Exigențele și implicațiile gândirii scolastice

Arhitectură gotica și gândire scolastică

Construcția marilor catedrale gotice începe în secolul XII-XIII, fiind perioada unei Renașteri in cadrul Evului Mediu, epoca dezvoltării orașelor, universităților, a gândirii scolastice, aceasta fiind numită de istoricul Georges Duby vremea catedralelor. Stilul gotic al catedralelor începute între anii 1130-1280 reprezintă spiritul noii gândiri consolidate în perioada scolastică. Originea stilului gotic o găsim la Suger, abatele mănăstirii Saint-Denis. Călugărul Suger era prieten din copilărie cu regele, având o importantă influență politică și folosește bogăția mănăstirii pentru a crește fastul cultului. Având intenția de a spori autoritatea regelui, Suger valorifică moștenirea carolingian aducând mai multe obiecte de la Aachen și din regiunea Meuse, le folosește împreună cu arta romanică, cu un rol inovator în perspectiva teologică asupra artei liturgice.

Inspirat de lucrările Sfântului Dionisie, abatele Suger construiește o imagine ierarhică a universului vizibil și invizibil, evidențiind faptul că Dumnezeu este lumină. În plan istoric, așteptările amăgitore cu privire la cea de-a doua venire a Mântuitorului, atenția va fi focalizată spre făurirea Ierusalimului ceresc în această lume, iar în planul artei bisericești, stilul gotic depășește reprezentarea conform căreia Dumnezeu este Cel care are inițiativa, coborând spre lume. Actul luminos al creației instituie o ascensiune progresivă din treaptă în treaptă, spre Ființa invizibilă si inefabilă de unde purcede totul. Aspectele referitoare la dezvoltarea catedralelor țin seama de legătura cu viața orașelor și a universităților. Spiritul orașului universitar generează un nou suflu, iar pentru o însemnată perioadă de timp, iar școlile din jurul mănăstirilor devin centre importantă de cultură și de educație. La începutul celui de-al doilea mileniu, școala episcopală se formează în jurul catedralei iar în cadrul acestei școli se remarcă un nou stil mult mai deschis către lume. Profesorii și elevii școlii episcopale își schimbă modul de viață, participând activ la viața orașului. Parisul deținea supremația școlilor episcopale, prin școala de la Notre-Dame. Școala de la Notre-Dame era căutată din toate colțurile Europei datorită faimei lui Abelard. În școala episcopală, Abelard propune ca disciplină de bază în studiul teologiei, dialectica, care avea să fie accentuată în gândirea scolastică. Pe lângă influența filosofică se constată și preluarea unor cunoștințe de matematică de la gânditorii arabi.

În școlile episcopale de la Chartres sunt valorificate elemente de geometrie și aritmetică din lucrările traduse ale lui Euclid și Ptolemeu. În construcția de la biserica din Saint-Denis s-au folosit pentru prima dată elemente de geometrie si aritmetică. Pe șantierele de la Paris, Chartres, Amiens, Reims sunt folosite cunoștințe dobândite în școlile episcopale și universități. Robert Grosseteste cunoțtea astronomia lui Ptolomeu și comentariile lucrărilor lui Aristotel. Folosește aceste cunoștințe pentru a dezvolta o teologie a luminii în estetica noului stil gotic. Prin felul ei analitic de a aborda Revelația, prin obsesia de a-L demonstra pe Dumnezeu, teologia scolastică recurge la multe feluri de tehnici, încercând să epuizeze rațional Revelația.