Ieși... și fi o binecuvântare

Introducere

În această lucrare voi analiza în mare parte tema teologică a binecuvântării pe care o regăsim în textul chemării lui Avraam din Geneza 12:1-3. Pe lângă tema binecuvântării, în acest pasaj vom identifica mai multe teme teologice pe care le vom analiza pe scurt, și anume tema alegerii divine, faptul că Avraam a fost ales și chemat în mod suveran, fără să aibă anumite merite sau să prezinte anumite calități, ba dimpotrivă, vârsta lui, fiind chiar nefavorabilă. De asemenea se mai poate observa și tema teologică a supunerii față de voia divină, care este imperativă pentru împlinirea planului lui Dumnezeu.

Mai întâi voi prezenta textul așa cum îl regăsim în traducerea Cornilescu, în Sfânta Scriptură, iar mai apoi voi trece la analiza textului care va include contextul pasajului, structura literară, analiza textului dar și contextul canonic. Importanța acestui text este enormă deoarece ne arată premizele legământului avraamic care sunt un suport pentru noul legământ, al credinței, prin Isus Hristos. În cele din urmă, în concluzie, voi face o sinteză a temelor discutate.

1. “Domnul zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta.

2. Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare.

3. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.”

1. Contextul istoric

În primele capitole ale cărții ne este prezentată măreața lucrare creatoare a lui Dumnezeu, având ca și coroană a creației pe om. Mai apoi ne sunt prezentați primii oameni, Adam și Eva, creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, cărora li s-a încredințat administrarea pământului, și bucurându-se de binecuvântarea care vine odată cu îndeplinirea acesetei sarcini.

Însă narațiunea continuă și ni-l arată pe om într-o postură de rebeliune, deoarece alege să se răzvrătească împotriva Creatorului, să pună la îndoială avertismentul Său și să-I conteste autoritatea. Rezultatul acestei libertăți asumate de către om a fost o rupere radicală a tuturor relațiilor constituite în cadrul creației. Mai apoi narațiunea acestei cărți continuă cu o creștere graduală a păcatului uman pe o parte, dar pe cealaltă parte apar intervențiile pline de har ale lui Dumnezeu. În pofida răzvrătirii, El promite răzbunarea față de actul șarpelui, și de asemenea le confecționează haine primilor oameni, înainte de alungarea din Grădina Eden. Cain își ucide fratele dar primește totuși îndurarea lui Dumnezeu prin protecția promisă. Umanitatea este condamnată prin potop din cauza orientării unidirecționale înspre rău, dar Dumnezeu alege să-l salveze pe Noe și familia lui. Harul lui Dumnezeu este observabil în fiecare act al decăderii omului.

În urma potopului, Dumnezeu Își reînnoiește legământul cu creația, și le poruncește oamenilor, din nou, să se înmulțească și să umple pământul. Capitolul 10 ne arată modul în care oamenii s-au răspândit, însă în capitolul 11 se evocă o piedică care a avut loc la începutul răspândirii lor, ulterioară potopului. Oamenii au încetat să se răspândească, în pofida poruncii lui Dumnezeu, luând decizia de a se așeza în țara Șinear - ceea ce ne arată o altă fațetă a decăderii urmașilor lui Noe: dorința de a atinge cerul, de a-și face un nume, și de a sta împreună opunându-se poruncii lui Dumnezeu. Și aici, la turnul Babel, Dumnezeu intervine și aduce lucrurile pe un făgaș normal.

Observăm prin prisma capitolelor 1-11 faptul că măreața misiune creatoare a lui Dumnezeu, este în mod constant împiedicată și păgubită în diferite moduri, deteriorând nu doar ființa umană, ci și întreg universul. Dar Dumnezeu nu întârzie să intervină din nou și din nou, și să ofere speranță.

Precum în alte cazuri din Scriptură, Dumnezeu inițiază relația cu omul, căruia i Se descoperă și din partea căruia solicită contribuții specifice condiționând avantaje concrete și continuarea relației. Un aspect interesant este că Dumnezeu alege o familie înaintată în vârstă și aparent inutilă pentru a-și îndeplini scopurile. În loc să se folosească de doi tineri viguroși și energici, el alege un bărbat de 75 de ani și o femeie stearpă pentru a-și îndeplini planul.

Wright observă de asemenea prin chemarea lui Avraam o combatere a fenomenului Babel. Aceștia din urmă aveau planul de a-și construi prin propriile forțe un renume, adică obținerea faimei lor și zidirea unui monument comemorativ, însă Dumnezeu îi spune lui Avraam că “îți voi face un nume mare”. Se evidențiază aici desigur, un adevăr teologic, și anume că Cel care înalță și Cel care smerește este Dumnezeu - El oferă un renume și El binecuvântează pe cei care ascultă și se încred în El. De asemenea expresia “tot pământul” ne arată că acolo unde oamenii din pricina aroganței au adus asupra lor confuzie și dizidență, Dumnezeu în harul Său va aduce binecuvântarea. Acest pasaj revelează începutul istoriei și teologiei poporului Israel - fiind în mod indirect atins legământul avraamic pentru prima dată în Scriptură.