Cuvânt Înainte la Cartea Arhimandritului Sofronie Despre Temeiurile Nevoinței Ortodoxe

Domnul a zis: “Tot cel ce este din adevar asculta glasul Meu”. (Ioan 18, 37)

Multi sunt astazi care cauta glasul adevarului si Cuvânt de întemeiere în Duh si în Adevar. Poate nu din întâmplare si înnoirea soartei neamului nostru a început cu strigatul: “Nu mai vrem minciuna!”

Lumea adesea a nazuit în istorie catre înnoire, într-un “viitor mai fericit”, mai “promitator”, vrând sa lepede, sau chiar sa darâme, cele din trecut care i s-au parut învechite; astazi, poate mai mult ca oricând, omenirea încearca sa-si “croiasca o noua soarta”, anuntându-se pâna si o “Noua Era”, un “Nou Veac” (New Age).

Duhul, însa, “unde voieste sufla, si glasul lui auzi, dar nu stii de unde vine si unde merge” (Ioan 3, 8). Iar în Duh, lucrarea tainica a înnoirii este prin întoarcere, cum ar fi, “înapoi”. Si, într-adevar, unde vom gasi apa proaspata în curgerea istoriei noastre pamântesti: la vale, sau la revarsarea râului în mare, sau în marea sarata din care nimeni nu se poate adapa; sau “înapoi” la izvoare, unde pururea izvoraste apa noua, curata, limpede? Iar Izvorul, pentru cei ce “au iubit aratarea” lui Hristos (2 Tim. 4, 8), este acolo unde Domnul, pentru vesnicie a înnoit omul, împartind apostolilor si celor ce erau împreuna cu ei, ca niste limbi de foc, Duhul Adevarului, Duh pe care pâna astazi îl cerem spre înnoire în Sfintele Liturghii si în slujbele noastre bisericesti.

Si iata ca, astazi, în toate bisericile, atât în Apus, cât si în Rasarit, se face simtita, si din ce în ce mai puternica, o cautare “catre izvoare”. Si ar putea parea lucru de mirare ca unul din “înnoitorii” veacului nostru a fost Arhimandritul Sofronie, cel prin care Sfântul Siluan Athonitul s-a facut cunoscut lumii. De mirare, fiindca s-ar putea spune ca nu a fost om mai “clasic”, prin viata si formatia lui, decât Parintele Sofronie. Nascut într-o Rusie înca tarista, educat în spiritul culturii celei mai traditionale, într-o Biserica Ortodoxa înca neclatinata de valurile urgiilor veacului nostru, Parintele se refugiaza de la începuturile acestor urgii, ca tânar pictor, la Paris, pentru o vreme, de unde chemarea rugaciunii îl duce la Muntele Athos, unde are sa ramâna, calugar, douazecisidoi de ani, formându-se la scoala, poate cea mai traditionala a Bisericii Ortodoxe.

Înnoirea Omului, însa, nu consta în forme noi, ci este lucrarea mântuitoare a Duhului, as cum si învechirea nu este alta decât lucrarea pacatului, a “stricaciunii”, care roade, care putrezeste continutul, apoi formele, “stricând” viata. Duhul însa, ca Dumnezeu Facator, poate nu numai înfaptui, ci si înnoi viata; iar El o înnoieste întâi launtric, esential, apoi, la nevoie, si formele, pe care le adapteaza pentru ca viata noua, proaspata, adevarata, sa îsi poata gasi loc în conditiile exterioare, istorice (Mt. 9, 17; Marcu 2, 22; Luca 5, 37-38).

Parintele Arhimandrit Sofronie a fost un om al esentei. Nelegat, neimpresionat peste masura de forme exterioare, cautarea lui a fost totdeauna catre sensul adânc al vietii, care, odata înteles, si-a pus toata straduinta spre a-i atinge telul: unirea cu Dumnezeu pentru vesnicie, înca de pe pamânt; tel catre care a îndreptat, ca duhovnic, si pe toti cei care au venit catre el.