Importanța comuniunii pentru viața personală a creștinului

Omul nu a fost făcut să fie singur, precum afirmă și V. L. Lossky că „natura umană cere nu singurătatea, ci comuniunea, sau diversitatea cea bună a iubirii”1, iar în comuniunea cu ceilalți ne descoperim pe noi înșine. Fiecare persoană ne aduce o schimbare în potențialitatea vieții, iar acest lucru ne arată comuniunea ca fiind elementul esențial pentru desăvârșire. Simțim prezentă nevoia de ceilalți deoarece definirea vieții noastre și a identității noastre este concretizată prin ceilalți. Se întâmplă așa datorită faptului că suntem legați într-o comunitate în interiorul căreia raportul meu față de mine însumi se poate desfășura doar printr-un raport reciproc cu celălalt. Adică, fiecare dintre ceilalți oameni aduc un aport la identitatea vieții noastre.

Comuniunea - ca fiind o socialitate, o comunicare interpersonală - se regăsește imediat în al doilea cuvânt al Rugăciunii Domnești. În rugăciunea pe care ne-o dă Iisus Hristos, este vorba despre „Tatăl nostru“, atribut al comuniunii și al socialității, și nu „Tatăl meu“. Dar, totodată, se deschid și perspective ale literaturii laice privitor la conceptul în discuție. Comuniunea, așa cum este analizată, se regăsește consubstanțială cu cea de ajutare a aproapelui, pentru ca acesta din urmă să fie schimbat în bine, adică se referă la asistența socială (din acest punct ne putem îndrepta spre Sfântul Evanghelist Luca, care zice: „Și își vindeau bunurile și averile și le împărțeau tuturor după cum aveau nevoie fiecare“2).

Pentru a înțelege care este importanța comuniunii pentru viața personală a creștinului este necesar să descoperim comuniunea și să o definim prin prisma a trei delimitări: comuniunea din Sfânta Treime, comuniunea din viața bisericii și comuniunea interpersonală (dintre persoane - comunitate).

Pentru început vom prezenta pe scurt etimologia cuvântului comuniune și diferite definiții regăsite în dicționare, pentru o înțelegere adecvată a termenului.

ETIMOLOGIA CUVÂNTULUI COMUNIUNE

Pentru o mai clară viziune asupra înțelegerii acestui cuvânt se cuvine să urmărim care este accepțiunea cuvântului comuniune în limbajul laic, filosofic și în cel bisericesc.

Conform DEX, substantivul feminin comuniune, comuniuni se revendică din franțuzescul communion, la rândul său prvenit din lat. Communio, -onis. Acesta are două sensuri:

1) legătură puternică, unire strânsă; 2) (Bis.) Împărtășire, Euharistie.

În Dicționarul de Teologie Ortodoxă de la A la Z , pr. prof. dr. Ion Bria precizează că acest cuvânt provine de la grecescul koinonia („legătură”).

Se constată, astfel, că există o îmbinare a sensului bisericesc al cuvântului cu semnificația laică a acestuia. Așadar, având sensul de Împărtășire, iar Sfânta Euharistie este momentul

1 V.L. Lossky, Theologie Dogmatique, în Messager, nr. 48 (1964), p. 224, apud. Cristescu Vasile, Persoană și comuniune în creștinism și filosofie, Ed. Tehnopress, Iași, 2008, p. 20

2 Fapte 2,45

4

central al Sfintei Liturghii, temelia comunității, acest cuvânt - comuniune - desemnează pentru laici o unire strașnică, statornică, nezdruncinată.

În dicționarele de specialitate, același cuvânt are mult mai multe sensuri:

1. „ Participarea celor încorporați în noul popor al lui Dumnezeu la realitatea divină însăși, prin întruparea și jertfa lui Hristos (cf. I Ioan 1, 3: „Ceea ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți împărtășire cu noi. Iar împărtășirea noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Iisus Hristos”).

2. „Comuniunea Duhului Sfânt” (II Corinteni 13, 13; Filip. 2, 1), adică experiența personală și comunitară a Duhului lui Hristos, care se exprimă în sentimentul solidarității creștine, al întrajutorării și al asistenței reciproce (cf. Fapte 2, 42, 44).

3. Împărtășirea sau cuminecarea cu Sfintele Taine în cadrul Euharistiei (cf. I Cor. 10, 17; Fapte 2, 42), semn al apartenenței la aceeași comunitate și al mărturisirii aceleiași credințe (Efes. 4, 5).

4. Synaxis, adunare liturgică, care este o condiție de a participa la legătură, comuniune.

5. „Comuniunea Sfinților”, despre care face mențiune Crezul Apostolic, este unitatea dintre Biserica celor care poartă lupta credinței în acest timp și veac, cu Biserica celor ce au câștigat deja o stare definitivă de har și de comuniune nemijlocită cu Dumnezeu. Ea este alcătuită din cei ”care au rămas credincioși până la urmă”(Matei 24, 13).

6. Comuniunea (inter-comuniunea) euharistică cu credincioși de altă confesiune. Urmând vechiul principiu, potrivit căruia mărturisirea aceleiași credințe determină comuniunea sacramentală, Ortodoxia pretinde unitate de credință deplină înainte de a participa la aceeași intercomuniune euharistică. ”3

Pe scurt, termenul koinonia înseamnă, în același timp, legătura credincioșilor cu Dumnezeu, și dragostea creștină4 care unește pe fiii Aceluiași Părinte ceresc (I Corinteni 1, 9: „Credincios este Dumnezeu, prin Care ați fost chemați la împărtășirea cu Fiul Său, Iisus Hristos, Domnul nostru”)5.

CONCEPTUL DE COMUNIUNE

Aspecte generale

În general, orice om - care se bucură, sau se întristează, care urăște sau iubește, care cinstește sau disprețuiește - caută oameni spre a le comunica sentimentele care-l stăpânesc și spre a-i face părtași ai bucuriei sau ai durerii; acestei înclinații naturale a omului răspund prin simpatie și oamenii din jur care se vor părtași ai bucuriei și ai durerii lui.

Definirea acestui concept de comuniune se poate face astfel: „prin primirea și întoarcerea darului, persoanele se apropie în așa măsură, încât obiectul darului devine comun și în același

3 Pr. prof. dr. Ion Bria, Dicționar de Teologie Ortodoxă de la A la Z, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 95

4 Legate de acest concept avem numeroase referințe biblice, printre care: I Ioan 4, 12; 4, 20; Coloseni 2, 2.

5 Liliana Aron Ene, Conceptul ortodox de comuniune, vol. I, Editura Tiparg, Geamăna, 2011, p. 23

5

timp mijloc transparent al celei mai depline comunicări între persoane. Persoanele se dăruiesc prin aceasta ele însele și, deci dialogul între Dumnezeu și om este că fiecare se dăruiește celuilalt”6. Referire biblică la acest aspect regăsim la I Ioan 4, 12-13: „de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi și dragostea Lui în noi este desăvârșită. Din aceasta cunoaștem că rămânem în El și El întru noi”.