Familia creștină azi și în veșnicie

PRELIMINARII ŞI GENERALITĂŢI

Fiind baza societăţii omeneşti, familia ca instituţie divină a fost de la început obiectul cercetării din partea legiferatorilor precreştini, iar apoi mai ales a celor creştini; aceasta cu atât mai mult, că Biserica fiind un organism social perfect, a fixat precis normele pentru încheierea căsătoriei bisericeşti, stabilind astfel canonic bazele familiei, dar şi ale societăţii creştine. Dacă dispoziţiile luate în privinţa matrimonială din partea Statului oscilează după vremuri, atunci cele date de Biserică sunt universal valabile şi obligatorii, deoarece ele se bazează pe prescriptele Domnului nostru Iisus Hristos, depuse în Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie, aplicate de Sf. Apostoli şi de Sf. Părinţi în practică şi concretizate în Sf. Canoane. De aceea canoanele bisericeşti au fost respectate în Imperiul Bizantin, iar împăraţii şi-au însuşit hotărârile cuprinse în ele. Aşa de pildă, împăratul Justinian I declară în novela VI din 540, că: „oportere sacras regulas pro legibus valere”, iar împăratul Leon VI dispune prin novela 89 din anul 894: „căsătoria bisericească este obligatorie pentru toţi supuşii Imperiului Bizantin”, recunoscând în acelaşi timp că această practică era în uz încă din cele mal vechi timpuri. Alte amănunte instructive aduce Iorgu Ivan în lucrarea sa „Biserica şi instituţia căsătoriei”

Sesizat de marea importanţă a familiei pentru Biserică, prof. V. Şesan, inauguratorul principiului că Biserica este un organism social perfect, insistă în Cursul său de drept bisericesc universal (prelegeri litografiate) ed. I Cernăuţi 1936, asupra următoarelor: „Fiind căsătoria în formă monogamă o instituţie divină naturală ea a fost ridicată de Mântuitorul la rang de Sfântă Taină şi astfel primi caracter obligatoriu pentru creştinii ce voiau să înceapă traiul conjugal. Ca urmare, din punct de vedere bisericesc, numai căsătoria bisericească este o căsătorie perfectă şi deplină, iar căsătoria civilă este pentru Biserică, din punct de vedere curat dogmatic şi canonic, un concubinaj. De aceea Biserica, având un scop mai înalt decât îl are Statul legat de existenţa trecătoare pământească, cere obligativitatea căsătoriei bisericeşti ca un imperativ categoric pentru creştini. În continuare, prof. V. Şesan fixa, în conformitate cu Sf. Ca¬noane, toate principiile privitoare la încheierea căsătoriei bisericeşti, iar cu privire la impedimente, le împărţea, în opoziţie cu ceilalţi canonişti ortodocşi, mult mai practic şi mai adecvat în: impedimente care lovesc în esenţa Sfintei Taine a Cununiei şi impedimente care lovesc în formalităţile ei de încheiere

În lucrarea sa „Proiect de unificare a organiza¬ţiei Bisericii autocefale Ortodoxe din România întregită”, Cernăuţi 1920, canonistul V. Şesan constata la cap. XV, privitor la Căsătorie şi divorţ, următoa¬rele: „În tot cuprinsul Bisericii Ortodoxe, afară de ve¬chiul regat român şi Transilvania, căsătoria bisericească este obligatorie. Însă atât în Muntenia cât şi în Moldova, înainte de punerea în aplicare a Codului Civil, la XII 1863, actele stării civile erau încredinţate preoţilor care aveau rolul de ofiţeri ai stării civile, iar binecuvântarea religioasă sub vechea legiuire Caragea era indispensabilă pentru existenţa unei căsătorii. Chiar şi însăşi Constituţia din 1866 enunţa clar de tot în art. 22, că binecuvânta¬rea religioasă pentru căsătorii va fi obligatorie, dar actul civil va trebui să preceadă întotdeauna. Asupra acestei obligativităţi însă, Curtea de Casaţie a dat decizii pro şi contra; apoi însă a hotărât că principiul obligativităţii ceremoniei religioase la căsătoria civilă, pus în Constituţie, nu-şi poate avea efectul întrucât acest prin¬cipiu nu este încă legiferat de legislatura ordinară. Comentând cu o rea credinţă art. 22 din Constituţie, cu¬rentul duşmănos a încercat să submineze autoritatea Bisericii Ortodoxe. Fără îndoială din aceeaşi cauză şi co¬dul civil, în ce priveşte căsătoria bisericească, a tot întârziat să se conformeze cu Constituţia. Astfel, fără orice cauze mai profunde s-a creat o coliziune între Statul ro¬mân şi Biserica Ortodoxă, de şi în Constituţie accentua că recunoaşte de Sfinte şi neatacabile canoanele Bisericii Ortodoxe Este deci numai o cerinţă justă a Bisericii naţionale, ca legile civile ale Statului român să ţie seama de principiile Bisericii, stabilite cu privire la încheierea căsătoriei. Precedarea uneia înaintea celeilalte ar trebui fixată printr-o înţelegere paşnică între Biserică şi Stat; din punctul de vedere al Bisericii ar trebui să precedeze căsătoria bisericească, însă se admitea şi cazul invers din motive de conciliantă faţă de Statul român. Dar căsătoria bisericească ar trebui să urmeze celei civile imediat în mod obligatoriu. Astfel s-ar ţine seama de faptul, că legătura de căsătorie în esenţa sa nu este o convieţuire pur civilă, ci un contract mixt supus la îndeplinirea formalităţilor civile şi la consfinţirea religioasă. Forma civilă şi cea bisericească de încheiere a căsătoriei se întregesc reciproc într-atât, încât lipsind una din ele, efectul legăturii de căsătorie scade în dauna moralităţii obşteşti. Asupra impedimentelor de căsătorie ar trebui Statul să se înţeleagă cu Biserica spre a evita coliziuni. Asemenea şi asupra divorţului, adică asupra motivelor cât şi a formei procesuale de divorţ. Procesele de divorţ să fie purtate înaintea tribunalelor mixte sau dacă nu, atunci tribunalul civil să nu admită procesul de divorţ până nu-şi vor exprima tribunalele bisericeşti sentinţa de divorţ, cum era de pildă în Basarabia”

De aceea canonistul V. Şesan insista, ca între articolele Constituţiei din 1922 să fie cuprins şi pasajul: „Căsătoria bisericească este obligatorie, în afară de cazurile prevăzute de legi speciale, şi ca în Dispoziţiile generale privitoare la unificarea organizaţiei Bisericii Ortodoxe din România întregită, să fie trecut la art. 16 precizarea că „pentru toţi ortodocşii din România, cununia bisericească să fie obligatorie, iar divorţul să cadă în competenţa Bisericii”.

Dar, în zadar Constituţia din 1923 „nu a mai avut nici un considerent faţă de prerogativele Bisericii Ortodoxe, în viaţa poporului român, iar membrii Constituantei nici nu au mai pus în textul art. 23 al Constituţiei menţiunea, că binecuvântarea bisericească este obligatorie. La drept vorbind, ei au suprimat această binecuvântare din textul Constituţiei din 1866, unde obligativitatea ei stătea cel puţin de formă