Violența în școală

Violenta umana este o tema a prezentului in multe tari, violenta sociala, ca si cea interpersonala reprezinta argumente solide pentru dezvoltarea unor programe educationale pentru a promova constientizarea acestui fenomen si a pleda pentru mijloace nonviolente de interactiune si de reglare a vietii sociale.

Situatia generala ingrijoreaza, pentru ca violenta a devenit o tema cu care se confrunta toate societatile, necesitand o luare de pozitie la nivelul intregului corp social si dezvoltarea unor strategii de investigatie, prevenire si control.

Familia este mult discutata, cercetatorii din stiintele sociale acceptand ideea schimbarii structurii si valorilor ei, ca si a degradarii climatului de securitate si refugiu cu care este familia asociata in mod traditional. Modernitatea si conditia urbana au generat noi forme de violenta si au provocat schimbari la nivelul valorilor si aspiratiilor indivizilor. Conflictele datorate saraciei, dar si lipsei de educatie si de informatie genereaza contexte de viata privata in care violenta este un comportament tolerat, chiar acceptat, el fiind invatat de copii si reprodus ca modalitate esentiala, frecventa si “fireasca” de comportament interpersonal.

Violenta este una dintre marile probleme ale lumii contemporane. Presa, scrisa sau audiovizuala, informeaza in permanenta cu privire la manifestari diverse ale acestui fenomen, de la formele cele mai agresive, precum razboaie ori crime terifiante, batai, violuri, furturi, distrugeri de bunuri, si pana la cele mai putin socante (dar nu mai putin vinovate), cum ar fi violentele verbale. In acest context, aparitia diferitelor forme de violenta in mediul scolar pare aproape o fatalitate si devine, adesea, un lucru obisnuit, cu care semenii coexista fara macar a se mai sesiza asupra pericolului. Chiar daca reprezinta o problema delicata, luarea in stapanire a fenomenului violentei nu se poate face decat daca ii sunt cunoscute cauzele,originile,formele de manifestare si posibilitatile de prevenire. Problema violentei in scoala poate si trebuie sa devina o tema de reflectie pentru toti cei implicati in actul educational. Cu atat mai mult cu cat scoala dispune, credem, de importante resurse pentru a concepe programe de prevenire a violentei si pentru a rupe cercul vicios al violentei in mediul scolar.

Definirea violentei s-a dovedit a fi o incercare extrem de dificila. Acest fapt se explica prin complexitatea fenomenului, dar si prin marea diversitate a formelor sale de manifestare. Nu in ultimul rand, dificultatea a aparut si din cauza asocierii si, uneori, chiar a confundarii violentei cu agrasivitatea. Specialistii domeniului au facut insa o serie de delimitari intre cele doua concepte, care se cuvin mentionate.

Termenul de agresivitate vine din latinescul adgradior, care inseamna “a merge catre…”, si a evoluat apoi in agredire , ce semnifica “ a merge catre … cu un spirit belicos, cu tendinta de a ataca”. In sens etimologic, notiunea de agrasivitate trimite la o potentialitate individuala, la capacitatea de a infrunta un obstacol, de a se confrunta cu altul si a nu da inapoi in caz de dificultate.

Ca multe alte comportamente sociale complexe, agresivitatea este dobandita prin invatarea sociala. Procesul de socializare inseamna si achizitia de raspunsuri agresive, fie prin invatare directa – acordarea de recompense sau pedepse unor comportamente - , fie mai ales prin observarea conduitelor si a consecintelor lor la altii. Experimentele psihologului american Albert Bandura si ale colaboratorilor sai (1963) au demonstrat rolul adultului ca model in insusirea comportamentului agrasiv la copii. Dupa ce au vazut cum un adult agreseaza o papusa sau se joaca linistit cu ea, copiii au fost pusi in situatia de a avae ei insisi de-a face cu o serie de jucarii, printre care si papusa respectiva. Cei ce au asistat la un comportament agresiv din partea adultului s-au comportat si ei agresiv. Mai mult, s-a observat ca agresivitatea a crescut atunci cand: modelul a fost recompensat; modelul a fost de acelasi sex cu respectivul copil; modelul a avut inainte legaturi intense cu copilul (prieten de familie, invatator etc.). Astfel incat, chiar daca nu sunt educati expres in a fi agresivi – in multe culturi acest lucru se intampla -, copiii invata din experienta proprie prin reintarire sau imita persoanele semnificative si/sau autoritare.