Cateheză despre Spovedanie

Referat
8.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Religie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 6 în total
Cuvinte : 1568
Mărime: 11.75KB (arhivat)
Publicat de: Alin Luca
Puncte necesare: 8

Extras din referat

I. Pregătirea aperceptivă:

Astăzi vom trata cateheza despre Sfânta Spovedanie și rolul ei în viața credincioșilor. Dintre cele Șapte Taine rânduite de Biserica noastră, unele sunt irepetabile ( Botezul, Mirungerea și Preoția ), altele se repetă ( Spovedania, Împărtășania și Maslul ), iar Sfânta Taină a Căsătoriei este irepetabilă în sine, fiind îngăduită a se repeta a doua și a treia oară, prin pogorământ, numai în cazuri speciale. Spovedania este una din Taine care se repetă , mai ales în cele patru posturi ale anului. Spovedania este Taina prin care credinciosul își poate mărturisi păcatele și poate primi dezlegare prin mâna preotului de a primi Sfânta Împărtășanie.

II. Anunțarea Temei:

În cele ce urmează, vom vorbi cu ajutorul Bunului Dumnezeu despre Sfânta Taină a Spovedaniei și însemnătatea ei în viața creștinilor de zi cu zi.

III. Tratarea temei:

Cuvântul Spovedanie provine de la grecescul metanoia și latinescul paenitentia și înseamnă schimbare a spiritului și căință. Spovedania este Taina în care credinciosul, prin puterea Duhului Sfânt și rugăciunea Bisericii, primește iertarea păcatelor săvârșite după botez, spre înnoirea comuniunii sale cu Dumnezeu și împăcarea cu comunitatea liturgică al cărei membru este. Deoarece scopul ei este de a readuce pe credincios în starea de curățire, de a pune „din nou început” bun ( cum ne spune Sfântul Petru Damaschinul în Învățături duhovnicești, cuprinse în Filocalie, vol 5 ), cum și de a fi conștient de iertarea și înnoirea primite la botez, pocăința se mai numește „harul cel de-al doilea sau a doua iluminare „.

Puterea de a ierta păcatele a fost făgăduită apostolilor în repetate rânduri, dar Taina își are temelia prin cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos : „Primiți Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și carora le veți ține, vor fi ținute „. Taina se practică de la începutul Bisericii, fiind inseparabilă de Botez: „Căci este cu neputință pentru cei ce s-au luminat o dată și au gustat darul cel ceresc și părtași s-au facut Duhului Sfânt și au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor, cu neputință este pentru ei, dacă au căzut, să se înoiască iarăși spre pocăință, fiindcă ei răastignesc, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu și-L fac de batjocură” ( Evrei 6, 4- 6).

De asemenea, practicarea ei este confirmată de scrieri și scriitorii postapostolici și din perioada patristică : Clement Romanul, Didahia celor 12 Apostoli, Policarp al Smirnei, Păstorul lui Herma. Taina Spovedaniei presupune patru elemente, primele două având un caracter personal, subiectiv, iar celelalte un caracter liturgic, sacramental, obiectiv:

a) Căința, adică determinarea de a fi iertat și de a ierta, prin redescoperirea cu inimă înfrântă și smerită, a stării de decădere. „Metanoia” înseamnă schimbarea spiritului, înnoirea minții, nu numai întristarea, părerea de rău sau regretul pasiv, ci convertirea profundă, orientarea fundamentală a vieții. Pentru Sfântul Clement Alexandrinul, lacrimile întristării și pocăinței constituie al doilea botez.

