Preacinstirea Maicii Domnului în Învățătura Răsăriteană

Introducere

În Biserica Ortodoxă locul Sfintei Fecioare Maria este unul central, iar cultul este cel care reflectă cel mai bine raportarea Bisericii ca trup mistic al lui Hristos la cea care L-a născut pe Mântuitorul lumii. Viaţa Bisericii în întregul ei nu poate fi concepută fără Fecioara Maria. ʺSfânta Fecioară a fost aleasă de Dumnezeu după ce a trecut atâta vreme de la căderea în păcat ca să-L primească pe Dumnezeu, care îşi va lua trup omenesc din ea prin preluarea naturii umane, în Ipostasul divin. Faptul că noi cinstim pe Maica Domnului este o consecinţă a unirii ipostatice, deoarece firea pe care Cuvântul lui Dumnezeu a luat-o din ea a fost enipostaziată de către Logosul divin. Maica Domnului nu este o mântuitoare directă, dar este implicată în procesul de mântuire, deoarece Iisus a pătimit şi a înviat cu trupul luat din ea care a fost păstrat prin unirea ipostatică pentru totdeauna.” „Maica Domnului simbolizează şi conţine în ea toată partea credincioasă a omenirii.” Ea a adunat în sine tot ce se putea mai bun din toată omenirea.

Despre ea au vorbit profeţii Vechiului Testament, Evangheliştii, despre ea vorbim şi noi, ca unii care îi aducem laudă, însă nu doar atât, ci noi putem vorbi cu ea, ne putem ruga ei, cerându-i ajutor şi întărire. Serghei Bulgakov afirma că „Biserica ortodoxă venerează pe Fecioara Maria ca pe cea care este mai cinstită decât Heruvimii şi mai preamărită fără de asemănare decât Serafimii”, ca pe cea care este superioară oricărei făpturi” Tot el spunea că „Biserica vede în ea pe Maica lui Dumnezeu, cea care, fără a se substitui unicului Mijlocitor, mijloceşte înaintea Fiului pentru tot neamul omenesc; şi noi o rugăm fără încetare să mijlocească pentru noi. Iubirea şi veneraţia faţă de Fecioara este sufletul pietăţii ortodoxe, inima ei, cea care încălzeşte şi însufleţeşte trupul întreg.”

Creştinul ortodox crescut departe de biserică simte ajutorul şi mijlocirea Maicii Domnului chiar dacă nu înţelege şi nu ştie mai nimic din învăţătura ortodoxă. Ciudat mi se pare faptul că deşi credeam că nu eu deţin Adevărul să descopăr cu uimire că toţi aceşti ani am trăit în Adevăr. Ciudat este să fii nevoit să aduci argumente pentru valorile în care ai trăit şi ai crescut când cei ce le contestă nici nu vor să le audă. Voi încerca să fac o prezentare a învăţăturii despre Maica Domnului din care să se înţeleagă temeiurile dogmatice ale acestei preţuiri. Nu reprezintă argumentaţia valorilor mele ci doar adevărul lor. Cine are urechi de auzit să audă.(Matei, 13,9)

Despre Maica Domnului

Învăţătura despre Fecioara Maria în Ortodoxie reprezintă suportul de care se leagă învăţătura despre mântuirea neamului omenesc. Nu putem să vorbim de Fecioara Maria şi să nu ne aplecăm asupra mântuirii omului sau nu putem să vorbim despre Hristos Care a mântuit lumea fără să abordăm problema mariologică.

Cele patru Sfinte Evanghelii nu dau prea multe amănunte despre viaţa Sfintei Fecioare Maria, şi mai ales despre naşterea şi copilăria ei, aceasta explicându-se prin faptul că figura centrală a Noului Testament este Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Despre părinţii săi, dumnezeieştii Ioachim şi Ana, ştim ca erau originari din Nazaretul Galileii - cum scrie Evanghelia apocrifă a lui Iacob. Ei ajunseseră la adânci bătrâneţi fără să aibă copii, dar nu-şi pierduseră speranţa, rugându-se încontinuu lui Dumnezeu să le dăruiască un urmaş. În încrederea lor au mers până la retragerea în locuri singuratice, separat, unde au postit, s-au rugat, au lăcrimat şi şi-au sfâşiat inima, până ce Dumnezeu le-a trimis răspuns, prin înger, că cererea lor va fi primită.

Aşa s-a născut Maria, viitoarea Sfânta Fecioara Maria, care a fost aleasă de Dumnezeu să fie vasul ales, ce va purta în pântece şi va naşte pe Mântuitorul lumii, cum proorocise Isaia : “Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Is. VII, 14).

Sfinţii Ioachim şi Ana o consacră serviciului religios la Templu lui Dumnezeu, spre a vieţui întru bunătate, cinste şi neprihănire.Cu ocazia vizitei pe care a făcut-o Elisabetei, rudenia sa, viitoarea mamă a Sfântului Ioan Botezătorul, aceasta a numit-o “binecuvântată între femei” şi “Maica Domnului meu”. Iată cuvintele Sfântului Evanghelist Luca, unul din Apostolii Domnului : “Şi a intrat Maria în casa lui Zaharia şi s-a închinat Elisabetei. Iar când a auzit Elisabeta urarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei, şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt şi, cu glas puternic, a strigat: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecului tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?” (Lc. 1, 40-43).

După naşterea minunată a Fiului lui Dumnezeu în Bethleemul Iudeii (Lc. 2, 4-16), Sfânta Fecioara Maria va fi deseori alături de Iisus în multe din momentele vieţii sale pământeşti: la tăierea-împrejur, la 8 zile, când i s-a pus numele; la prezentarea la templu; în timpul fugii în Egipt de frica lui Irod, care voia să-l ucidă pe Prunc; în timpul predicii lui Iisus în templu, când avea numai 12 ani; la nunta din Cana, dar mai ales în timpul Patimilor, moment când Sfânta Fecioara este încredinţată de Iisus Apostolului Ioan (In. 19, 25). În sfârşit, după înălţarea la cer a Domnului (FA, 1, 14) Sfânta Fecioara Maria şi femeile care au urmat pe Iisus fac parte din grupul apostolic.