Misiunea ca Instrument și Scop al Bisericii

PRELIMINARII

Înaintea de a începe tratarea unui astfel de subiect, precum şi a punctele de vedere ce se impun a fi menţionate, am considerat necesar a se preciza în câteva cuvinte motivaţia care susţine ca fiind de o stringenţă necesară punerea într-o lumină neajustată a principiilor misionare ce ar trebui să fie luate în calcul atunci când se face „misiune creştină”.

Domnul nostru Iisus Hristos ne-a avertizat că „mulţi prooroci mincinoşi se vor amăgi pe mulţi” Cine vor fi prooroci- Dar mai ales cum vom şti noi că ei mincinoşi sau nu. Ei bine, cunoscând aceste principii misionare, ce izvorăsc din paginile Sfintei Scripturi, din activitatea Sfinţilor Apostoli şi a urmaşilor lor, vom putea deosebi pe proorocii adevăraţi de falşii prooroci, pe misionarii adevăraţi de pseudomisionari.

Deci, iată un motiv întemeiat pentru a pune în discuţie această temă: cunoaşterea principiilor misionare a diverselor confesiuni creştine pentru a deosebi pe adevăraţii propovăduitori ai Evangheliei de cei ce îşi permit cu neruşinare să se autodefinească evanghelizatori, apostoli, misionari sau în unele cazuri salvatori unici ai semenilor lor în timp ce, de fapt, îi duc pe o cale ce, de cele mai multe ori, are un sfârşit nu tocmai cu cel pe care pretind ei că l-ar avea.

Vom încerca să vedem prin comparare şi nu numai care sunt mijloacele şi principiile misionare ale celor trei mari ramuri confesionale: Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-catolică, şi Bisericile şi Biserica Protestantă.

I. Misiunea în Biserica Ortodoxă

1.Dimensiunea spaţială a misiunii în Ortodoxie

De-a lungul timpului, Biserica Ortodoxă a fost acuzată de lipsă de misionarism. Să fie oare adevărată această acuzaţie- Pe ce se bazau cei care aduceau o astfel de acuză unei Biserici tradiţionale cu o continuitate harică, cu mijloace şi principii misionare apostolice- Fireşte că nu. Atunci de ce s-a ajuns să se spună asemenea lucruri despre ea?

Plecând de la astfel de întrebări şi încercând să găsim răspunsuri pertinente, vom găsi că singura problemă se află în prisma prin care se încearcă a se vedea sensul cuvântului „misiune” şi „misionarism”, şi spunem aceasta pentru că, din punctul nostru de vedere, Biserica Ortodoxă a făcut misiune, având în decursul timpului cuceriri neaşteptate şi chiar în comparaţie cu Biserica Romano-Catolică mult mai importante, cu toate că numeric aceasta din urmă are un număr mai mare de credincioşi.

A avut Biserica Ortodoxă misionari de renume- Da. Chiril şi Metodiu, sfinţi din Biserica Răsăriteană, au creştinat popoarele de limbă slavă. Ucenicii lor direcţi, deasemeni, au creştinat fie popoare, fie comunităţi destul de bine reprezentate numeric. Să fi fost aceştia singurii misionari- Cu siguranţă nu. Misionarii ruşi au convertit părţi importante din populaţiile mongoloide, atingând cele mai nordice puncte ale continentului asiatic, dar şi părţile China.

Acestea sunt unele din cele mai grăitoare argumente ale misiuni Bisericii ortodoxe. Ele nu sunt singurele, dar aceasta nefăcând obiectul studiului nostru vom trece peste celelalte.

2.Dimensiunea temporală a misiunii în Ortodoxie

Biserica Ortodoxă a fost acuzată de faptul că nu are o misiune fructuoasă, în sensul de lărgire a graniţelor ortodoxe. Mai mult, putem afirma că în cadrul misiunii Biserici Ortodoxe distingem două direcţii ale misionarismului, şi anume: misiunea pe plan extern, adică de propovăduire a Evangheliei la popoarele care n-au cunoscut-o încă, şi o misiune pe plan intern, misiunea în timp, evanghelizarea tinerelor generaţii, asigurarea succesiunii creştineşti şi apostolice , acestea având la bază unul din cele mai importante principii misionare, acela al continuităţii. Acest principiu este primordial pentru orice Biserică deoarece fără această propovăduire fluidă, continuă Biserica îşi pierde unul din argumentele fiinţării sale. Hristos poruncea, înainte să se despartă de ucenicii săi: „Mergeţi şi propovăduiţi!”

Se face, deci, Biserica Ortodoxă că se închide în graniţele ei, dacă doreşte o continuitate cât mai fidelă a credinţei, o continuitate a tradiţiei făcând acesteia de la o generaţie la alta- Nu este aceasta o dovadă a respectării drepturilor fiilor membrilor ei?

3.Misiunea la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Toate confesiunile creştine sunt de acord că cei mai mari propovăduitori ai Evangheliei au fost Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Ce principii misionare au urmat ei pentru a atinge cele mai înalte culmi ale propovăduirii?

Primul şi cel mai important principiu a fost „hristocentrismul”, atât a credinţei celei noi, cât şi a cuvântărilor apostolice. Acest principiu este materializat în predicile apostolice în cuvinte rezumate în: „Iisus Hristos, cel răstignit de iudei şi înviat din morţi de Dumnezeu, este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii, vestit mai înainte de profeţii Vechiului Testament”

Cum era normal în acea lume păgână, iubitoare de senzaţional, de supranatural, Sfinţii Apostoli le ofereau senzaţionalul şi supranaturalul. Astfel, atât Sf.Petru cât şi Sf.Pavel invocau puterea vindecătoare a Sf.Duh şi tămăduiau instantaneu bolnavi ce erau consideraţi irecuperabili din punct de vedere fizic. De aici rezultă un alt principiu al misiunii lor şi anume: „transcendentalitatea creştinismului”, natura sa supranaturală Tot de aici, din aceste vindecări a celor ce sunt în suferinţă, dar şi din alte locuri, extragem un alt principiu propovăduit dar şi practicat în misiunea lor de către Apostoli, anume: „iubirea aproapelui”, iubirea creştină.