Argumente pentru preoția hristica istituita în 33 AD și transmisă până azi

Pentru că foarte multe culte protestante și neoprotestante pretind că preoția fost desființată în Noul Testament o data cu crucificarea Mântuitorului voi prezenta un material fundamentat pe Sfânta Scriptură care demonstrează contrariul. Pentru început trebuie să reținem că activitatea și funcțiile preoților veterotestamentari era denumită în Legea Veche slujbă sau slujire și era făcută spre domolirea pedepsei lui Dumnezeu prin diferite jertfe aduse în vederea ispășirii păcatelor evreilor așa cum vedem la Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor) Cap. 31:2.„ Iar Iezechia a așezat cetele de preoți și de leviți, după împărțirea lor, pe fiecare la slujba sa, pe care o avea de preot sau de levit, pentru ca să facă slujbe, laude și doxologii, la timpul arderilor de tot și al jertfelor de împăcare, la porțile curții templului Domnului.” și să amintim că aceștia erau completați de leviți, care nu erau preoți, ci erau cei specializați în Legea Veche, care se pregăteau să devină preoți și care recitau versuri și imnuri denumite doxologii în timpul slujbelor. Funcțiile preoților erau conform Ieșirea - a doua carte a lui Moise Cap. 19,23 și Levitic cap. 1-6, 14-16 din Vechiul Testament, acelea de a efectua sacrificarea jertfelor aduse de populația evreiască la Tabernaclu și ulterior la Templu, care erau porumbei, viței, miei, dar și pâine, tămâie și alte ierburi, de a efectua acele ritualice care însoțeau acestea folosind diferite obiecte de cult. Ei aveau un anumit tip de veșminte despre care amintește Scriptura la Ieșirea - a doua carte a lui Moise cap.28-29. Veșmintele preoților veterotestamentari erau făcute din lâna unei oițe fecioare tunsă pentru prima data și nu aveau voie niciodată să le rupă conform Levitic cap.10:6 „Iar lui Aaron și fiilor lui, Eleazar și Itamar, le-a zis Moise; "Capetele voastre să nu vi le descoperiți și veșmintele voastre să nu vi le sfâșiați, ca să nu muriți și ca să nu atrageți mânia asupra obștii întregi.”, deoarece simbolizau fecioria pentru acest motiv în momentul în care Caiafa și-a rupt cămașa, în calitate de Arhiereu veterotestamentar în fața Mântuitorului în Sinedriu, funcția preoției veterotestamentare a încetat, încălcând astfel porunca lui Moise și de aici a început preoția novotestamentară, deoarece Hristos nu Și-a lepădat cămașa și nici nu I-a fost ruptă (știm că soldații au aruncat zaruri pentru ea căci nu avea nici o cusătură).

Acum să trecem la preoția Novotestamentară. Preoția veterotestamentară a încetat din punct de vedere haric la momentul în care Caiafa și-a rupt veșmintele, ea continuat să existe faptic chiar și azi la evrei, dar fiind văduvită de orice legătură cu Dumnezeu, altfel spus, un simplu act exterior, un teatru. Având în vedere că totuși preoția veterotestamentară și cea novotestamentară au continuat să existe în aceeași regiune și în aceeași comunitate iudaică, Sfinții Apostolii care au scris cărțile Noului Testament spre a nu confunda cele două linii preoțești, cea veche care încetase și cea nouă care abia luase ființă, au denumit ierarhia noii preoții altfel: astfel echivalentul arhiereului din preoția veterotestamentară este episcopul în noua preoție, preotul rabbinic, denumit în greaca veche de evangheliști ἱερεα („ierea” a se vedea Ev. Marcu 1:44 și Ev. Matei 8:4) devine în ieraria preoțească novotestamentară πρεσβύτερoς („presviteros” πρέσβῠς (présbus, = în vîrstă, bătrân +‎ τερoς -teros,= adverb comparativ „mai”, a se vedea Ep. 1 Timotei 5:19, Ep.1 Petru 5:1 Ep 2 Ioan 1:1 și Ep.3 Ioan 1, aceștia reprezentând categoria de vârstă a preoților care constituia Sanahedrinul evreiesc), iar levitul veterotestamentar are drept omolog diaconul din ierarhia preoțească creștină. Despre faptul că preoția Legii Vechi nu mai are har, ne spune Sf. Ap. Pavel, el însuși fost levit, la Ep. Evrei 10:11 că „Și orice preot stă și slujește în fiecare zi și aceleași jertfe aduce de multe ori, ca unele care niciodată nu pot să înlăture păcatele.”, folosind pentru preot termenul de ἱερεὺς, specific ierarhiei veterotestamentare.

