Hermeneutică și Cunoașterea Teologică

Preliminarii

Hermeneutica este un proces, dar şi o filosofie cu regulile ei, prin care se descriu metodele de înţelegere a mesajului unui text.

Hermeneutica este o rafinare a analizei exegetice, nu este departe de ea, are aceeaşi temelie, dar merge mai departe.

De foarte multe ori, înţelegerea şi mai ales interpretarea unui text sau paragraf este lăsat la latitudinea fiecărei persoane. Acest lucru este eronat, datorită faptului că dintr-un text trebuie scoasă o idee care sa fie înţeleasă de fiecare în parte şi care să fie aplicată aşa cum trebuie. Este cazul cel mai întâlnit, în care o lege este interpretată după bunul plac al judecătorilor.

Este de asemenea şi cazul interpretării biblice. Nu de puţine ori sunt cei care citind măcar o dată Sfânta Scriptură, se hazardează să facă comentarii după bunul lor plac, de cele mai multe ori interpretări care pot duce foarte repede la o erezie. De aceea se impune acestor exegeţi ai Sfintelor Scripturi o cunoaştere amănunţită a hermeneuticii şi cunoaşterii teologice. Cunoscând dogmele Bisericii şi criteriile după care se fac interpretările biblice, aceştia nu vor mai ieşi din tiparul cunoscut şi rezultatele lor vor fi unele de succes.

De aceea am considerat că trebuie vorbit încă o dată despre regulile hermeneutice, ce este hermeneutica, cum se aplică ea ş ice este cunoaşterea teologică ş ice rol are ea pentru interpretarea unor texte biblice sau mai ale filosofice.

După cum aminteam, interpretarea trebuie să ţină cont de câteva reguli, care sunt normative pentru Teologie. Numai prin respecatarea lor se poate ajunge la o concluzie clară a ideilor conţinute de textile biblice.

Vom vedea în cele ce urmează, ce trebuie să ştim despre hermeneutică şi cunoaşterea teologică, pentru a putea ajunge la o interpretare corectă a Sfintei Scripturi sau a altor texte importante pentru Teologia creştină.

I. Hermeneutica. Aspecte generale

Înainte de a da câteva definiţii şi a trece la expunerea ideilor noastre despre hermenutică şi cunoaşterea teologică, trebuie să precizăm că ne vom referi în special la interpretarea ca fiind cea care reprezintă Biserica în relaţiile ei, de orice fel, pe care le are cu alte biserici sau cu oamenii.

Hermeneutica este ştiinţa şi arta interpretării mesajelor, în particular a textelor scrise (Klein, Blomberg).

Hermeneutica este disciplina despre priceperea (tehnica) de a interpreta un mesaj dat, în armonie cu autorul şi contextul originar şi, de asemenea, în armonie cu contextul contemporan al receptorului din prezent.

Hermeneutica mai este definită ca înţelegerea reflectată şi aplicată în prezent a intenţiei originale, înţelegerea finală a mesajului, cea care determină la acţiune în prezent.

Hermeneutica motivează şi justifică practica, acţiunea religioasă (închinarea, viaţa socială, Biserica, etc.).

Ca ştiinţă, ea nu este pur şi simplu o simplă interpretare ci o teorie generală a interpretării, o teorie despre interpretare, o reflecţie teoretică asupra activităţii de interpretare. Trebuie avut în vedere faptul că în procesul hermeneutic are loc o permanentă decodificare. Hermeneutica ia forma teoriei generale a limbajului, ceea ce vrea să spună că interpretare nu există decât acolo unde este un înţeles ascuns.

Conceptul de interpretare are mai multe accepţiuni. Astfel, dacă se presupune că orice limbaj presupune o interpretare (permanente decodificări ale unui limbaj), atunci hermeneutica ia forma teoriei generale a limbajului. Însă, după cum spunea Nietzsche, nu se poate vorbi de interpretare decât unde e un sens ascuns, nu expresii clare. În acest caz, interpretarea este actul de transformare a ceea ce părea neinteligibil, obscur, misterios, în inteligibil. Acesta este şi obiectul hermeneuticii filosofice – transformarea a ceea ce e obscure în expresii clare.

Prin urmare, obiectul hermeneuticii filosofice nu poate fi unul marginal, ci unul fundamental, înţelegerea fiind absolut necesară. Nietzsche credea că nu lumea în sine e esenţială, ci felul în care un anumit om înţelege un fapt istoric, căci nimic nu e fapt pur, totul e interpretare. Tocmai universalitatea fenomenului interpretării stă la baza filosofiei ca ştiinţă.