Descoperirea Sfintei Treimi în Vechiul Testament

INTRODUCERE

Taina Treimii celei de o fiinta şi mai presus de fire constituie temeiul credintei şi trairii noastre crestinesti, fiind totodata sufletul viu al Bisericii, pe care o face sa traiasca din viata treimica, impartasita haric tuturor membrilor ei, intr-o nesfarsita kenoza a iubirii, care inalta, desavarseste şi indumnezeieste.

Astfel, Biserica, ca Trup al lui Hristos extins în umanitate, prin Duhul Sfant, în timp şi spatiu, este mediul în care se afla prezenta şi actioneaza direct Sfanta Treime, iar comuniunea de iubire dintre membrii Bisericii isi are izvorul nesecat în taina iubirii şi vietii de comuniune mai presus de fire, ce exista în sanul Sfintei Treimi.

Temeiul principal al Bisericii nu trebuie cautat prin speculatii sofiologice prapastioase intr-o realitate divina externa şi deosebita de Persoanele Treimice, ci în insasi taina vietii comune a persoanelor divine.

Şi acest temei il intelegem numai în sensul ca relatiile trinitare divine sunt un model al relatiilor dintre oameni în Biserica, ci şi în sensul ca ele sunt o putere care produce şi adanceste aceste relatii.

Īn viata Bisericii e impletita viata Sfintei Treimi. Numai pentru ca se iubesc persoanele Sfintei Treimi, ele produc şi intre oameni atmosfera de iubire4.

Este arhicunoscut că întreaga creştinătate îşi fundamentează învăţăturile religioase pe Biblie, pe care o şi consideră înspirată de Dumnezeu. Dar nu numai creştinismul îşi consideră cărţile sfinte inspirate. Cărţile de bază ale majorităţii religiilor se bucură de această calitate în ochii propriilor credincioşi.

Deosebirea dintre Biblie şi celelalte cărţi sacre este însă remarcabilă. Mai mult decât oricare altă carte a lumii, Biblia ne vorbeşte despre Dumnezeu. Şi o face într-o manieră cu totul aparte. N-o face într-un mod descriptiv, aşa cum încearcă anumite discipline din diverse domenii ale ştiinţei umane.

Cu toate că Dumnezeul biblic s-a revelat ca un Dumnezeu personal, totuşi Biblia nu conţine vreun tratat despre Dumnezeu, fiindcă Dumnezeul biblic scapă oricărei posibilităţi de investigaţie umană.

Multe alte religii vorbesc descriptiv despre dumnezeii lor cărora le atribuie slăbiciuni şi patimi omeneşti întrucât aceia nu sunt dumnezei adevăraţi, ci simple plăsmuiri ale imaginaţiei lor, de aceea sunt uşor de descris.

II. REVELAREA LUI DUMNEZEU CA PERSOANĂ UNICĂ

Credinta intr-un singur Dumnezeu personal - monoteismul - este invatatura principala care s-a descoperit în Vechiul Testament (Iesire XX, 2-3; Deut.VI, 4; Isaia XLIII, 10-11) şi care s-a pastrat şi în Noul Testament (Marcu XII, 29; Ioan XVII, 3).

Existenta lui Dumnezeu, ca fiinta creatoare a intregului univers şi prezenta în creatia Sa, este afirmata chiar în primul verset al Sfintei Scripturi: "La inceput, Dumnezeu a facut cerul şi pamintul" (Fac.I, 1).

Dumnezeu exista prin Sine, fiind insasi existenta cea adevarata şi proprie: "Eu sint Cel ce sint" (Iesire III, 14). Firea şi suflarea intreaga exista şi se mentine în existenta, prin puterea şi atotprezenta lui Dumnezeu.

De aceea, cel ce priveste creatia cu ochii credintei, vede în ea urmele prezentei lui Dumnezeu: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea miinilor Lui o vesteste taria" (Ps. XVIII, 1-2).