În Noul Testament Sf. Ap. Pavel la Cap. 13:10. le transmite evreilor în epistola către aceștia, că ei, Apostolii și cei care le urmau lor „Avem altar, de la care nu au dreptul să mănânce cei ce slujesc cortului.”, cei care slujeau cortului fiind iudeii care rămăseseră tributari Legii Vechi. Ori dacă creștinii aveau altar înseamnă că aduceau și jertfă lui Dumnezeu și din nou, dacă aveau altar înseamnă că aveau și preot rânduit pentru a aduce jertfă lui Dumnezeu, altfel ce funcție ar mai fi avut altarul!? La Ep.2 Galateni (Galata e o regiune din Constantinopolul de azi, cetatea Ortodoxiei)5: 18 ne spune că Dumnezeu a dat lor, Apostolilor, slujirea împăcării care înainte era în sarcina preoției veterotestamentare „Și toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos și Care ne-a dat nouă slujirea împăcării.” Mai mult la versetul următor Apostolul continua cu a spune că ei au primit de la Dumnezeu și funcția leviților, anume aceea a recitării de cuvinte de laudă lui Dumnezeu spre împăcarea cu El, respectiv cuvântul împăcării: 19.„Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuși, nesocotindu-le greșelile lor și punând în noi cuvântul împăcării.” Sf Ap. Pavel mai arată că ei, Apostolii, mai îndeplineau încă o funcție și anume aceea de mijlocitor pe care doar Moise a avut-o pentru nevoile oamenilor, iar Mântuitorul a avut-o pentru ceva mult mai amplu de atât anume pentru plata păcatelor prin jertfa Sa a oamenilor care cred în El, la următorul verset 20.„În numele lui Hristos, așadar, ne înfățișăm ca mijlocitori, ca și cum Însuși Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcați-vă cu Dumnezeu!”. Toate aceste funcții despre care Sf. Ap. Pavel le spune galatenilor că ei, Apostolii, le îndeplinesc sunt atribuții specifice preoției. Depre jertfa care se făcea la altarul creștinilor el vorbește în Ep. Corinteni cap.10: 16.„Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtășirea cu trupul lui Hristos?17.Că o pâine, un trup, suntem cei mulți; căci toți ne împărtășim dintr-o pâine. 18.Priviți pe Israel după trup: Cei care mănâncă jertfele nu sunt ei, oare, părtași altarului?” Deasemenea tot de la Ap. Pavel aflăm din Ep. Sa către Filipeni 4:18 că el mai ardea și meiresme ca jertfă lui Dumnezeu : „Am de toate și am și de prisos; m-am îndestulat primind de la Epafrodit cele ce mi-ați trimis, miros cu bună mireasmă, jertfă primită, bineplăcută lui Dumnezeu.”, ori apostolul, dacă nu era preot, de ce ar fi făcut asta, sau de ce ar fi amintit apostolul de un act cultic care încetase cu aproximativ 20 de ani în urmă conform credinței cultelor protestante și neoprotestante!? Sau nu cumva, de fapt, practica arderii de miresme pentru slujirea lui Dumnezeu era foarte prezentă în cultul Apostolilor și implicit al Bisericii Primare, dovedind astfel că ei efectuau acte și ritualuri specific preoțești în cultul lor?!