Învățătura sfinților despre facerea lumii

INTRODUCERE

De-a lungul vremii, Biserica Mântuitorului Iisus Hristos a ocrotit şi a crescut sub bolţile sale de har multe personalităţi alese, mistuite de râvna slujirii Iui Dumnezeu şi a oamenilor. Unii din aceştia, călăuziţi de lumina Duhului Sfânt, au pătruns în tainele cele mai adânci ale teologiei, alţii s-au afirmat că mari dascăli de asceză şi de înaltă spiritualitate, iar alţii au rămas în inimile contemporanilor lor şi ale urmaşilor acestora că neîntrecuţi filantropi şi iscusiţi păstori sufleteşti. Toţi însă, fără deosebire, au trăit intens aceeasi dreaptă credinţă, aducându-şi fiecare pe altarul acesteia prinosul strădaniilor lor duhovniceşti şi unindu-şi glasurile într-o nepieritoare simfonie înălţată spre slava Iui Dumnezeu.

Unii dintre cei mai importanţi creaţionişti sunt Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gura de Aur. Personalitatea multilaterală a Sfântului Ioan Gură de Aur s-a făcut simţită în toate laturile vieţii creştine din “secolul de aur” al Bisericii, atât prin munca stăruitoare şi plină de abnegaţie a acestuia pentru consolidarea şi afirmarea dreptei învăţături de credinţă, cât şi prin întreaga Să lucrare pusă în slujba propăşirii necontenite a vieţii Bisericii, pe plan pastoral, misionar şi social. În galeria marilor dascăli ai Bisericii creştine, Sfântul Ioan Gură de Aur ocupă un loc de cinste, prin viaţa Să pilduitoare, precum şi prin opera Să teologică, răminind un simbol al epocii patristice şi un nume vrednic de aleasă cinstire pentru întreaga creştinătate. Dacă Sfântul Vasile cel Mare ilustrează modelul cel mai ales al organizatorului vieţii monahale şi al filantropului desăvarsit, Sfântul Ioan Gură de Aur este exponentul prin excelenţă al predicatorului creştin autentic, arta Să oratorică, iscusinţa exegetică şi întreaga Să operă de înfrumuseţare a vieţii morale a credincioşilor

rămânând neîntrecute până în zilele noastre.

Sfântul Vasile cel Mare a rostit Omiliile la Hexaemeron Când era preot, înainte de anul 370, comentand, în cadrul acestora, versetele 1-26 din capitolul I al Cartii Facerii, respective cele sase zile ale creatiei. În Omilia a IX-a promite credinciosilor că le va vorbi şi despre facerea omului, dar n-a mai rostit o astfel de cuvantare,deoarece Sfântul Ambrozie vorbeste numai de aceste noua Omilii ale Sfantului Vasile. Omiliile cuprind minunate descrieri ale puterii creatoare a lui Dumnezeu şi ale frumusetilor naturii.Citind acest minunat comentariu al zilelor creatiei pot fi admirate deopotriva cunostintele multiple ale Marelui Vasile,care cuprind întreaga filozofie a antichitatii cu toate teoriile ei despre geneza lumii, dar şi temeinicia argumentelor scripturistice şi rationale cu care surpa aceste teorii şi prezintă conceptia crestina despre creatie sau dragostea Să de Creator,pe Care-L preamareste pentru frumusetile create de El în lumea aceasta.

Capitolul I

“La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. Şi pământul era nevăzut şi netocmit. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor. Şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină! Şi a fost lumina. Şi a văzut Dumnezeu că lumina este frumoasă, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua întâi. ”(Fac.,1-5)

Cartea “Facerii”, aparţinând Vechiului Testament a fost scrisă de proorocul Moise. El este acel bărbat vestit despre care Scriptura a dat mărturie că era plăcut lui Dumnezeu încă de pe când era copil. Pe acesta l-a înfiat fiica lui Faraon (Ies.2,10.), l-a crescut împărăteşte şi i-a dat pentru instruirea lui dascăli înţelepţi ai egiptenilor. Moise a urât tirania şi s-a reîntors la smerenia celor de un neam cu el,”alegând mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă desfătarea cea trecătoare a păcatului” (Ev, 14,25.). Avea din fire dragostea de adevăr, de aceea se vede că înainte de a lua conducerea poporului său, din pricina urii lui fireşti faţă de rău, a luptat împotriva celor răi cu preţul vieţii sale; fiind izgonit de cei cărora le făcuse bine, a părăsit cu bucurie viaţa zgomotoasă egipteană şi s-a dus în Etiopia (Ies.,2,11-25.), unde a lăsat la o parte toate celelalte îndeletniciri, vreme de patruzeci de ani s-a ocupat cu contemplarea existenţelor. Când era de optzeci de ani, L-a văzut pe Dumnezeu (Ies.,33,11.), atât cât este cu putinţă unui om să-L vadă, sau, mai bine spus, atât cât nimeni nu L-a putut vedea, după cum dă mărturie Însuşi Dumnezeu: “Dacă va fi între voi vreun profet al Domnului, în vedenie Mă voi face cunoscut lui şi în somn voi grăi cu el; nu tot aşa am grăit şi cu slujitorul Meu Moise, care este credincios în toată casa Mea; cu el grăiesc gură către gură, la arătare şi aievea, iar nu în ghicituri” (Num.,12,6-8.).

Citind, integral, Capitolul I din cartea “Facerii”, în care marele profet prezintă modul de creare a lumii, putem observa că Dumnezeu a făcut lumea într-un chip cu totul contrar de cum obişnuieşte să lucreze omul: a întins mai întâi cerul şi apoi a zidit pământul, prin urmare a făcut mai întâi acoperişul şi apoi temelia. Niciodată nu s-ar putea face astfel o clădire omenească, plăsmuind întâi acoperişul pentru ca apoi să se pună temelia, însă prin însăşi crearea lumii încă o dată se adevereşte faptul că ceea ce la om este cu neputinţă la Dumnezeu este cu putinţă, pentru că atunci când El, Creatorul, porunceşte, toate se pleacă, toate se supun voinţei Lui. Să nu iscodim, prin urmare, operele lui Dumnezeu cu mintea noastră omenească, ci, povăţuiţi de operele Sale să-L admirăm pe Meşter.”Cele nevăzute ale Lui, spune Scriptura, se văd de la zidirea lumii, uitându-te la făpturi” (Rom., 1, 20.) .