Administrarea Sfintei Taine a Euharistiei

În viata si spiritualitatea ortodoxa, Sfânta Împartasanie are o însemnatate deosebita. Împartasirea reprezinta momentul cel mai important din viata crestina, pentru ca atunci primim în fiinta noastra Trupul si Sângele lui Hristos. Problema care se pune în legatura cu Sfânta împartasanie este cât de rar sau cât de des trebuie si putem sa ne împartasim.

Primitorii deplin îndreptatiti ai acestei Sfinte Taine sunt numai crestinii valid botezati, adica aceia asupra calitatii carora de membri ai Bisericii nu exista îndoiala. Pentru împartasire acestora exista reguli sau rânduieli potrivit carora unii se pot împartasi mai des, având chiar aceasta îndatorire, iar altii mai rar. Cei ce sunt datori a se împartasi mai des sunt slujitorii Sfintei Taine, adica în primul rând preotul si diaconul, precum si toti ceilalti membri ai clerului care nu fac parte din preotia de instituire divina. Acestia au datoria de a se împartasi la fiecare Sfânta Liturghie, potrivit canonului 8 (opt) apostolic care dispune astfel: Daca vreun episcop sau prezbiter, sau diacon sau oarecare din catalogul ierarhieresc, savârsindu-se Sfânta Jertfa, nu se va împartasii, sa spuna pricina si, de va fi binecuvântata, sa aiba iertare, iar daca nu o va spune, sa se afuriseasca pentru ca s-a facut vinovat de demoralizarea credinciosilor si a produs banuiala asupra celui ce a savârsit-o ca si când nu ar fi savârsit-o dupa rânduiala.

În privinta celorlalti crestini, canonul 9 apostolic prevede ca au îndatorirea de a se împartasi ori de câte ori asista la Liturghie. Iata textul canonului: Toti credinciosii care intra (în biserica) si asculta scripturile dar nu ramân la rugaciune (slujba) si la Sfânta Împartasanie, aceia, trebuie sa se afuriseasca, (excomunice), ca facând neorânduiala în biserica.

Asadar în Biserica Veche si laicii aveau obligatia sa se împartaseasca la sfârsitul Sfintei Liturghii si deci aveau obligatia sa se comporte în asa fel ca sa fie vrednici de a se împartasi de fiecare data. Dar oricât se va fi straduit în Biserica veche si în unele epoci de mai târziu asupra obligativitatii împartasirii la fiecare liturghie la care asista credinciosii, aceasta rânduiala nu a ramas obligatorie, pentru motivul ca nu poate fi primit sa se împartaseasca daca nu este pregatit si cu atât mai putin poate fi constrâns cineva sa se împartaseasca în nevrednicie.

Savârsirea binelui si a milosteniei, postul, rugaciunea, curatirea de patimi si desavârsirea morala, marturisirea pacatelor si primirea dezlegarii din partea duhovnicului ne fac apti sau vrednici de primirea Sfintei Împartasanii.

Pe tema aceasta a împartasirii cu vrednicie sau cu nevrednicie si ca urmare a împartasirii rare sau dese sau la anumite sarbatori, în functie de vrednicia sau nevrednicia celui care se împartaseste, s-au iscat numeroase discutii si în vremurile mai de demult si în zilele noastre, când problema a fost reactualizata din pricina ratacirii unora care pretindeau ca împartasire deasa, chiar cotidiana, ar putea fi practicata independent de vrednicia sau nevrednicia celui care ar primi Sfânta Împartasanie.

Pentru lamurirea si îndrumarea slujitorilor Bisericii si a credinciosilor laici în aceasta chestiune, Sfântul Ioan Gura de Aur se pronunta în modul urmator:

Multi se împartasesc& o data pe an, altii de doua ori, altii, mai des.

Care trebuie laudati? Cei care se împartasesc o data, sau cei care adeseori, sau cei care rareori?.

Nici cei ce se împartasesc o data, nici cei ce de multe ori, nici cei ce de putine ori, ci cei ce se împartasesc cu constiinta curata si a caror viata este ireprosabila. Uni ca acestia, totdeauna, iar cei ce nu sunt de acest fel, niciodata sa nu se apropie de cuminecatura (Cuvânt despre Epistola catre Evrei).

Sfânta Împartasanie, Trupul si Sângele Domnului, ni se ofera Spre iertarea pacatelor si viata de veci, deci pentru perfectiunea noastra spirituala. Din cele spuse pâna aici, rezulta ca efectele sau roadele Sfintei Împartasanii nu depind de numarul de împartasiri sau de intervalele la care primim Sfânta Euharistie, ci de dispozitia sau pregatire sufleteasca cu care o primim. De aceea pentru ca Sfânta Împartasanie sa devina cu adevarat leac al nemuriri si antidot împotriva mortii, cum o numeau Sfintii Parinti, trebuie eliminat din suflet tot ceea ce constituie pacat si imperfectiune, deci trebuie sa ne pregatim în mod cu totul deosebit pentru a putea desavârsi acest act de o însemnatate covârsitoare care este Sfânta Împartasanie. De aceea, Sfintii Parinti subliniaza adesea regula aplicata totdeauna si cu mare respect în practica Bisericii Ortodoxe care nu încurajeaza pe nimeni sa vina la împartasanie fara pregatirea necesara si mai ales fara curatirea inimii care se face prin Sfânta Taina a Spovedaniei.