Nașterea Bisericii Creștine Române

Crestinismul este a doua mare religie monoteista a lumii, intemeiata pe invatatura, persoana si viata lui Iisus, numit si Mesia (Mantuitorul) in limba greaca Hristos. Asadar crestin inseamna adeptul invataturii lui Iisus Hristos.

Crestinismul s-a nascut in partea orientala a Imperiului Roman in secolul I al erei noastre, numita si era crestina. El s-a facut cunoscut gratie discipolilor lui Iisus si unor scrieri elaborate in primele secole ale erei crestine. De asemenea, prima carte a Bibliei, Vechiul Testament, creatie a poporului evreu, dupa cum am vazut, prezinta semintia lui David in care se va naste Iisus, precum si primul Legamant cu Dumnezeu, pe care Iisus il va intari, tot in Vechiul Testament este prevestita, in mai multe randuri venirea lui Mesia.

Asa cum spune Biblia, itemeierea Bisericii noastre, a avut loc la Cincizecime, atunci cand Duhul Sfant - in chipul unor limbi ca de foc - S-a pogorat asupra Sfintilor Apostoli, aflati in Ierusalim. Au fost botezati atunci ca la trei mii de suflete, constituindu-se astfel prima comunitate sau obste de credinciosi. Dupa anumite marturii istorice - intre care si o relatare a lui Eusebiu din Cezareea Palestinei, primul istoric bisericesc - ca si dupa traditia locala, ca si unele toponime din Dobrogea si din stanga Prutului, atesta de asemenea prezenta si propovaduirea Sfantului Andrei in aceste locuri, intre Dunare si Marea Neagra, Dobrogea de mai tarziu, cunoscut in izvoarele antice sub numele de „Scitia”. In anul 46 al erei crestine teritoriul respectiv a fost cucerit de romani si anexat la provincia Moesia Inferiora, iar in anul 297, in timpul lui Diocletian, a devenit o provincie aparte, numita „Scythia Minor”. Traditia privitoare la aceasta predica „apostolica” in Scitia este intalnita in lucrarea Despre apostoli a lui Hipolit Romanul, mort in cursul persecutiei imparatului Decius (249-251). In sprijinul evanghelizarii acestui teritoriu de catre Sfantul Andrei, se pot invoca si cateva „marturii indirecte”. Exista, de pilda, cateva colinde si creatii folclorice dobrogene si din stanga Prului.

Crestinismul in Dacia in anul 106, imparatul Traian a cucerit o parte din teritoriul fostului stat al geto-dacilor, condus de regele Decebal, care a fost transformat in provincie romana (Transilvania, Banatul, Oltenia si o parte din Muntenia de mai tarziu). In urma acestor schimbari de ordin politic-teritorial, s-au creat conditii favorabile pentru propagarea noii invataturi si in nordul Dunarii. Se poate vorbi de anumiti „misionari neoficiali” recrutati dintre colonisti, soldati din armata romana, negustori sau sclavi, care imbratisasera credinta crestina inainte de a veni in Dacia. In secolul al III-lea numarul acestor misionari „laici” a sporit prin anumiti captivi crestini - pe care gotii - stabiliti atunci in teritoriile nord-dunarene - ii aduceau aici din Asia Mica, unde crestinismul era cunoscut din „veacul apostolic”. Din randul lor, unii erau hirotoniti ca episcopi, horepiscopi, preoti si diaconi.

Insa, religia crestina a intampinat greutati, datorita faptului ca pana in anul 313 - cand imparatul Constantin cel Mare i-a acordat libertate prin cunoscutul „Edict de la Mediolanum(Milan)" era considerata „religia illiata”.

Dupa retragerea administratiei si a legiunilor romane din Dacia (271-275) s-au creat premise favorabile pentru raspandirea crestinismului in spatiul carpato-dunarean. Un argument puternic pentru vechimea crestinismului la romani il constituie numeroasele cuvinte cu sens religios din fondul principal lexical al limbii romane, care sunt de origine latina. Acest lucru este confirmat si de un numar apreciabil de piese arheologice paleocrestine, descoperite in peste o suta de asezari daco-romane (in numar mult mai mare s-au descoperit in Scythia Minor). Intre cele mai semnificative retinem: „gema de la Potaissa” (azi Turda) cu o serie de reprezentari simbolice, intre care si Bunul Pastor; o tablita votiva (donarium) de la Biertan, langa Medias, cu inscriptia „Ego Zenovius votum posul” si un disc cu monograma lui Hristos (XP); un fragment ceramic descoperit la Porolissum (azi Moigrad, jud. Salaj); mai multe opaite (lampi) de bronz sau de lut ars, decorate cu semnul crucii sau cu monograma lui Hristos, descoperite mai ales in centrele urbane ale fostei provincii, etc. Deci procesul de romanizare era indisolubil legat de procesul de crestinare a populatiei autohtone si a obstilor romane.