I Corinteni 12, 28 - comentariu lucrare de seminar

INTRODUCERE

Tema darurilor spirituale din Biserică este una pentru care se manifestă mult interes încă de la începuturile creștinismului. Atrași de minuni și manifestări inedite ale unor puteri de prorocie, vindecare sau vorbirea în limbi, mulți păgâni se converteau, iar mai apoi le căutau cu mare râvnă, pierzând din vedere virtutea cea mai importantă, dragostea.

Sfântul Apostol Pavel le atrage atenția corintenilor (în capitolul 12, versetul 28) că există o ordine, o ierarhie în Biserică și că trebuie să facă ascultare. Și pe unii i-a pus Dumnezeu în Biserică: întâi apostoli; al doilea, profeți; al treilea, învățători... Apoi sunt minunile, apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurimea limbilor.

În cele ce urmează, îmi propun să analizez mai atent acest verset pentru a putea cuprinde mai concret înțelesul său.

COMPARAȚIE ÎNTRE VERSIUNI

Versiunile Sfintei Scripturi nu prezintă diferențe majore, ci mai degrabă, atestă evoluția limbii române. Astfel, vedem de exemplu cum „învățătorii” sunt numiți „dascali”, în ediția de șa 1688. În alte cazuri se utilizează sinonime. Redau mai jos, variantele versetului după cinci ediții ale Sfintei Scripturi.

1648: Iară pre unii puse Dumnezău în besearecă , întâiu pre apostoli, după aceia prorocii, a treia învățătorii; după aceaia puterile, după aceaia darurile vindecărilor, agiutările, îndereptăturile, în limbi a ști.

1688: Și pre unii au pus Dumnezău în Besearecă: întâiu apostoli, al doilea proroci, a treia dascali; apoi puteri, apoi daruri de vindecări, ajutorii ocîrmuitori, roduri de limbi.

1914: Și pre unii au pus Dumnezeu în biserică, întâiu pre apostoli, al doilea pre proroci, al treilea pre dascăli, după aceea pre puteri, apoi darurile tămăduirilor, ajutorințele, isprăvniciile, felurile limbilor.

Anania: Și pe unii i-a pus Dumnezeu în Biserică: întâi apostoli; al doilea, profeți; al treilea, învățători... Apoi sunt minunile, apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurimea limbilor.

Cornilescu: Și Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învățători; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, și vorbirii în felurite limbi.

EDIȚIA CRITICĂ ȘI CUVINTE CHEIE

Ediția critică nu prezintă nici ea adăugiri care să ateste transformări, adăugiri sau citări diferențiale ale Sfinților Părinți . Însă, datorită lui Mihai Petian putem preciza aspecte importante legate de textul grecesc. Acesta este următorul: καì oῡς μὲν ἔθετo ό Θεὸς ἐν τη ἐκκλησίᾳ πρῶτoν ἀπoστόλoυς δεύτερoν πρoφήτας τρίτoν διδασκάλoυς, ἔπειτα δυνάμεις ἔπειτα χαρίσματα ἰαμάτων, ἀντιλήμψεις, κυβερνήσεις, γένη γλωσσῶν. Traducerea este identică cu cea a mitropolitului Bartolomeu Anania.

Prin aducerea aceluiași verb ἔθετo - „a plasa”, „a pune”, Apostolul repune în lumină principiul prin care Dumnezeu hotărăște locul și funcția fiecărei persoane. Termenul „Biserică” apare aici ca o instituție cu o structură organizatiorică, asumându-și atât responsabilități sacramentale, cât și pedagogico-sociale. Ea își manifestă misiunea de samarinean milostiv în paralel cu aceeași activitate desfășurată de credincioșii săi (Rm. 12, 8). Adverbul πρῶτoν - „mai întâi”, „în primul rând”, „la început”, „înainte de orice” marchează ideea de obligativitate a acțiunii verbului pe care-l însoțește și a cărui acțiune o lămurește (I Tes. 4, 16), a unei etape peste care nu se poate trece, care condiționează ceea ce urmează.

Primul în listă este darul apostoliei, ceea ce arată importanța decisivă a propovăduirii cuvântului, lucru ce reiese și din solemnitatea numerotării. După H. Merklein, triada revelează o teologie antiohiană în descrierea tainelor . „Mai întâi Apostolii” sunt cuvintele de ierarhizare a darurilor. Chiar dacă nu toți Apostolii au propovăduit dintru început la păgâni (Fapte 13, 1), ei au făcut parte dintre primii propovăduitori ai Evangheliei. Calitatea lor preoțească nu poate fi pusă sub semnul îndoielii, fiindcă orice slujire în Biserică, mai ales cea de învățător, nu poate fi exercitată în absența preoției sacramentale. Aceasta se exercită potrivit principiului paulin: Nimeni să nu-și ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu (Evr. 5,4). În Biserică, lucrarea de păstorire, de cârmuire a credincioșilor, este indispensabil legată de instituirea ierarhiei bisericești încă din primele zile ale Bisericii. De aceea, slujitorii bisericești poartă numele de κυβερνήεις - cârmuitori (Evr. 13, 7), iar funcția lor este denumită κυβερνήσεις - „conducător”, cuvânt folosit la plural în versetul 28. Toți acești termeni subliniază latura slujirii preoțești, reprezentată de cârmuirea spirituală a creștinilor, a prezidării și organizării cultului divin public .