Hristos chipul robului și al omului în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție

Hristos, Fiul Tatălui şi Cuvântul, prin care toate s-au zidit, constituie din veşnicie temeiul existenţei universale. În Logos îşi află originea întreaga creaţie, în El fiind cuprinse raţiunile tuturor lucrurilor.Prologul Evangheliei Sfântului Ioan, precum şi unele epistole pauline dezvăluie o frântură din această taină, rămasă de nepătruns pentru mintea omenească neluminată de har. ’’ Pentru că în Acesta au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie căpetenii, fie stăpâniri. Toate s-au făcut prin El şi pentru El. El este mai înainte decât toate şi toate prin el sunt aşezate.’’ (Col. 1, 16-17). Tot ceea ce există a fost creat de Fiul, în împreună lucrare cu Duhul Sfânt, de aceea toate în El îşi află rostul şi împlinirea.

ŞI CUVÂNTUL S-A FĂCUT TRUP

Întruparea Cuvântului a fost pregătită pe căi multiple, toate acestea convergând spre un anumit moment al duratei istorice când întâlnirea dintre cer şi pământ a putut avea loc. Spre a-l mântui pe omul împovărat de păcat şi rupt din comuniunea cu Dumnezeirea, Dumnezeu Însuşi trebuia să vină în maximă apropiere de el, să-i devină un semen capabil să vorbească în graiul său şi să-i descopere tainele divine.

În vederea acestui scop, Fiul lui Dumnezeu, care în cuprinsul Sfintei Treimi are menirea de a-L revela pe tatăl, fiind icoana Sa, chipul Său, era chemat să-Şi asume şi printre oameni rolul de descoperitor al Tatălui, care altminteri ar fi rămas pentru noi un veşnic Necunoscut.

Naşterea Cuvântului are un caracter esenţialmente bipolar: luând trup de om, Fiul Îşi ascunde natura divină acceptând limitele impuse de firea umană, dar în acelaşi timp descoperă oamenilor ceva din slava dumnezeiască. Totuşi, Dumnezeu nu a voit ca naşterea lui Hristos să rămână cu totul necunoscută oamenilor. Angelofaniile din noaptea sfântă vor deschide ochii păstorilor şi tuturor acelora care vor veni dup ei ; ele vor fi un semn al coborârii Cuvântului în lume şi al împlinirii profeţiilor mesianice.

Naşterea în peşteră poate fi o dovadă de smerenie, dar se explică desigur şi prin atmosfera de taină în care trebuia să aibă loc coborârea Domnului printre oameni. Hristos nu se va naşte în casă zidită şi pardosită, ci aproape de pământul pe care a venit să-l răscumpere, împreună cu întreaga zidire. El va fi culcat în iesle şi încălzit, aşa cum ni-L înfăţişează iconografia medievală, de răsuflarea caldă a vitelor adăpostite peste noapte în peşteră, deoarece prin El toată făptura, care fusese robită stricăciunii şi suspina după mântuire (Rom 8, 21-22), va fi izbăvită de suferinţă şi reunificată întru Domnul.

În redarea episodului unic al naşterii lui Hristos, evanghelistul este extrem de succint: ’’Şi a născut pe Fiul ei Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei.’’ (Luca 2,7). Fiul Tatălui ia chip de om, asumându-şi condiţia umană cu toate neputinţele ei, în afară de păcat, care-I va fi structural străin. Chenoza, definită pentru prima oară de Sfântul Pavel ca o golire de Sine a Cuvântului- ‚‚Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om. (Filip.2,7)- constă în faptul că Dumnezeu S-a arătat sub înfăţişarea smerită a omului şi chiar a pruncului neputincios, dezbrăcându-Se de putere şi de mărire pentru a Se face pe măsura noastră.

Sub chipul pruncului nevinovat, Dumnezeu S-a înfăţişat oamenilor lipsit de apărare, dar totodată posesor al unei purităţi neîntinate. Prin Întrupare, Fiul lui Dumnezeu a sfinţit natura umană, pe care Şi-a împropiat-o, devenind unicul subiect al celor două firi, şi a pus astfel bazele regenerării noastre, care va fi împlinită definitiv prin jertfa Sa pe cruce. Chipul divin din om, umbrit în urma căderii, va fi curăţat de întinăciunile care-l acopereau şi va recăpăta putinţa de a-L oglindi pe Creatorul său.

PROBLEMATICA HRISTOLOGICĂ CONTEMPORANĂ

Teologia contemporană interpretează atât de diferit Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, încât pare că rămâne lipsită de identitate proprie. Omenitatea Mântuitorului nu mai este interpretată în mod unitar, în funcţie de divinitatea Sa, potrivit afirmaţiei Sfinţilor Părinţi că: ‚‚Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să se îndumnezeiască’’, ci în funcţie de opiniile subiective ale oamenilor. Sinoadele ecumenice ale Bisericii nedespărţite cunosc o singură formulă dogmatică fundamentală cu privire la Persoana lui Iisus Hristos , care arată că firea Sa omenească este unită cu firea dumnezeiască fără separaţie şi fără confuzie în Persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea noastră. Pluralismul hristologic contemporan are caracter antropocentric, fiindcă desparte omul de Dumnezeu în Iisus Hristos şi-l lasă pradă unor interpretări subiectiviste, care au dus la fărămiţarea creştinismului.

MARTURIA SFINTEI SCRIPTURI DESPRE CHIPUL DIVINO-UMAN AL MĂNTUITORULUI

Observăm în Sfânta Scriptură o realitate precisă şi obiectivă a descrierii chipului lui Hristos, fără să caute să stăpânească această realitate şi să o prezinte în mod subiectiv.Sfântul Ioan Evanghelistul arată că doreşte să relateze ceea ce a văzut, fără să adauge ceva de la sine