Biserica Creștină în Primele Patru Secole

INTRODUCERE

La un moment din trecut, când omenirea căzuse din rai şi avea nevoie de Dumnezeu, însuşi Dumnezeu, Cel ce l-a zidit pe om s-a întrupat şi s-a făcut om. Acesta a fost Iisus Hristos, Cel de care au profeţit proorocii şi Cel pe care întreaga lume Il aştepta. Până atunci, toate religiile erau doar încercari risipite ale omului de a-L inţelege pe Dumnezeu. In Hristos, Insuşi Dumnezeu s-a facut om. Unul din multele lucruri pe care Hristos le-a descoperit, în lumea aceasta, a fost putinţa unei relaţii personale cu Dumnezeu, pentru cei ce cred. El şi-a strâns credincioşii si le-a făgăduit că nimic nu va izbândi, niciodată, împotriva Bisericii Sale (Matei 16:18). Aceasta Biserică a fost întemeiată mai întâi pe patimile lui Hristos, apoi pe cele ale Apostolilor Săi, iar apoi pe cele ale mucenicilor, de-a lungul veacurilor (1 Petru 2:21, Coloseni 1:24). Astfel a început creştinismul.

După răstignirea, învierea si înalţarea la Ceruri a lui Hristos, ucenicii Săi s-au adunat împreuna cu mii de oameni, pentru sărbatoarea Rusaliilor. Atunci, întocmai cum proorociseră Sfintele Scripturi si precum chiar Hristos făgăduise,” din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt „ . Ei au început să propovăduiască Calea, Adevarul si Viaţa tutror celor de faţă la sărbătoare, în limbile lor de naştere. Cei ce au primit această descoperire si i-au urmat lui Iisus Hristos au început să fie cunoscuţi drept Creştini.

Din acea zi înainte, creştinătatea a fost înzestrată cu tărie şi a început să se răspândească către marginile pământului. De la Ierusalim, ucenicii lui Hristos au calatorit prin întreaga lume cunoscută: Apostolii Petru şi Pavel au mers în Grecia şi Roma, Andrei a mers în Rusia, Marcu în Egipt, Simeon în Anglia şi Africa, Toma a ajuns până în India, iar Matei în Etiopia. Deşi erau în diferite colţuri ale lumii, „inima si sufletul lor erau una” şi „propovaduiau un Domn, o credinţă, un botez” . Pretutindeni unde au mers, ei au numit episcopi, preoţi şi diaconi şi i-au hirotonit, prin punerea mâinilor, spre a fi păstori ai turmei lui Hristos. În puţina vreme Apostolii au adus mulţime de păgâni la Hristos – oameni simpli şi filosofi, cerşetori si împaraţi. Deşi Apostolii au avut parte de prigoane, cazne si chiar de moarte pentru convingerile lor, nimic nu a putut împiedica Credinţa să se răspândească precum focul în toate colţurile pământului.

În timpul acestor vremuri grele, de mucenicie, a fost constituită şi întemeiată Biserica.

I. DESPRE BISERICĂ

Biserica este o comunitate divino-umană sau teandrică,(din gr. „Theos” = Dumnezeu, „andros” = om ) deoarece ea face leagtura între Dumnezeu şi om. Biserica există pe 2 nivele;adică biserica luptătoare, şi biserica triumfatoare. Prin biserica luptătoare întelegem biserica de pe pământ în care omul duce o luptă pentru a ajunge la scpul său ultim pentru care a fost creat, întelegem „o organizaţie instituţională temporală, istorică,vizibilă, umană” iar prin biserica triumfătoare înţelegem Biserica din cer, ca organism etern, invizibil.

II. VIAŢA BISERICII PRIMARE

Toată viaţa Bisericii s-a învărtit în jurul elementelor ei constitutive – cler şi credinciosi. Primele comunităţi creştine „stăruiau în învăţătura apostolilor şi în părtăşie, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Şi tot sufletul era cuprins de teamă, că multe minuni şi semne se făceau prin apostoli. Iar toţi cei ce au crezut erau laolaltă şi aveau toate îndeobşte. Şi îşi vindeau pământul şi bunurile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare. Şi zi de zi într-un cuget stăruind în templu, şi-n casă frângând pâinea, împreună îşi luau Hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii, lăudându-l pe Dumnezeu şi având har la tot poprul. Iar Domnul îi adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau.” Viaţa Bisericii primare a gravitat îndeosebi în jurul jertfei euharistice.

III. ORGANIZAREA BISERICII

Organizarea şi dezvoltarea Bisericii ca organizaţie a fost lăsată în seama apostolilor care au realizat-o sub călăuzirea Duhului Sfânt. Însă originea organizării Bisericii este atribuită Mântuitorului Iisus Hristos deoarece El i-a ales pe cei doisprezece apostoli care urmau sa fie conductorii Biserici nou-născute. deoarece orice organizaţie mare trebuie să aibe o conducere, şi pe măsură ce creşte, are loc împărţirea funcţiilor şi deci specializarea conducerii, pentru ca organizaţia să funcţioneze eficient. Un program de rugaciune ordonat, si împărtăşirea cu trupul lui Hristos este un rezultat al creşterii Bisericii ca şi organizaţie.