Exegeza Psalmilor la Sfinții Părinți

Introducere

Dintre toate scrierile cuprinse în Vechiul Testament, cea mai populară scriere este Psaltirea, numită „O carte a sufletului credincioșilor” .

„Oricine, imparțial fiind, va citi cu atenție Psaltirea, va constata că atât ca formă cât și ca fond, Psalmii Biblici sunt net superiori producțiilor literare similare ale altor popoare. Pe când acestea din urmă îi slăvesc pe regi și pe zei, care nu sunt altceva decât închipuiri ale minții omenești, Psalmii Biblici sunt rugăciuni adresate Dumnezeului celui Viu, Creator al Cerului și al Pământului, iubitor de oameni și răsplătitor al faptelor lor după dreptate”

„Acești Psalmi nu sunt numai operă omenească ci, în primul rând, operă Dumnezeiască, pentru că poartă amprenta inspirației divine. Duhul Sfânt, prin tainica lucrare a harului Său, a făcut să tresalte cele mai sensibile corzi ale sufletului unor aleși ai Săi care, exteriorizând profundele lor trăiri interioare, au alcătuit aceste armonioase și preafrumoase cântări, recunoscute prin originalitatea lor. O dovadă în sensul că Duhul Sfânt este principalul autor al Psalmilor ne este oferită de regele și proorocul David care, simțind o putere coborând de sus asupra sa, mărturisește: «Duhul Domnului grăiește prin mine și cuvântul Lui este pe limba mea»”

Cartea Psalmilor, în forma ei de astăzi, datează din secolele III-II î.Hr. O dovadă în acest sens avem existența ei în Septuaginta, prima versiune a Bibliei în limba latină a cărei traducere din limba ebraică s-a efectuat între aceste două secole.

Încă de la întemeierea Bisericii, Psalmii au ocupat un loc central în cult știut fiind faptul că primii creștini au provenit din rândurile iudeilor care cunoșteau psalmii. Mântuitorul însuși amintea de psalmi și cita asemenea texte în rugăciunile Sale.

După Înviere, Mântuitorul le aduce aminte ucenicilor săi, că așa se cuvenea „să se împlinească toate cele scrise despre El în Legea lui Moise, în prooroci și în psalm (Luca 24;44).

Apostolii, fiind din neamul iudeilor, au rânduit încă de la întemeierea Bisericii să citească și să cânte psalmi în cultul creștin. Și în Noul Testament găsim numeroase citate din Psalmi.

Cuprinsul Psalmilor fiind foarte variat s-a făcut o clasificare aproximativă:

• Psalmi dogmatici sau de adorare;

• Psalmi de cuprins moral;

• Psalmi (rugăciuni) de mulțumire și de cerere;

• Psalmi de pocăință;

• Psalmi istorici;

• Psalmi liturgici;

• Psalmi Mesianici (cei mai importanți).

După ce Biserica s-a separat definitiv de Sinagogă, Psalmii se foloseau și mai mult în cultul creștin. În acest sens, Tertulian ne informează că, în timpul său, secolul II. d.Hr., se foloseau în adunările creștine. Din cele relatate mai sus reiese că Psalmii au folost folosiți în Biserică, încă de la întemeierea ei și până în zilele noastre, în cult: în cadrul Vecerniei, al Utreniei, al Sfintei Liturghii, al Ceasurilor, în rugăciunile particulare etc., un loc de seamă ocupându-l în întreaga teologie. În acest sens observăm că încă de la început au fost prezenți în scrierile Sfinților Apostoli, după aceea în primele opt secole ale perioadei post-apostolice, a Sfinților Părinți, numită și „Epoca de Aur a Bisericii” și până în ziua de azi, amintiți fiind de sfinți, de marii duhovnici sau de teologii care au tălmăcit psalmii.

Întreg cuprinsul Psaltirii ne demonstrează că avem de-a face cu o colecție de scrieri de mare diversitate: imne, meditații, cântări, rugăciuni. Cei 150 de psalmi cuprinși în Cartea Psalmilor sunt cei mai utilizați în cultul public. Datorită frecvenței folosirii lor în practica liturgică, Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă: „oriunde m-aș uita în Biserică, găsesc Psaltirea ca fiind prima, ultima și centrală.” Ei reprezintă un izvor nesecat de cugetări și îndemnuri folositoare sufletului, având o valoare spirituală inegalabilă. Numele din limba română al Psaltirii provine din grecescul Ψαλμοί (psalmoi) care înseamnă „cântări acompaniate cu harpa”.

Psaltirea este singura carte vechitestamentară care are atât de mulți autori. Împăratul David este considerat părintele Psaltirii deoarece majoritatea psalmilor îi aparțin, iar acesta zice „Duhul Domnului grăiește prin mine și cuvântul Lui este pe limba mea”(II Samuel 23;2). Printre ceilalți autori se numără Asaf (șeful cântăreților lui David) cu un număr de 12 psalmi, înțeleptul Solomon cu doi psalmi, Moise, căruia îi aparține psalmul 90, cel mai vechi datat din Psaltire și fiii lui Core care au scris ceilalți 10 psalmi (Numeri 26;9-11). În fruntea acestor nume se află David, poet și muzician (I Samuel 16;15-23, II Samuel 23;1), singurul care propovăduiește cele trei ipostasuri ale Unimii Dumnezeirii. Sub conducerea sa muzica și psalmodierea au înflorit în Israel. Cucerirea fortăreței Iebus și asezarea Chivotului pe culmile Sionului au încurajat scrierea de imnuri și cântarea lor în cultul public. În psalmi se găsesc numeroase referințe la viața proorocului David, dar și dovezi ale iscusinței și personalității sale. Legătura dintre psalmii citați în II Samuel și numele împăratului David în conferea acestuia calitatea de autor al Cărții Psalmilor.

Aproape o treime din psalmii cuprinși în Psaltire nu poartă nici preambul, de aceea au fost numiți anonimi. Se presupune că prin autorii acestor psalmi se numără și Ezechia, Heman sau Etan. O parte din psalmii anonimi aparțin tot lui David după cum ne spun sfinții Apostoli Petru și Ioan în Fapte 4;25.