Crearea lumii văzute - schița pentru o interpretare contemporană a referatului biblic despre cosmogeneza

Problema

Tributar unei concepții dualiste care postulează o distanță între Dumnezeu și lume, intre nevăzut și văzut, între spirit și materie, omul contemporan a ajuns din nou să creadă, așa cum observa cu privire la cădere Sfântul Atanasie cel Mare, că nu există decât ceea ce îi este accesibil prin simțuri și îi satisface dorințele (cf. Cuvânt împotriva eli nilor, VIII). Pentru el, lumea e materie brută, lipsită de semnificație și de profunzime spirituală; spațiul în care el să-și exercite dominația, îndepărtat de Dumnezeu, omul a ajuns să ignore valoarea negrăită și sensul autentic al lumii, căutând să-i impună prin tehnică o raționalitate artificială și strâmbă care corespunde intenției sale evidente de a construi, prin puteri proprii, un paradis pământesc. In aceste condiții, observă Christos Yannaras, - ceea ce numim - progres- și - dezvoltare- s-a dovedit a fi siluire si distrugere a naturii, constituind si pentru om o permanentă [...] amenințare cu moartea- (Abecedar al credinței. Intro ducere în teologia ortodoxă, București, 1996, p. 70).

Criza ecologică provocată de comportamentul uman irațional nu-și poate afla rezolvarea decât prin transfigurarea acestei optici din perspectiva revelației divine, care dezvăluie raționalitatea și valoarea internă a lumii, sensul ei dumnezeiesc.

In acest context, reinterpretarea datului biblic revelat — discreditat prin înțelegerea lui în funcție de modele cosmologice perimate dintr-o perspectivă contemporană e urgentă pentru inițierea unui nou dialog între Biserica lui Hristos și civilizația timpului nostru hrănită cu teorii științifice. Lucrarea de față își propune schița unei asemenea posibile reinterpretări.

Câteva tipare cosmologice

Această întreprindere nu poate debuta decât prin descrierea con cepției cosmologice, a perspectivei din care teologia ortodoxă interpre tează datul biblic despre cosmogeneză și de la care se revendică. Com parația cu alte sisteme cosmologice este, de aceea, binevenită.

Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că - unii nu îngăduie ca lumea aceasta să aibă un creator; alții spun că lumea și cele din lume s-ar fi făcut de la sine ; în sfârșit, alții spun ca toate s-au făcut dintr-o mate rie preexistentă- (Omilii la Facere, VII, 4). Diversitatea reprezentărilor despre lume e reductibilă la trei tipare de bază, fiecare având impor tante consecințe pentru spiritualitate și civilizație, mai precis pentru relația omului cu lumea, pe care le vom numi : cosmologia panteistă, cosmologia dualistă și cosmologia panenteistă.

Cosmologia, panteistă, specifică marilor religii orientale, pornește de la premisa confuziei dintre Dumnezeu și lume, considerând-o pe aceasta din urmă a fi coerentă cu Dumnezeu și, implicit, de esență divină. Panteismul cunoaște, la rândul său, două tipuri sau accente : acosmismul (exprimat prin : - toate sunt Dumnezeu- ), care neagă lumea, reducând-o la statutul de manifestare aparentă a lui Dumnezeu, și pancosmismul (exprimat prin : - Dumnezeu este toate- ), care-L neagă pe Dumnezeu, considerând lumea ca ultimă realitate. In filosofia mo dernă, acest tipar cosmologic, dincolo de panteismul declarat al lui Spinoza, se numește monism (o singură realitate sau esența realității e una), cele două accente amintite devenind idealismul (lumea e numai spirit) și, respectiv, materialismul (lumea e doar materie). Mult dispu tatul om de știință și teolog, Pierre Teilhard de Chardin, descrie o tensiune în chiar sânul comunității științifice, dincolo de care sesizăm, pe de o parte, că știința, chiar dacă o vreme a încercat, nu a reușit să se debaraseze de metafizică, iar pe de altă parte că problematica raportului între spirit și materie rămâne mereu o dificultate. Textual, de Chardin afirmă că - pe plan științific, cearta durează mereu între materialisti și spiritualiști, între deterministi și finaliști. După un secol de dispută, fiecare partid rămâne pe pozițiile sale și prezintă adversarului motive solide pentru această statornicie- (Le plienomene humain, Editions du Seuil, 1970, p. 41). Grafic, panteismul religios poate fi reprezentat ca un cerc cu o cruce înscrisă, unde verticala divină și orizontala cosmică se înscriu în realitatea indistinctă a - marelui tot- . E vorba de absența unui raport ireal între Dumnezeu și lume, prin accentul unilateral pe imanența divină, și care lipsește existența cosmică de o verticalitate adevărată. Totul e repetiție fără sens într-o ordine - divină- inflexibilă, în care omul își pierde identitatea personală și libertatea, neîndrăznind să tulbure cu ceva această ordine (cf. Dumitru Popescu, Ortodoxie și contemporaneitate, p. 183—184).