Tinerețea și tânărul adult - vârsta adultă emergentă

Erik Erikson a caracterizat vârsta tinereții (ca vârstă mijlocie în ciclurile vieții) ca fiind dominată de amplificarea identității sociale și de angajare, implicarea, pe acest plan, făcându-se prin sarcini sociale. În același timp, tinerețea se caracterizează, după acest cunoscut autor, prin trăirea intensă a experienței dragostei și începutul vieții de familie, ceea ce duce la dezvoltarea intimității. În clasificarea lui N. Baylev, axată mai ales pe dezvoltarea inteligenței, perioada de adult este plasată ca dezvoltare între 22 și 44 de ani. În schimb, OMS consideră tinerețea ca desfășurându-se între 18/20 de ani și 35 de ani, limita superioară a perioadei adulte tinere coincizând cu vârsta la care toate organele și sistemele organismului funcționează în condiții și la parametrii superiori.

Perioada de „maturitate în devenire” a adolescenței și perioada „tânărului adult”este o perioadă de viață în care procesul de socializare este special pentru că există tensiuni între dorința de individualizare și dorința și nevoia de inserție, adică necesitatea integrării sociale (Gaudet, 2005).Viața tinerilor de astăzi, în condițiile globalizării, a pro-gresului tehnologic alert, a democratizării relațiilor de familie, s-a schimbat față de viața pe care o aveau tinerii în urmă cu jumătate de secol. Vârsta căsătoriei, care era anterior în adolescența târzie sau în jurul vârstei de 20 ani, este acum mai aproape de vârsta de 30 de ani în țările industrializate (Douglass, 2005, 2007, Arnett, et al., 2011, Fussel și Fustenberg, 2005).Vârsta la care tinerii aleg să devină părinți a crescut și ea, mai mult sau mai puțin în paralel, odată cu creșterea vârstei căsătoriei.Femeile tinere, care anterior s-au limitat la rolurile de mame și de soții, fără a avea nevoie de educație sau de carieră, depășesc acum bărbațiitineri la nivel educațional, în întreaga lume. (Coleman & Schofield, 2007;National Center for Education Statistics, 2009, apud Arnett et al., 2011).

Învățământul și formarea postsecundară au devenit mai importante decât oricând, deoarece economia s-a mutat de la o bază de producție la o concentrare pe informații, tehnologie și servicii. Societatea modernă oferă tinerilor cel puțin iluzia flexibilității și a varietății, inclusiv convingerea că în viața socială „orice alegere poate fi o opțiune viabilă”: Să se căsătorească sau să nu se căsătorească, să trăiască într-un parteneriat cu un partener de de sex opus sau același sex, să aibă copii în adolescență, în perioada adultă târzie sau deloc, să aibă primul loc de muncă și o educație superioară mai târziu sau invers sau să alter-neze între cele două. Aproape toate opțiunile sunt reversibile: partenerii, locurile de muncă și locuințele pot fi părăsite și înlocuite(Arnett et.al., 2011). Timpul liber a fost, afectat de aceleași tehnologii noi și de globalizare care au transformat viața activă: ieri jocurile pe computer, astăzi rețele de socializare. Distincția dintre statutul de tânăr și statutul de adult a început sădevină difuză în ultimele decenii și a continuat să se estompeze (Buchmann, 1989, apud Arnett et al., 2011).

În concluzie, Arnett (2000, 2004, 2006, 2007, 2010), Fustenberg et al.(2005) și Tanner, (2006) au sugerat că schimbările în viața tinerilor pot fi cel mai bine înțelese ca implicând apariția unui nou stadiu de viață, numită maturitate emergentă.

Havighurst a considerat că perioada adolescenței se încheie în jurul vârstei de 20 de ani (timp în care individul trebuie să-și stabilească identitatea și să-și rezolve sarcinile de dezvoltare: alegerea unei cariere, obținerea independenței emoționale), având ca punct aproximativ de plecare vârsta de 35 de ani către perioada mijocie a vieții adulte. Având în vedere că mulți tineri așteaptă astăzi până la vârsta de 30 de ani să se căsătorească și să aibă primul lor copil - este adevărat că „30 este noul 20” (Arnett, et al., 2011), este evident că psihologia dezvoltării are nevoie de o abordare nouă și diferită pentru a explica dezvoltarea duratei de viață în lumea modernă, cu schimbările și variațiile sale, în prezențavariațiilor culturale. Pentru a adapta variațiile în dezvoltare, Arnett (2006, 2010) a sugerat că nu există o vârstă adultă în curs de dezvoltare, ci mai multe perioade adulte de transformare.

Adică, adulții în curs de dezvoltare din întreaga lume împărtășesc asemănările demografice, prin faptul că așteaptă până cel puțin la vârsta de 20 de ani pentru a intra în roluri adulte stabile și pot împărtăși similarități de dezvoltare, cum ar fi concentrarea pe explorările de identitate (Arnett et al., 2011).