Gnosticismul astăzi

În ultimii ani, a existat un interes popular enorm pentru gnosticism și scrierile creștine timpurii. Librăriile sunt pline de materiale pe această temă și, de sărbătorile creștine, mass-media ne bombardează cu producții de televiziune pe această temă. Însă gnosticismul care este în prezent salutat ca „creștinismul original” este orice altceva decât gnosticismul care a afectat Biserica creștină între secolele al II-lea și al IV-lea.

Una dintre caracteristicile principale ale gnosticismului era un etos care vedea lumea materială ca fiind în mod inerent rea. Pentru gnostici, prin urmare, ideea lui Dumnezeu făcută trup (ενσάρκωση - întrupare sau înnomenire a lui Dumnezeu) era respingătoare și ridicolă.

Pentru gnostici, mântuirea nu putea fi realizată decât printr-o evadare din corp și din lumea materială. Prin urmare, Hristos, conform majorității scrierilor gnostice, părea doar a fi un om. Corpul său nu era altceva decât o mantie sau o mască prin care El putea fi văzut și atins, dar care nu avea nicio influență asupra persoanei Sale. Drept urmare, multe dintre scrierile gnostice nu conțin o narațiune a Răstignirii și Învierii (deoarece acestea nu au fost considerate de majoritatea gnosticilor ca fiind evenimente mântuitoare), ci sunt relatări despre „învățăturile secrete” ale lui Hristos, adesea presupuse să le fie transmise unul sau altul dintre apostoli.

Scrierile gnostice care conțin narațiuni ale Patimii și Învierii sunt adesea impregnate de un puternic etos gnostic. Un Hristos care nu simte dureri pe cruce este un exemplu clasic.

Scrierile gnostice au fost în mare parte lucrări polemice care au încercat să infirme sau să ridiculizeze credința creștină că Hristos este cu adevărat om și Dumnezeu, dar au fost, de asemenea, opere în mare parte pseudonime (atribuite în mod fals de autor unei importante figuri creștine, de obicei un Apostol). În schimb, Gnosticismul este susținut astăzi de mulți drept exact opusul: un creștinism care l-a văzut pe Hristos ca un profet muritor și nu ca Fiul lui Dumnezeu și susțin că această formă de creștinism, pe care unii o susțin acum este creștinismul în originalul său , formă neadulterată, a fost suprimată de Biserica Constantinopolită care l-a înfățișat pe Hristos profetul muritor ca ființă divină.

Modul în care aceste lucrări gnostice pot fi astăzi înțelese și propuse de oricine are o jumătate de celulă a creierului ca și creștin care l-a văzut pe Hristos ca fiind pur uman și nu divin este cu totul dincolo de înțelegerea mea. Pentru a ilustra că exact opusul este adevărat, ne vom uita doar la câteva dintre cele mai cunoscute dintre „Evangheliile pierdute” care încă supraviețuiesc, chiar dacă parțial, astăzi. Dar, pentru început, ar fi util să avem mai întâi o idee despre cum Biserica a decis care dintre numeroasele texte sacre care erau scrise și difuzate erau autentice.

În primii ani ai Bisericii, oamenii care pretindeau că aderă la adevărata învățătură creștină credeau în tot felul de lucruri ciudate. Unii credeau într-un singur Dumnezeu, dar unii credeau în doi; alții au crezut în 365! Unii credeau că Hristos este atât Dumnezeu, cât și om, alții credeau că El este doar unul sau altul. Conceptul de Dumnezeu om era cu totul străin tuturor celorlalte nații care aveau animale, ca exemplu indienii care se închină la elefanți și la tot felul de animale, monștrii etc. Au fost cei care au crezut că Moartea și Învierea lui Hristos au adus mântuirea neamului omenesc, dar alții au considerat-o ca fiind irelevantă. Unii chiar au crezut că Iisus nu a murit niciodată.

Astăzi, cineva se poate întreba: „de ce nu și-au citit Noul Testament?” Răspunsul este simplu: nu a existat așa ceva. Varietatea scrierilor creștine care circulau în bisericile locale a creat necesitatea formării unui Canon al Noului Testament: o selecție de texte creștine cu autoritate. Formarea unui astfel de canon a durat ceva timp pentru a se dezvolta, începând pe la sfârșitul secolului al II-lea cu Evanghelia lui: Matei, Marcu, Luca și Ioan (care, chiar și acum - după toate descoperirile recente ale scrierilor creștine timpurii , precum cele ale celebrei biblioteci Nag Hammadi - rămân cele mai vechi înregistrări istorice ale vieții lui Hristos pe pământ) și se încheie cu celebra enciclică a Sfântului Atanasie cel Mare din secolul al IV-lea, când pentru prima dată vedem cele 27 de cărți ale noastre Noul Testament listat ca fiind singurele cărți canonice ale Noului Testament.