Antropologie și Religie

Raportul dintre religie şi ştiinţa antropologiei se aflǎ încǎ sub semnul obscuritǎţii.

Obiectul religiei este lumea spiritualǎ, iar cunoaşterea este simbolicǎ, intuitivǎ, dogmaticǎ.

Religia în sensul ei primar, e credinţa în Dumnezeu, iar prin extinderea sferei sale este o ştiinţǎ ce are ca obiect de studiu realitatea. (C.Z. Buştiuc, Religie şi ştiinţǎ)

Mircea Eliade afirmǎ cǎ realitatea poate fi definitǎ ca o aparenţǎ corectatǎ de o transparenţǎ, având ca orice obiect al lumii materiale o laturǎ vizibilǎ şi o laturǎ invizibilǎ.

Noţiunea despre cunoaştere are dupǎ Nae Ionescu o semnificatie determinatǎ şi precisǎ : “se pot cunoaşte numai fenomenele fizice, pe când cele spirituale nu pot fi decât trǎite şi înţelese( Nae Ionescu, Metafizica)

În secolul al XIX-lea are loc o redimensionare a religiei, a tradiţiei, prin marii sociologi ai vremii- Comte, Weber, Durkheim.

E.Durkheim încearcǎ sǎ demonstreze cǎ tradiţia este factorul ce-i uneşte pe membrii unei societǎţi, religia ajungând sǎ fie identificatǎ cu societatea.

În lucrarea Formele elementare ale vieţii religioase, Durkheim analizeazǎ triburile din Australia si totemismului acestora.

El identificǎ o religie superioara prin ea însǎşi, fǎrǎ un Dumnezeu transcendent.

Totemismul potrivit lui Durkheim, conţine trǎsǎturi comune cu ale religiilor evoluate (creştinismul). Nu putem înţelege religiile mai evaluate decât analizând modul în care acestea au evoluat de-a lungul istoriei. Simplitatea religiilor şi a societǎţilor primare ne ajutǎ sǎ înţelegem natura lor, ceea ce le-a cauzat şi ceea ce le-a urmat.

Religia reprezintǎ pentru studierea societǎţii un fenomen important, un fapt social – reprezentǎrile religioase exprimǎ realitǎţi colective; riturile sunt moduri de a acţiona şi au ca scop sǎ întreţinǎ sau sǎ refacǎ anumite stǎri mentale ale acestor grupuri.

Durkheim împarte lumea în sacru şi profan, existenţa acestor douǎ sfere fiind sursa autoritǎţii în societate. Sacrul şi profanul sunt douǎ realitǎţi care existǎ în mod implicit: odatǎ ce admitem existenţa unuia, deducem şi prezenţa celuilalt.

Esenţa religiei o constituie comunitatea credincioşilor, sentimental comun de credinţǎ. Ideea de conştiinţǎ colectivǎ este definitorie pentru Durkheim, ea reprezintǎ partea comunǎ a membrilor unei comunitǎţi.

Principalul mod de organizare a societǎţii din Australia este clanul. Care are urmatoarele trǎsǎturi: legǎturile create între membrii respectivei comunitǎţi, având acelaşi nume, şi existenţa totemului care comportǎ aceleaşi caracteristici pentru toti cei din clan.

Totemismul este strâns legat de organizarea indivizilor sub formǎ de clan. La fel si clanul unitatea lui este datǎ de împǎrtǎşirea aceluiaşi totem. De obicei, totemul este ales dintre lucrurile înconjurǎtoare omului: animale sau plante. El reprezintǎ emblem clanului, fiind inscripţionat şi pe alte obiecte ale clanului, chiar si pe corp.

Totemul reprezintǎ modalitatea prin care oamenii iau parte la sacru. El concentreazǎ valorile spirituale ale comunitǎţii. Între totem şi reprezentarea sa graficǎ nu existǎ o legǎturǎ foarte mare, totemul este expresia necesitǎţii de a avea o materializare a sentimentelor religioase.

Durkheim menţioneazǎ cǎ religia nu se rezumǎ doar la starea de credinţǎ, ea având şi forme de manifestare prin activitǎţi ritual. Formele religioase sunt împǎrţite de el în douǎ clase fundamentale: rituri şi credinţe: riturile sunt modalitǎţi de manifestare, de actiune, iar credintele sunt “stǎri de opinie”.

Prin rituri se impun anumite reguli de conduit care reglementeazǎ atitudinea omului atât vizavi de sacru, cât şi faţǎ de profan. În acest momente se creeazǎ solidaritatea de grup. Religia apare în momentul în care indivizii s-au organizat ca un întreg, ca o comunitate. El aratǎ cǎ aproape toate sferele vieţii sociale sunt pǎtrunse de problema religiei, ea influenţâd comportamentul indivizilor în societatea primitivǎ.