

- ridicarea şi coborârea ritmică a sprâncenelor

- imitarea rasului şi a surâsului

- încreţirea şi descreţirea frunţii

Motricitatea linguală joacă un rol important în pronunţarea sunetelor. Se pot folosi numeroase exerciţii linguale:

- deschiderea gurii şi scoaterea ritmică şi rapidă a limbii şi retragerea ei în cavitatea bucală

- scoaterea limbii întinse peste buza inferioară în direcţia bărbiei şi peste buza superioară în direcţia nasului

- mişcări la dreapta şi la stânga astfel încât limba să atingă colţurile buzelor

- ridicarea limbii spre palat şi lăsarea ei în jos cu zgomot

- imitarea diferitelor fenomene ale naturii, mersul locomotivei, formarea cupei cu limba

Pentru dezvoltarea motricităţii labiale sunt necesare, mai ales la cei cu dislalii audiogene, cu dislogii şi anomalii ale buzelor:

- acoperirea alternativă a unei buze prin cealaltă,

- formarea unei pâlnii ca la pronunţarea sunetelor b şi p

- retragerea şi extensia comisurilor laterale

- vibrarea buzelor prin imitarea sforăitului de cal

2. Educarea respiraţiei si a echilibrului dintre expir şi inspir

În funcţie de sex se disting 2 tipuri de respiraţie:

- la barbaţi o respiraţie costo-abdominală

- la femei respiraţie de tip toracic

Exerciţiile de respiraţie se desfăşoară în funcţie de vârsta subiectului.

La copii mici ele se pot desfăşura sub forma jocului în aer liber sau în camere bine aerisite: jucării în care sa sufle, exerciţiile să fie făcute din diferite poziţii ale corpului (culcat, în picioare, şezut).

La copii mai mari – materiale didactice vizuale, spirometrul

Exerciţiile pot fi individuale sau de grup:

- suflarea într-o lumânare aprinsă

- umflarea balonului

- expirarea şi inspirarea alternativă pe nas şi gură

- aburirea unei oglinzi prin eliminarea jetului de aer alternativ pe nas şi gură

- formarea de valuri într-un vas cu apă prin suflare

- suflarea în diferite instrumente muzicale

- se emit voci cântate, exclamaţii, interjecţii

3. Educarea auzului fonematic (a capacităţii de a identifica, discrimina şi diferenţia sunetele limbii)

Deficientele auzului fonematic fac imposibil autocontrolul auditiv.

La copii preşcolari dezvoltarea auzului fonematic se poate face sub forma unor jocuri:

- ghicirea vocii celui care îl strigă

- identificarea vocii unor persoane cunoscute sau a strigătului animalelor şi păsărilor înregistrate pe casetă

- întrecerea în recitarea unor poezioare cu intonaţie

La cei cu tulburări de pronunţie se recomandă: pronunţarea, identificarea, diferenţierea cuvintelor paronime.

Pentru dezvoltarea auzului fonematic sunt mai importante exerciţiile în cuvinte decât pronunţarea lor izolată

4. Educarea personalităţii, înlăturarea negativismului faţă de vorbire şi a tulburărilor de comportament

Sunt necesare la copii de vârstă şcolară dar şi la puberi şi adolescenţi.

La şcolari, fenomenul dereglării verbale se conştientizează ducând la devieri de comportament, atitudini negativiste, slaba integrare în colectiv, reţinere sau obrăznicie, nervozitate.

Educarea personalităţii trebuie să urmărească:

- redarea încrederii în propriile posibilităţi,

- crearea convingerii ca tulburarea nu presupune un deficit intelectual

- crearea convingerii că dificultatea de limbaj este pasageră

- crearea încrederii în logoped