Baze pentru Trialogul Religiilor Monoteiste - Iudaism. Crestinism. Islam

Monoteismul este credinta intr-o singura divinitate. In ordinea aparitiilor lor, religiile monoteiste sunt: iudaismul, zoroastrismul sau mazdeismul, crestinismul, islamismul si bahaismul, insa religiile contemporane cele mai practicate sunt: iudaismul, crestinismul si islamul. Unii includ si hinduismul in randul religiilor monoteiste pentru ca pluralismul zeilor hindusi se reduce in final la o „unica divinitate”.

Unele religii monoteiste atribuie conotatii „personale” propriului dumnezeu pentru a-l diferentia de alti dumnezei, despre care ei sustin ca ar fi ori simple creatii omenesti, ori alte forme ale dumnezeului lor.

Cele trei religii monoteiste contemporane isi au originile in cele mai vechi timpuri si gasim intre ele asemanari, insa fiecare religie isi are particularitatile sale. Astfel in cele ce urmeaza vom trata fiecare religie in parte, tocmai pentru a descoperi similitudinile, dar si particularitatile fiecareia.

Iudaismul este numit si „religia evreilor” si este cunoscut, in special, din Cartile Vechiului Testament, insa si Noul Testament aduce date despre iudaism. Aceste scrieri servesc la cunoasterea iudaismului pana in anul 70, cand Ierusalimul este asediat de romani. Dupa anul 70 se gasesc date pretioase in literatura rabinica.

Evreii s-au afirmat in lume ca un popor exclusiv monoteist. In conceptia lor, Dumnezeu este unul singur si fara egal si confera existenta tuturor existentelor. Este vesnic, atotintelept, calauzitor si omniprezent. Acesta comunica cu cei alesi prin teofanii, prin semne, prin preotie, iar in chip deosebit prin ingeri sau trimisi.

Fiind de la inceput un popor de pastori, evreii s-au inchinat lui Dumnezeu in locurile de popas, fara sa aiba sanctuare propriu-zise. Abia dupa robia egipteana, la inceputul pelegrinarii prin pustiul Sinai, evreii au construit un cort sfant, ca loc de pastrare a „Chivotului Legii” si de jertfa pentru curatarea pacatelor poporului. In acest cort, numit si „Cortul Marturiei”, aveau acces preotii si Marele Preot. Acest sanctuar era portabil.

Dupa asezarea definitiva a evreilor in Canaan si dupa consolidarea puterii de stat prin instituirea regalitatii s-a trecut la construirea unui templu maret, templul din Ierusalim, din dorinta regelui David. Aceasta constructie a dus la construirea unor lacasuri speciale, sinagogiile, unde se pastreaza sulurile cu texte sfinte si unde se desfasoara cultul oral.

Functia sacerdotala a fost indeplinita individual de fiecare dintre patriarhii Vechiului Testament, incepand de la Avraam pana la instituirea lui Aaron prin porunca divina a lui Moise. Aaron a devenit Mare Preot printr-o sfintire speciala, consacrarea facandu-se prin ungerea varfului urechii drepte, a degetului mare de la mana dreapta si a degetului mare de la piciorul drept cu sangele unui berbec jertfit, iar apoi prin stropirea cu mir si sange.

Sub autoritatea Marelui Preot se aflau preotii, de care Marele Preot se diferentia prin semne distinctive si vesminte speciale.

Functia profetica a avut un loc special in religia evreilor, profetii fiind oameni alesi, cu chemare, printre care s-au numarat: Isaia, Ieremia, Iezichel, Iona, Naum, Zaharia, dai si regele David este considerat profet. Profetii au prezis venirea lui Mesia, care avea sa elibereze poporul lui Dumnezeu din robia pacatului. Profetul putea indeplini, in mod extraordinar, unele functii sacerdotale, in special aducerea jertfei, care a fost intotdeauna de origine animaliera. Un singur caz de jertfa umana este amintit in Vechiul Testament, cand Avraam primeste porunca sa-l jertfeasca pe fiul sau, Isaac, insa este oprit, intrucat Dumnezeu a vazut dovada loialitatii sale.

Ziua de Sabat este zi de odihna, iar cea dintai sarbatoare din anul calendaristic ebraic este Ros Hasana sau Anul Nou, serbata la inceputul lunii septembrie. Aceasta este zi de pocainta, in care fiecare evreu isi face un examen de constiinta, iar la sinagoga de suna din sofar ( cornul de berbec ) pentru a retrezi constiinta slujirii lui Dumnezeu in anul care incepe. A doua zi este una a purificarii si este zi de post si de iertare a pacatelor. A treia zi sau, mai bine zis, a treia sarbatoare este Sukkot si tine 7 zile. Este o sarbatoare care aminteste de milostivirea lui Dumnezeu pe durata pelegrinarii in pustiu.

A patra sarbatoare este Hanuka, serbata in decembrie, cand se aprind lumanari timp de o saptamana.

A cincea sarbatoare, la mijlocul lui iulie, sarbatoreste anul nou al pomilor si se mananca fructe proaspete, in speciale portocale.

Urmatoarea sarbatoare este Purim si aminteste de salvarea poporului evreu de la masacru.