Erezia lui Macedoniu

Imagine preview
(9/10 din 3 voturi)

Acest referat descrie Erezia lui Macedoniu.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Religie

Extras din document

a. Erezia pnevmatomahilor. În focul discuţiilor ariene referitore la dumnezeirea Fiului a apărut, la jumătatea secolului al IV-lea, o nouă erezie, care a început să pună în discuţie dumnezeirea Sfântului Duh, consubstanţialitatea şi egalitatea lui cu Tatăl şi cu Fiul. Luptătorii contra Duhului Sfânt s-au numit după termenul grecesc «pnevmatomahi» iar după doi dintre reprezentanţii lor, «macedonieni» şi «maratonieni». Erezia pnevmatomahilor apare

astfel, în istoria creştinismului, ca o prelungire a arianismului sau ca o nouă formă a arianismului.

Denumirea de macedonieni li s-a dat după numele episcopului semiarian Macedoniu de Constantinopol (342 - 346; 351 - 360), depus de sinodul din Constantinopol, în 360, ca eretic. După moartea lui Macedoniu, conducerea pnevmatomahilor a luat-o diaconul Maratoniu, hirotonit de Macedoniu episcop de Nicomidia, de la care aceştia au primit numele de maratonieni.

Erezia pnevmatomahilor, numiţi când macedonieni, când maratonieni, s-a răspândit mai ales în Răsărit, în provinciile Tracia, Bitinia, Hellespont şi provinciile vecine. În 376, ei au ţinut un sinod la Cizic, pe coasta apuseană a Asiei Mici, în care, într-o formulă de credinţă, au trecut pe Sfântul Duh în rândul creaturilor.

Pnevmatomahii sau macedonienii nu aveau o doctrină bine precizată. Cei mai mulţi acceptau dumnezeirea Tatălui şi a Fiului şi consubstanţialitatea Fiului cu Tatăl, dar refuzau să recunoască dumnezeirea, ¬consubstanţialitatea şi egalitatea Sfântului Duh cu Tatăl şi cu Fiul, socotindu-l doar «Duh» sau «Spirit» superior îngerilor, dar coborât în rândul creaturilor, deoarece, după Sfânta Scriptură, îngerii au fost creaţi de Dumnezeu.

Sinodul convocat de Sfântul Atanasie cel Mare la Alexan¬dria, sub împăratul Jovian (363 - 364), a condamnat o dată cu arienii şi pe ereticii pnevmatomahi, adversarii Duhului Sfânt despre care a îndrăznit să afirme că «este o creatură şi făptură, făcută prin Fiul» .

Sfântul Vasile cel Mare a combătut temeinic pe ereticii pnevmatomahi în lucrarea Contra lui Eunomiu, compus¬ă în 364, şi în lucrarea Despre Sfântul Duh, scrisă între anii 374 - 375, în care apără dumnezeirea Duhului Sfânt. «Noi trebuie să mărturisim că ¬Tatăl e Dumnezeu, Fiul Dumnezeu, Duhul Sfânt Dumnezeu ... El este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul».

Sfântul Epifaniu cunoştea bine pe luptătorii contra Duhului Sfânt sub numele de pnevmatomahi şi i-a combătut în 377 într-un capi¬tol special din lucrarea sa Panarion sau Contra tuturor ereziilor.

Sfântul Grigorie de Nazianz a combătut pe ereticii pnevmatomahi în Cuvântarea a V-a teologică, rostită ca şi primele patru, în 380, în biserica «Invierea» din Constantinopol.

În 380, Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, a combătut, de asemenea, pe adversarii Sfântului Duh în tratatul Despre Sfântul Duh contra pnevmatomahilor macedonieni, în care afirmă că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh nu sunt trei substanţe sau trei Dumnezeiri, ci sunt o singură şi unică fiinţă cu toate că fiecare dintre persoane se numeşte Dumnezeu.

Ţinând seama de mişcarea de idei din timpul său, scriitorul alexandrin Didim cel Orb a scris înainte de 380 un scurt tratat Despre Sfântul Duh, cea mai bună lucrare a antichităţii creştine în care este combătută erezia pnevmatomahilor.

În vara anului 378, episcopii din provinciile Ililicului occidental, în¬truniţi în sinodul de la Sirmium (Mitroviţa), sub preşedinţia episcopului locului Anemius şi a Sfântului Ambrozie al Milanului, au con¬damnat o dată cu erezia arienilor şi erezia macedonienilor sau pnevmatomahilor.

