Drept Penal Bisericesc

Declaraţiile martorilor

1. Calitatea de martor în proces

-În proces se folosesc în mod frecvent declaraţiile martorilor pentru dovedirea faptelor şi împrejurărilor de fapt ale cauzei.

-În proces poate fi martor persoana fizică care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului.

-Pentru a deveni martor este necesar ca o astfel de persoană să fie chemată în calitate de martor de către un organ judiciar.

-Îndatorirea de a fi martor are un caracter general; orice persoană fără deosebire de sex, vârstă, religie, cetăţenie, situaţie socială etc., poate fi chemată ca martor în proces.

2.Excepţii de la obligaţia de ascultare ca martor

-În mod corespunzător şi Codul de procedură penală prevede dispoziţia potrivit căreia persoana obligată a păstra secretul profesional nu poate fi ascultată ca martor cu privire la faptele şi împrejurările de care a luat cunoştinţă în exerciţiul profesiei.

-Printre persoanele la care se referă direct această dispoziţie sunt: preotul, medicul şi personalul medical auxiliar, farmacistul, notarul, avocatul, profesii pentru care legile lor organice prevăd obligaţia păstrării secretului profesional.

3. Obligaţiile şi drepturile procesuale ale martorilor

Martorul are următoarele obligaţii procesuale:

a) Să se înfăţişeze la locul şi data indicată în chemare; lipsa nejustificată se sancţionează cu amendă judiciară; iar în caz de repetare va fi constrâns să se prezinte prin aducere silită;

b) Odată prezentat, martorul are obligaţia să facă declaraţii şi să răspundă la întrebările ce i se pun. Dacă martorul refuză să facă declaraţii sub motivul că nu ştie nimic în cauză, deşi cunoaşte împrejurările esenţiale asupra căruia i s-a cerut să facă declaraţii, comite infacţiunea de mărturie mincinoasă;

c) Martorul are datoria să declare tot ceea ce ştie şi numai adevărul cu privire la faptele cauzei, sub sancţiunea de a fi pedepsit pentru mărturie mincinoasă.

Martorul are şi drepturi procesuale:

a) este protejat contra violenţei sau ameninţărilor care s-ar putea exercita asupra sa în vederea obţinerii de declaraţii şi are dreptul de a refuza să răspundă întrebărilor care nu au legătură cu cauza;

b) Martorul are dreptul de a cere să se consemneze declaraţia în modul cum o consideră reală;

2

c) Martorului i se restituie cheltuielile efectuate cu deplasarea, întreţinerea pe durata ascultării şi are dreptul la venitul de care a fost lipsit datorită îndeplinirii

obligaţiei de martor.

4. Procedura de ascultare a martorilor

Fiecare martor se ascultă separat, fără a fi de faţă martorii care nu au fost încă ascultaţi. Ascultarea se desfăşoară în două etape.

În prima etapă de ascultare, organul judiciar stabileşte identitatea martorului, întrebându-l despre nume, prenume, etate, adresă, ocupaţie.

Se verifică apoi dacă martorul are vreun interes de cauză, fiind întrebat dacă este rudă sau încuscrit a vreuneia din părţi şi în ce raporturi se află de ce religie este, dacă este în duşmănie sau în proces cu una din părţi.

În cazul în care martorul este soţ sau rudă apropiată cu inculpatul, i se pune în vedere că nu este obligat să depună ca martor.

După îndeplinirea acestor mormalităţi, martorul care urmează să fie ascultat depune următorul jurământ: “În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Eu … jur înaintea Atotputernicului Dumnezeu, care ştie toate, şi mă leg în cuget curat, că am mărturisit adevărul, fără ură, nici părtinire, pentru vreuna din părţi, spunând numai ceea ce am văzut şi ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”.

Fiecare martor, după depunerea jurământului, e obligat să semneze foaia de jurământ. Dacă nu ştie semna, jurământul va fi semnat de martor prin punerea degetului şi certificat de delegatul eparhial. După depunerea jurământului i se atrage atenţia martorului că dacă nu spune adevărul săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.

A doua etapă constă din ascultarea martorului asupra faptelor pe care le cunoaşte în legătură cu cauza.

Martorul este lăsat mai întâi să declare tot ceea ce ştie cu privire la faptă şi făptuitor.

După ce a terminat relatarea liberă, martorului i se pun întrebări cu privire la persoana părţilor, precum şi în ce mod a luat cunoştinţă despre cele declarate. -Martorului nu i se pot pune întrebări tendenţios sugestive.