Tipuri de comunicare - verbală, paraverbală, nonverbală

Introducere

În nici un domeniu al vieţii şi activităţii umane existenţa şi manifestarea omului ca fiinţă socială nu este posibilă fără comunicare. Comunicarea dă sens şi finalitate intenţiilor, dorinţelor, aspiraţiilor, atitudinilor şi acţiunilor noastre, le face inteligibile pentru ceilalţi, în aceeaşi măsură în care fiecare dintre noi percepem modul de manifestare al celorlalţi faţă de noi prin comunicare. Natura şi modul de manifestare a relaţiilor de comunicare dintre oameni sunt atât de diversificate, atât de complexe şi de structurate, încât putem spune că omul trăieşte, de fapt, într-un mediu comunicaţional omniprezent, care-i structurează şi-i afectează viaţa în fiecare clipă.

Când intenţionăm să vorbim despre comunicare, observăm aproape imediat un fenomen interesant: termenul de comunicare se prezintă sub forma unei aglomerări conceptuale, cuprinzând un mare număr de ştiinţe. Comunicarea poate astfel să capete accentele unor definiţii lingvistice, psihologice şi psihosociale, filosofice, matematice, pedagogice. Fiecare domeniu al cunoaşterii are definiţia sau definiţiile lui referitoare la comunicare.

Scopul referatului este acela de a sublinia importanţa comunicării sub toate formele sale în procesul instructiv-educativ.

Problematica referatului

Sistemul psihic uman este un sistem comunicaţional.

Din punct de vedere cibernetic, comunicarea reprezintă deplasarea unei cantităţi de informaţie de la un element la altul în cadrul aceluiaşi sistem sau de la un sistem la altul, fără considerarea naturii şi modalităţii concrete în care se realizează această deplasare.

Comunicarea este o modalitate fundamentală de interacţiune psihosocială. Din acest punct de vedere, ea este relaţia prin care interlocutorii se pot înţelege şi influenţa reciproc prin intermediul schimbului continuu de informaţii, divers codificate.

Privind aspectul formativ-educativ al comunicării, în general şi în mod special al comunicării didactice, Ana Tucicov-Bogdan caracterizează procesul de comunicare ca un „liant al vieţii sociale”, care are rolul de a forma concepţia despre lume, convingerile, atitudinile şi de a constitui principalul mijloc de reglare a comportamentelor.

După natura semnelor utilizate în codificarea informaţiei şi după canalul predilect de transmitere a mesajului se evidenţiază trei tipuri de comunicare:

- Comunicarea verbală – este specific umană. Informaţia este codificată şi transmisă prin cuvânt şi tot ceea ce ţine de acesta, privind aspectele fonetic, lexical, morfo-sintactic. Poate fi orală (utilizează canalul auditiv) sau scrisă (utilizează canalul vizual). Prin intermediul acestei forme pot fi transmise conţinuturi extrem de complexe, dar, comparativ cu celelalte forme de comunicare, decodificarea se realizează mai încet.

- Comunicarea paraverbală – în cazul acestei forme de comunicare canalul utilizat este canalul auditiv. Informaţia este codificată şi transmisă prin intermediul elementelor prozodice şi vocale (caracteristicile vocii, particularităţile de pronunţie, intensitatea rostirii, ritmul şi debitul vorbirii, pauzele, intonaţia etc) care însoţesc cuvântul şi vorbirea, în general.

În activitatea educativă şi în cea terapeutică, comunicarea de tip paraverbal este hotărâtoare. Jacques Mehler a demonstrat, de exemplu că dacă în cazul comunicării cu copilul foarte mic, vocea mamei este neutră, fără intonaţie, ea nu stârneşte nici o reacţie, întocmai ca o voce necunoscută. Nou-născutul percepe ritmul, accentul, durata şi intensitatea sunetelor şi aceste elemente au rezonanţă în lumea lui internă, stimulându-l.

- Comunicarea nonverbală – canalul de transmitere este cel vizual. Informaţia este codificată şi transmisă printr-o diversitate de semne legate direct de postura, mişcarea, gesturile, mimica, înfăţişarea partenerilor.

Principalele funcţii pe care comunicarea non şi paraverbală le îndeplinesc sunt următoarele:

- de susţinere a comunicării verbale şi pentru a furniza feed-back vorbitorului;

- pentru a semnala atitudini;

- pentru a transmite conţinuturi afective pentru a semnala stări emoţionale;

- pentru a înlocui în întregime vorbirea