b) Mărturisirea păcatelor înaintea preotului, adică apelul la Biserică de a fi iertat și de a fi reprimit în comuniune. Este momentul în care credinciosul își recunoaște nevrednicia sa: „Tată, am greșit la cer și înaintea ta, numai sunt vrednic să mă numesc fiul tău ( Luca 15, 21 ). În Biserica primară, mărturisirea era publică, în semn de împăcare cu întreaga comunitate, iar cazurile grave erau aduse la cunoștință episcoului. Cu timpul, mărturisirea și-a pierdut aspectul ei public, dobândind un caracter personal. Căința și mărturisirea păcatelor sunt condiții personale indispensabile ale iertării, dar harul iertării păcatelor se împărtășește prin rugăciunea de dezlegare a preotului.

c) Rugăciunea de iertare și de dezlegare a preotului, prin punerea mâinii pe epitrahilul așezat pe capul celui ce se spovedește. Dezlegarea sau „cuvântul împăcării” constituie realitatea obiectivă a Tainei Spovedaniei, „pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine Însuși „.

d) Împăcarea cu comunitatea și bucuria întoarcerii care se celebrează în Taina Împărtășaniei. „Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește”. În general, Taia Spovedaniei se administrează înainte de Taina Sfintei Euharistii, dar deoarec pocăința are un caracter continuu, ea se poate săvârși și independent de Împărtășanie. Îndrumarea duhovnicească presupune experiență personală și călăuzire permanentă, de aceea, cu toate că puterea de a ierta păcatele ține de harul preoției primit în cadrul Sfintei Taine a Hirotoniei, în practică, preotul obține permisiunea / dezlegarea de a fi duhovnic, sau facultatea de a exercita această putere printr-o „hirotesie „ specială.

Preview document

Cateheză despre Spovedanie - Pagina 1
Cateheză despre Spovedanie - Pagina 2
Cateheză despre Spovedanie - Pagina 3
Cateheză despre Spovedanie - Pagina 4
Cateheză despre Spovedanie - Pagina 5
Cateheză despre Spovedanie - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Cateheza despre Spovedanie.doc

Alții au mai descărcat și

Eliberarea omului din păcat și îndreptarea prin Taina Spovedaniei după Noul Testament

INTRODUCERE “Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât poate omul să spună’’…(Eclesias 1,8) “Toată făptura suspină laolaltă şi este până acum în...

Taina Spovedaniei

Pocăinţa sau Spovedania este Taina în care Dumnezeu iartă prin duhovnic păcatele creştinilor care se căiesc sincer şi le mărturisesc îna¬intea...

Taina Cununiei

TAINA CUNUNIEI 1. GENERALITĂŢI: Fiecare Taina are in comun cu celelalte prezenta Duhului Sfant , restituit lumii vazute de Iisus Hristos ,...

Cateheză despre Sfintele Moaște

1. PREGĂTIREA APERCEPTIVĂ: Sfinții sunt acei oameni pe care Biserica creștină îi cinstește pentru viața lor curată, pentru lupta și adesea chiar...

Cateheză despre Ierurgii

1.Pregătirea aperceptivă La întâlnirea anterioară am discutat despre Sfintele Taine și rolul lor în Biserică dreptmaritoare.Biserică noastră mai...

Valoarea Liturgică a Rugăciunii

I. Valoare liturgică a rugăciunii în general şi a rugăciunii, „Tatăl nostru” în special Religia noastră este religia rugăciunii. Aşa ne-a...

Sf. Nectarie din Eghina - 9 noiembrie

Acest Sfânt, unul dintre cei mai noi Sfinti canonizati de Biserica Greciei în acest secol, s-a nascut în anul 1846, în Selivria Traciei, din...

Sfânta Taină a Cununiei și familia creștină

Familia, ca institutie sfanta intemeiata de Dumnezeu in Eden, este socotita anacronica. Faptul ca Mantuitorul Hristos, prin participarea la nunta...

Te-ar putea interesa și

Taina Mărturisirii și Persoana Preotului Duhovnic în Viața Bisericii și a Credincioșilor Ei

Taina Sfintei Spovedanii joacă un rol central în viaţa şi în spiritualitatea ortodoxă. Este taina prin care se restabileşte legătura creştinului cu...

Ai nevoie de altceva?