Mesia și Conceptul Mesianic în Isaia

INTRODUCERE

„Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare;

peste cei care locuiau pământul întunecos a strălucit o lumină

Pentru că un copil s-a născut, ne-a fost dat un fiu.

Pe umerii lui este semnul puterii şi numele său este Sfetnic minunat,

Dumnezeu puternic, Părinte veşnic, Principele păcii; împărăţia lui va fi mare şi

pacea nu se va sfârşi”.

(Is 9,1-5; cf. 2,2-5)

Din cele mai vechi timpuri, omul, în căutarea sa, a încercat să obţină ajutorul de la ceea ce este superior lui. Acelaşi lucru putem spune şi despre omul evreu, care, în relaţia sa cu divinitatea, deţinea un avantaj, comparativ cu omul păgân.

În relaţia omul evreu – divinitatea (divinitate, care se prezintă sub numele de Iahve), nu atât omul este cel care caută divinitatea, cât şi Iahve (divinitatea) vine în întâmpinarea omului. La păgânii timpurilor antice însă, ori exista mai multe divinităţi, ori doar o divinitate cu care omul păgân putea intra foarte greu în relaţie, sau chiar deloc, dacă ţinem cont de mentalitatea evreilor care îl considerau pe Iahve singurul Dumnezeu adevărat şi Unic.

Astfel, în decursul istoriei, poporul evreu, datorită greutăţilor prin care a trecut a cerut ajutorul lui Iahve, care, într-un anumit moment al istoriei, a încheiat un legământ, mai întâi cu un singur om, care a stat la originea poporului ales, iar mai apoi, cu întreg poporul, şi promite un mântuitor care să-l elibereze de suferinţele acestei vieţi. Acest eliberator va purta numele Mesia, nume sau titlu care de-a lungul timpului îşi va asuma diferite valenţe.

Lucrarea de faţă va căuta să realizeze mai întâi un studiu cu privire la Mesia, în deosebi în mentalitatea iudaică, pentru ca în cele din urmă să se ajungă la gândirea profetului Isaia şi la viziunea sa cu privire la acest aspect mesianic.

Dar pentru a înţelege cum este văzut acest termen sau titlu şi, mai mult decât atât, pentru a vedea ce veşminte a îmbrăcat în decursul istorie, trebuie înţeleasă, pe cât posibil, mentalitatea poporului şi ambientul în care se vorbeşte despre un Mesia.

Izvorul mesianismului, ca de altfel şi culmea acestuia, se găseşte în Sfânta Scriptură care nu este doar o carte în care se revelează Cuvântul lui Dumnezeu, dar şi o cronică a mesianismului şi a istoriei mântuirii. Mesianismul, în Sfânta Scriptură, este ca un fir roşu care brăzdează întreaga scriere, o speranţă care se va lăsa în cele din urmă împlinită. În jurul acestei speranţe se clădeşte toată puterea şi încrederea poporului Israelului biblic. Crezul său de viaţă, mereu viu, mereu înnoit îşi soarbe din această aşteptare prelungită toată puterea de a fi, atât în vreme de încercare, cât şi la vreme de izbândă. Acest fir roşu a însemnat pentru evreul bibic o aşteptare de mii de ani, o speranţă care a devenit tot mai puternică odată cu scurgerea timpului şi care. Astfel putem observa o evoluţie care ajută la cristalizarea termenului de Mesia, dar şi a erei mesianice, ca de altfel şi misiunea acestuia. De aceea, poporul lui Iahve are ca şi ţintă realizarea acestui timp mesianic pe care încă îl mai aşteaptă.

Structura acestei lucrări are la bază evoluţia mesianismului până la profetul Isaia care, prin profeţia lui Emanuel schimbă înfăţişarea acestui Mesia, ca de altfel şi scopul şi misiunea acestuia. Trebuie spus că profetul Isaia este unul dintre cei mai importanţi, dacă nu cel mai important, datorită şcolii pe care creat-o în jurul său şi, datorită îmbinării mesianismului regal de pe vremea lui David cu unele elemente istorice, care au dat sens aşteptării mesianice de atlădată.

Primul capitol al lucrării, plecând de la istoria biblică, după ce se încearcă o prezentare a înţelesului termenului Mesia, intrând în mentalitatea iudaică, va căuta să scoată în evidenţă personajele istoriei poporului evreu căreia i se atribuie acest titlu. Astfel, prin ungerea care era semn al preoţilor veterotestamentari sau al regalităţii, după ce se indică materia ungerii, se prezintă rolul şi importanţa acestei ungeri.

De asemenea, pentru a intra în concepţia iudaică cu privire la mesianism, se încearcă, prin comparaţie cu alte viziuni, să se prezinte cum defineau iudeii şi samaritenii mesianismul. Se va încerca să se vorbească şi despre natura şi persoana acestui Mesia, extrăgându-se concepţia iudaică şi din Talmud, ca în cele din urmă să se ajungă la forma actuală a mesianismului iudaic.

Într-o altă secţiune a primului capitol al lucrării, se încearcă prezentarea originalităţii mesianismului biblic, ţinând cont de diferite concepţii, de istorie şi de spiritualitatea ebraică.