Apele Țării Sfinte

Apa apare ca un element primar în crearea lumii. În Facere, organizarea cosmosului începe prin separarea apelor (Fac. 1, 6-8), care dă naștere cerului. Uscatul se naște și el prin separarea apelor care ’’s-au adunat la un loc formând marea” (Fac. 1, 9-10). Psalmul 23 mărturisește în acest sens: ’’Al Domnului este pământul și plinirea Lui; Lumea și toți cei ce locuiesc în ea. Aceasta pe mări l-a întemeiat pe El și pe râuri l-a așezat pe El”.

Mai aflăm că în prima istorisire a creației se insistă asupra distincției între apele “de sub cer” și “cele de deasupra tăriei”. Să nu uităm că apa ploii este un element purificator important în tradiția iudaică, în toate sinagogile se află un sistem de canalizare care adună apa într-un bazin, servind diverselor ritualuri de purificare. Bazinul este săpat și modelat chiar în pământ. Așadar apa “naturală” sau “vie”, așa cum este în textele talmudice (carte religioasă la evrei, care conține un comentariu și o dezvoltare a Vechiului Testament sub raport religios, legislativ, literar și istoric ), provine din apa de la ploaie.

În Noul Testament, Evanghelistul Ioan insistă pe asocierea întâlnirii Lui Hristos cu femeia samarineancă la puțul lui Iacob, unde Hristos vestește “darul Lui Dumnezeu”, “apa vie” : “Oricine bea din apa aceasta (din puțul lui Iacob), va înseta iarăși. Dar cel care va lua din apa pe care i-o voi da Eu se va face izvor de apă care curge spre viața veșnică” (Ioan 4, 13-14).

Așadar vedem că apele sunt încă de la Facere și că ele sunt necesare vieții deoarece apa este suflarea de viață, ea dă viața tuturor și fără ea nu putem trăi.

Deci apele Țării Sfinte sunt formate de la Facere, de la despărțirea apelor de uscat și ele se află până în zilele noastre deoarece avem drept mărturii Sfânta Scriptură unde ne sunt relatate numeroase minuni și fapte petrecute în jurul acestora și pelerini care scriu din cele văzute în Țara Sfântă în călătoriile lor.

Această temă “Apele Țării Sfinte” face parte din unele titluri din arheologia biblică, care studiază sistematic trecutul istoric și arheologic al omenirii de la Facere până în prezent.

II. Apele Țării Sfinte

În cărțile biblice un loc de o largă importanță îl ocupă deci marea și oceanul, apele lor peste tot, care apar în diferite texte.

Cartea Sfântă se ocupă de ocean și pentru a evidenția cât de minunat este Dumnezeu prin operele Sale. Din scrierile biblice recunoaștem chiar într-un picur de apă măreția operei Sale. Întâlnirea cu marea, adaugă paginilor biblice un spor de interes.

Cel mai mare număr de texte închinate mării se află în cartea Psalmilor. Varietatea Psaltirii și extensiunea ei se pretează mai mult la aceasta. Urmărind psalmii, în succesiunea lor cronologică, un prim loc se află în Psalmii 8, 9, unde se vorbește despre “peștii care străbat cărările mărilor”.

Datorită faptului că apele Țării Sfinte sunt situate la marginea deșertului, Palestina a suferit dintotdeauna din lipsă de apă. Descoperirile arheologice dovedesc că, timp de mii de ani, locuitorii acestor ținuturi au fost preocupați să-și facă rezerve de apă printr-o mare diversitate de sisteme.

Așadar din pricina lipsei de apă suficientă de izvor, în cele mai multe regiuni, s-au construit aici cisterne de piatră de o capacitate enormă sau găuri în stâncă, în care se aduna apa de ploaie.

Apele Țării Sfinte sunt de două feluri: curgătoare și stătătoare. Dintre sursele de apă, cele mai importante sunt râul Iordan, lacul Ghenizaret și Marea Moartă, ale cărei ape nu au putut fi folosite decât relativ recent, prin punerea la punct a tehnologiilor de desalinizare.

III. Lacurile

III.1. Marea Moartă

Una dintre apele cele mai memorabile, nu numai dintre ale Palestinei ci chiar dintre câte sunt cunoscute, este lacul numit Marea Moartă, situat în partea de sud-est a Palestinei. Numele acesta îl are de la acea împrejurare, și că în apele lui nu trăieste nici o vietate.

Mai aflăm că în cartea Facerii unde ne descrie impresionant geneza acestei mări, care împrăștie fiori de moarte și pedeapsa binecuvântată: Intemperii însoțite de descărcări electrice, foc și pucioasă, cu solul surprins într-o oscilație seismică, au aprins pământul bogat în materii inflamabile și a nimicit orașele Sodoma și Gomora. Aceeași soartă au avut-o și centrele apropiate Adma și Țeboim (Deut. 29, 23). Pe ruinile acelor străvechi cetăți a luat ființă Marea Moartă. Bogat în materii combustibile, pământul s-a aprins și consumat, prin foc, iar nivelul regiunii a rămas mai jos decât restul. Abisul produs prin ardere s-a umplut cu apă. Din cauza clorurilor se distruge orice vietate. Totul este încremenit aici. Nici o vietate, nici un fel de viață, cu adevărat o mare moartă.