Premisele Restaurării Omului în Hristos

Premisele restaurării omului în Hristos

Originea lumii se explică în şi prin Dumnezeu, lumea fiind opera iubirii extinsă în afara Fiinţei Supreme Dumezeu Treime. Sfânta Scriptură ne spune că Dumnezeu a creat din nimic, prin cuvânt, cerul şi pământul, lumea întreagă (Facere 1, 1, 3, 6, 9, 11), iar pe om l-a adus la existenţă printr-un act special, după chipul şi asemararea Sa (Facere 1, 26-27), fiind creat în mod simultan din două componente: trup şi suflet, „având un suflet înrudit cu Dumnezeu” care tinde spre Dunezeu, aflându-se într-o vie relaţie cu El De asemenea Sfânta Scriptură ne arata ca intreaga creaţie a fost adusă la existenţă prin Cuvântul sau Logosul lui Dumnezeu-Tatăl căci „Toate prin El (Fiul Cuvântul) s-au făcut şi fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a facut”(Ioan, 1, 3). Asadar lumea a fost creata de Dumnezeu-Tatăl, creatorul lumii, care, după expresia unora dintre Sfinţii Părinţi, a adus totul la existenţă „prin Fiul în Duhul Sfânt”.

Întreaga creaţie este strâns legată de Logos(Cuvântul), nu numai prin faptul că e adusă la existenţă de Dumnezeu prin El, ci şi prin structura raţională pusă în ea de către Logos. Creaţia are în stuctura ei implementat de către Dumnezeu în lucruri, raţiuni care dealtfel definesc sensul existenţei lor, iar raţiunile tuturor lucrurilor sunt strâns legate de Raţiunea Supremă, Cuvântul sau Logosul Tatălui, care le susţine în existenţă şi în care Ea este prezentă, dar fără să fie parte constitutivă din persoana sau lucrul respectiv. Toate lucrurile şi făpturile îşi au raţiunile lor în Logosul sau Raţiunea Supremă Aşadar toate lucrurile poartă în ele raţiuni ale Raţiunii Supreme sau aşa zicând „sunt purtătoare al Cuvântului, poartă Cuvântul în ele, fiind aduse în existenţă prin Cuvântul care luminează viaţa” , în ele existând Dumnezeu Cuvântul, Fiul care le-a adus la existenţă şi le mişcă spre ţinta lor care de fapt este şi cauza lor dupa cum arată Sfântul Maxim Marturisitorul: „Tot ce se mişcă după fire se mişcă desigur dintr-o cauză, şi tot ce se mişcă dintr-o cauză a avut desigur, ca origine a existenţei, cauza din care este şi pentru care a fost adus la existenţă, iar ca ţintă( τέλος )a mişcării, aceeaşi cauză pentru care se mişcă şi spre care se grăbeşte. Dar tot ce este şi se mişcă pentru o cauză este desigur şi creat. Iar dacă ţinta celui care se mişcă este cauza pentru care se mişcă, ţinta este, desigur, identică cu cauza pentru care s-a creat şi este. Deci tot cee ce se mişcă se mişcă pentru ca are o cauză, iar ţinta spre care se mişcă nu poate fi în afară de cauză , deosebită de cauza care la creat şi i-a dat mişcarea, pentru ca nu există ceva mai desăvârşit decât acea cauză ‚”

Logosul, Fiul Tatălui, este cauza tuturor lucrurilor dar nu numai ci şi ţinta lor:„Toate prin El (Fiul Cuvântul) şi pentru El s-au făcut ” (Ioan, 1, 3). El este începutul ( „ La început era Cuvîntul ” ( Ioan 1,1-4)), mijlocul şi sfârşitul tuturor lucrurilor ( „Eu sunt Alfa şi Omega, Inceputul şi Sfârşitul ” ())precum spune Sfantul Maxim Mărturisitorul: „ aflându-se totodată mai presus de ele şi totuşi prezent în ele” , prin ratiunile existente în ele înca de la creare.