Ocultismul

Începem această lucrare prin a desemna în primul rând ,sensul termenilor ,,ocult”, ,,ocultism” şi ,,ezerotism”.

Conform Dicţionarului Oxford,termenul ,,ocult”a fost folosit pentru prima dată în 1545 în sensul de ceea ce ,,nu este perceput sau nu este perceptibil prin puterea minţii,ceea ce este dincolo de înţelegerea sau cunoaşterea umană” .Cu aproape un secol mai târziu, în 1633,cuvântul a căpătat o semnificaţie suplimentară, şi anume,de obiect de studiu al acestor faimoase ştiinţe antice şi medievale ce impuneau cunoaşterea sau utilizarea unor influenţe de natură secretă sau misterioasă (precum magia ,alchimia, astrologia, teozofia) .

O definiţie mai cuprinzătoare a termenului ,,ocult”, potrivită utilizării contemporane, a fost oferită de Edward A.Tiryakian în incitanta lucrare ,,Pentru o sociologie a culturii ezoterice” .Prin ,,ocult”,scrie Tiryakian, ,,înţeleg practicile,tehnicile sau procedurile intenţionale care:

a) se bazează pe forţe ascunse sau tainice din natură sau cosmos ce nu pot fi măsurate sau recunoscute de instrumentele ştiinţei moderne;

b)au drept consecinţe, dorite sau intenţionate, rezultate empirice, precum fie obţinerea de cunoştinţe despre desfăşurarea empirică a evenimentelor, fie deturnarea lor de la ceea ce ar fi devenit fără această intervenţie, putem astfel considera aceste practici ştiinţe sau arte oculte”

Definiţia ,,ezoterismului” este întru câtva mai delicată. Tiryakian considera ,,ezoterice” acele ,,sisteme de credinţe religioase şi filozofice care se află la baza tehnicilor şi practicilor oculte; cu alte cuvinte, se referă la reprezentările cognitive mai cuprinzătoare ale naturii şi cosmosului, reflecţii epistemologice şi ontologice ale realităţii ultime, reprezentări care constituie un cumul de cunoştinţe pe care se bazează procedeele oculte” După cum se ştie , toate credinţele, teoriile şi tehnicile acoperite de termenii ,,ocult” şi ,,ezoteric” erau cunoscute încă din Antichitatea târzie . Unele-cum ar fi, spre exemplu, magia, astrologia, teurgia şi necromanţia-fuseseră inventate sau sistematizate cu circa 2000 de ani mai devreme, în Egipt şi Mesopotamia. Cele mai multe practici de acest fel nu au dispărut nici în Evul Mediu, câştigându-şi un nou prestigiu şi devenind forte respectabile şi în vogă în timpul Renaşterii Italiene .

Astfel, încă de la apariţia sa, nevoile existenţei materile l-au determinat pe om să observe cu atenţie natura. În imaginaţia omului primitiv, lumea înconjurătoare rea însufleţită. Atât lucrurile cât şi fiinţele păreau a fi înzestrate cu gânduri şi simţuri asemănătoare cu cele ale oamenilor. El credea că anumite ,,duhuri vii” stăpâneau fenomenele naturii. Neputinţa omului primitiv , groaza pe care i-o provocau manifestările naturii, i-au împins închipuirea la zeificare, la personificarea stihiilor naturii. Singurătatea, întunecimea nopţii, zgomotele neaşteptate sau nedesluşite din natură îl înspăimântau pe omul primitiv, care vedea în ele , acţiunea unor fiinţe supranaturale. Copacii, păsările, fiarele pădurii, Luna, Soarele, apele, toate acestea au fost inzestrate de el cu conştiinţă. Deznădăjduit, omul primitiv şi-a făurit o lume de fantasme, considerând că acestea dispun de el în fiecare clipă.