Mit și Regalitate în China Antică

Mitul

Miguel de Unamuno îşi pune întrebarea:”Oare reveria şi mitul nu sunt cumva revelaţiile unui adevăr inefabil, ale unui adevăr iraţional, ale unui adevăr care nu poate fi demonstrat?”

Cuvântul mit provine din grecescul “mythos”, care deşi este tradus că “poveste”, are un înţeles mult mai apropiat de “saga” şi “traditie”.

Eliade a incearcta o definire a mitului :”e întotdeauna povestea unei faceri :ni se povesteşte cum ceva a fost produs, a început să fie”, ele “descriu diverse şi uneori dramatice izbucniri în lume ale sacrului( sau ale supernaturalului)”.

Mitul este un mod de a regândi lumea, o formă specifică de a retrăi spiritual existenţa umană în lume, de a înţelege fiinţă omenească în proiecţie cosmică.

Deşi suntem tentaţi să punem semnul egal între mit şi religie, lucrurile nu sunt atât de simple.El nu este doar punctul de plecare al religiei şi nici doar materia auxiliară care îi susţine criteriul de referinţă, el este matricea culturii omenirii, din aria mitologiei născându-se filosofia, artele şi chiar ştiinţă.

Istoria culturii orale şi scrise a omenirii arată că miturile se referă la adevărul divin sau uman, că sunt purtătoare de adevăruri şi reconstituie realităţi transcendente.

În stările sale de cumpănă, omul se adresează miturilor, care îl conduc spre izvoare, spre arhetipuri, de unde îşi absoarbe substanţă care îi redresează energia spirituală şi îi reda echilibrul moral.

Miturile se împart în 3 mari categorii:

1.mitul memorial, reprezintă faptele ancestrale transmise pe cale orală.printre acestea se numără mitul despre vârsta de aur, , omul primordial, revelaţia iniţială, războaiele cereşti şi evenimente cosmice.

2.mitul fenomenologic include cosmogonia, antropogonia, escatologia şi elementele

3.mitul transcedental :mitul eroului arhetipal , universul dual, viaţă şi moartea, aria timpului.

Mitologiile naţionale sunt specifice originarului , dar există şi mituri locale, care se deosebesc de la o zonă la alta.Însă ele fac parte, toate, din fondul spiritual comun al omenirii, din mitologia generală.

Mitul îi este adesea necesar omului în efortul de depăşire a limitelor impuse mai ales de regulile cunoaşterii stiintifice.El nu poate fi despărţit de efortul cunoaşterii şi nici de experienţa religioasă.

Regalitatea

Deşi este prezenta în mentalităţile numeroaselor perioade istorice, regalitatea este încă păstrată în jumătate din Europa Occidentală.Ea a generat de-a lungul timpului numeroase mituri şi în jurul regalităţii au gravitat întotdeauna fastul, misterul şi divinitatea.

Apărută în antichitate, nu a dispărut niciodată din societăţi şi s-a perpetuat

Există mai multe teorii ca vor să explice apariţia monarhiei

1. teza lui Bossuet, care afirmă faptul că apariţia monarhiei se leagă de autoritatea căpătată de capul familiei, autoritate ce se extinde la nivelul întregului trib, condus ca o familie mai mare.

El reprezintă în primul rând puterea şi este investit prin ritualuri de către supuşii pe care îi conduce.Sacrul îşi găseşte astfel un mod prin care să se manisfeste, însă acesta nu se lărgeşte şi la întreaga instituţie a regalităţii.Aşa cum spunea Van der Leeuw, el este una din figurile cele mai importante pe care le-a elaborat omul.

Ca mod de justificare este religia, el apărând din nevoia de siguranţă a oamenilor, care considerau astfel că religia şi Dumnezeu e mai aproape de ei prin conducătorul lor..

Regele poate avea şi alte atribute la fel de importante. El poate fi un brav soldat ce-şi apără ţara, fiind un simbol al puterii şi forţei.

În unele triburi din Australia sau din Noua Guinee, un mod de a ajunge conducător era folosindu-se de puterile magice, care aduceau ploaia sau alungau spiritele rele şi vindecau bolnavii.

2. monarhia terestră ar fi fost copiată după aceea divină. În sine, ea nu ar merită să retină atenţia, căci s-ar putea replica lesne că mai degrabă oamenii au imaginat lumea zeilor organizată după modelul propriei lor lumi. Pretutindeni, sau aproape, Dumnezeul unic este perceput că un rege, iar zeii multipli sunt supuşii celui mai puternic dintre ei, suveranul lor. În jurul sau, sau al lor, gravitează o curte ce seamănă pana la identificare cu orice curte a unui monarh pamatean.