Un sinod ţinut la Roma, în 379 sau 380, sub papa Damasus (366 – 384), a condamnat, o dată cu alţi eretici, şi pe macedonieni sau pnevmatomahi.

Sfântul Ambrozie al Milanului a combătut pe ereticii pnevmatomahi în lucrarea sa De Spiritu Sancto, scrisă în 381.

De asemenea, ereticii pnevmatomahi sau macedonienii au fost combătuţi şi de Sfântul Niceta de Remesiana (366 - 414) în tratatul său De Spiritu Sancti potentia = Despre puterea Sfântului Duh, scris probabil în 381.

b. Sinodul al II-lea ecumenic de la Constantinopol, din 381 Împăratul Teodosie cel Mare (379 - 395), văzând că ereticii arieni şi pnevmatomahi tulbură liniştea Imperiului cu rătăcirile lor, a dat, la 28 februarie 380 din Tesalonic, un edict prin care a poruncit ca toţi supuşii Imperiului să adere la adevărata credinţă «în o singură Dumnezeire: a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, de aceeaşi mărire în Treime», pe care l-a reînnoit la 10 ianuarie 381 în Constantinopol .

Văzând că tulburarea spiritelor era aşa de mare în Imperiu din cauza pnevmatomahilor, iar împăratul Occidentului, Graţian (375 - 383), se pregătea să convoace un sinod la Aquileea, în 381, la care să participe episcopii italo-ilirieni, Teodosie cel Mare se hotărî să convoace, pentru începutul lunii mai 381, un sinod general, la care să participe episcopii jumătăţii orientale a Imperiului. Sinodul trebuia să confirme alegerea şi instalarea Sfântului Grigorie de Nazianz ca episcop al Bisericii de Constantinopol, făcută la 27 noiembrie 380, şi să lămurească situaţia ereticilor pnevmatomahi, îndemnându-i să primească învăţătura ortodoxă stabilită de Sinodul I ecumenic de la Niceea, din 325, cu privire la dumnezeirea, egalitatea şi consubstanţialitatea persoanelor Sfintei Treimi.

Episcopii egipteni, în frunte cu Petru al Alexandriei (373 - 380), succesorul Sfântului Atanasie cel Mare, geloşi pe prestigiul Sfântului Grigorie de Nazianz, doreau să impună pe scaunul de Constantinopol filosoful Maxim Cinicul, un intrus hirotonit în mod necanonic în vara anului 380 de un grup de episcopi egipteni, chiar în biserica Învierea în care slujea Sfântul Grigorie de Nazianz, care era atunci bolnav. Văzând scandalul provocat de fapta sa murdară, intrusul Maxim Cinicul s-a refugiat la Tesalonic, de unde a fost alungat de împăratul Teodosie. Din Tesalonic acest aventurier s-a întors la Alexandria, apoi a plecat la Roma şi în cele din urmă la Aquileea, pen¬tru a convinge pe episcopii occidentali, întruniţi în sinod la 3 septembrie 38l, să apere cauza sa.

Sinodul al II-lea ecumenic s-a deschis la 1 mai la Constantinopol şi a durat până la 9 iulie 381.

Au participat la acest sinod 150 de episcopi din provinciile orien¬tale ale Imperiului roman şi câţiva din dioceza Macedonia, care aparţinea Iliricului oriental, atunci sub conducerea politică a împăraţilor Occidentului, Graţian şi Valentinian al II-lea (375 - 392).

Actele Sinodului al II-lea ecumenic de la Constantinopol s-au pierdut, dar numele episcopilor participanţi s-a păstrat în lista semnăturilor puse după cele 7 canoane date de Sinod.

Au participat 150 de episcopi, printre care mai de seamă au fost următorii: Meletie al Antiohiei, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa, Amfilohiu de Iconiu, Chiril de Ierusalim, Diodor de Tars ş.a.

Din Scythia Minor sau Dacia Pontică (Dobrogea) a participat episcopul Gerontius sau Terentius al Tomisului cum îl numeşte istoricul Sozomen.

Răspunzând dorinţei împăratului Teodosie, la Sinodul al II-lea ecumenic de la Constantinopol din 381 s-au prezentat şi cei 36 de episcopi pnevmatomahi. S-a sperat că în timpul dezbaterilor ei vor reveni la Ortodoxia niceeană, dar ei n-au făcut aceasta.

Fisiere in arhiva (1):

  • Erezia lui Macedoniu.doc