Biserica și societatea în tensiune după 1914

BISERICA ȘI ORDINEA SOCIALĂ

Pentru un european care a trăit în perioada de după Revoluția Franceză și Napoleon și pînă la primul război mondial, secolul al XX-lea după 1914 i s-ar părea haotic. El ar fi îngrozit de dezordinea din afacerile internaționale și de nesiguranța pe care oamenii par a o simți în ce privește problemele economice. Numeroasele voci religioase în conflict cu creștinismul istoric ar fi o problemă de adîncă îngrijorare.

Realitatea este că perioada între 1914 și 1945 a adus lumii schimbări mult mai drastice decât cele cu care Europa a fost confruntată în epoca conflictului ideologic religios din timpul Războiului de Treizeci de Anii. Lumea a trecut prin două războaie mondiale cu caracter impersonal, totale și mecanizate, care au adus Europei uriașe pierderi de vieți și de materiale. Imperiile german, rus, turc și austriac au dispărut și au fost înlocuite cu state fie democratice, fie totalitare. Europa a fost eclipsată în afacerile internaționale de către cele două supraputeri, Statele Unite și Rusia. China comunistă și lumea arabă cu petrolul ei pot amenința hegemonia acestor două puteri. Democrația a fost înlocuită cu conducerea totalitară în peste două treimi din populația lumii.

Naționalismul politic pare să promoveze naționalismul economic în loc de cooperarea internațională care a apărut după primul și al doilea război mondial. Lumea arabă cu populația ei numeroasă, cu un islamism în plină renaștere și cu controlul pe care îl deține asupra a trei pătrimi din petrolul lumii, amenință cu dezastrul economic dacă și-ar reține petrolul.

Statul teritorial național, care a sprijinit realizările Reformei în Europa, a devenit tot mai secularizat. În Statele Unite el a adoptat o atitudine neutră față de religie, atitudine definită de Curtea Supremă, iar în cazul statelor totalitare de dreapta și de stânga, a fost adoptată o atitudine ostilă, și în multe cazuri chiar persecuție severă. Biserica creștină universală, prin expansiunea misionară, trebuie să învingă crescânda uzurpare externă de către stat a ceea ce biserica considerase înainte a fi drepturile și privilegiile cât și responsabilitățile ei. Această creștere a puterii și a funcțiilor statului secular a fost stimulată de înmulțirea legislației în domeniul asistenței sociale. O asemenea legislație și-a avut începuturile în Anglia, când statul a fost obligat să dea ajutor acelor călugări care fuseseră deposedați de mănăstirile lor atunci cînd mănăstirile au fost închise în 1539.

Statul a fost obligat să-i ajute pe cei pe care biserica îi ajutase înainte prin activitatea de caritate a călugărilor. Puterea politică crescândă a muncitorimii a impus introducerea unor legi în favoarea ei, iar administrarea și impunerea acestor legislații a mărit puterea statului. Două războaie mondiale în secolul al XX-lea au adus înregimentarea totală a tuturor resurselor umane și materiale ale statelor pentru a câștiga victoria. Aceste forțe necesare în timp de război au crescut tot mai mult, extinzându-se în perioada postbelică. Statul atotputernic, secular, totalitar, nu admite nici o opoziție și pretinde devotament total din partea cetățenilor lui. Amenințarea religiei de către statul secular puternic, și în unele cazuri ostil, este una dintre cele mai mari probleme externe cu care este confruntată acum biserica.

I. BISERICILE ÎN DOUĂ RĂZBOAIE MONDIALE ȘI ÎN REVOLUȚII

În timpul secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, au apărut mișcări care au cultivat ideea păcii universale. Teologia liberală și evanghelia socială, cu accentul lor pe calitatea de tată a lui Dumnezeu și de frăție a oamenilor, au ajutat la promovarea acestei tendințe de a acționa pentru pacea lumii. De asemenea, grupurile pacifiste au sprijinit mișcarea pentru pace. Societatea Americană pentru Pace (1828) a reunit în ea multe societăți pentru pace într-o organizație națională mai mare care să acționeze pentru realizarea păcii mondiale. Societatea condamna orice război în afară de cel de autoapărare și sprijinea negocierea tratatelor de arbitrare pentru ca statele să-și rezolve problemele în mod pașnic. Pînă în 1914, secretarii de stat americani negociaseră aproape cincizeci de asemenea tratate. Conferințe internaționale pentru pace, sprijinite mai ales de biserici, au avut loc anual începând cu prima întîlnire importantă de la Paris în 1889 până în 1913. Una

dintre cele mai cunoscute conferințe de pace a avut loc la Haga în 1899. Acea conferință a înființat un tribund pentru arbitrarea disputelor internaționale. Apoi, în 1910, a fost înființată, de către Andrew Carnegie, Fundația Carnegie pentru Pacea Internațională.

Poziția bisericilor americane a fost rezumată într-un editorial al revistei Outlook din 7 mai 1898. După ce au ajuns la concluzia că războiul nu era justificat, bisericile urmau să întărească morala națională, să aline suferința și să acționeze pentru a preveni declinul moral obișnuit de după orice război.

Optimismul în legătură cu pacea a fost într-o măsură domolit de începerea războiului în 1914, dar bisericile americane au sprijinit declarația de neutralitate a lui Wilson. Ele considerau că Germania și aliatele sale sînt răspunzătoare pentru acest război, dar în același timp credeau că mamonismul european, imoralitatea și neglijarea valorilor spirituale contribuiseră la declanșarea războiului. America a hotărât să rămînă izolată de război și chiar de pace, și să-i ajute prin Crucea Roșie pe cei care au avut de suferit din cauza războiului. În timp ce propaganda interpreta tot mai mult războiul în termeni spirituali ca fiind lupta pentru salvarea civilizației creștine pe care „hunii” încercau să o distrugă, opinia religioasă s-a schimbat în mod gradat.

Un sondaj din 1916 în rândurile preoților prezbiterieni americani indica faptul că ei erau în marea lor majoritate în favoarea înarmării pentru autoapărare. Se credea că o Americă puternică, putea ajuta la extinderea democrației cînd ar fi venit timpul de pace. Spre începutul anului 1917, bisericile au început să pună steagul național în biserici împreună cu steagul creștin, dîndu-i locul de onoare din partea dreaptă. Bisericile americane au sprijinit declarația de război a președintelui în primăvara lui 1917, căutând în orice mod posibil să ajute statul să cîștige războiul. Atitudinea de ostilitate față de război și de neutralitate s-a schimbat rapid într-una în care bisericile aprobau războiul și deveneau agenții ale guvernului. Clerici cu renume și-au dat binecuvântarea asupra baionetei ca instrument care să aducă împărăția lui Dumnezeu. Bisericile au asigurat capelani pentru armatele care urmau să se înființeze. Ele sprijineau Crucea Roșie prin contribuții și confecționînd bandaje pentru răniți. Mulți predicatori recrutau activ tineri pentru armată, expunând de la amvon natura religioasă a războiului în Europa. Unii chiar au vândut obligațiuni de război în cadrul serviciilor bisericești. De asemenea unii făceau propagandă atrocităților războiului.

Un bine cunoscut pastor i-a numit pe soldații germani „șerpi cu clopoței” și „hiene”. În timpul războiului, până și muzica germană clasică a fost interzisă. Cei ce se opuneau înrolării în armată pe motive de conștiință și apărătorii libertății cuvîntului erau atacați pentru a fi îndrăznit să se opună războiului. Pe scurt, biserica a binecuvântat și a sprijinit războiul ca pe o cruciadă sfântă.