Preoția în Vechiul Testament

Introducere

Preotia are un rol foarte important, inca din vremea Patriarhului Avraam si a celor ce I-au urmat, pana la desavarsirea aceste taine prin Mantuitorului Nostru Iisus Hristos, care duce aceasta taina la culmea cea mai inalta. Preotia este mult mai mult decat o simpla indatorire, este o misiune, este o taina, un mister care se lumineaza celor care doresc sa il afle.

Preotia este perla credintei, deoarece preotul, prin credinta si prin iubirea sa fata de Dumnezeu, are puterea data de catre Acesta de a indrepta oamenii spre Calea cea dreapta, spre dobandirea scopului vietii noaste pe pamant, mantuirea. Daca un preot mantuieste nouzeci si noua de oameni din o suta , el va fi judecat pentru acela pe care nu a reusit sa il mantuie.

Aceasta misiune de mijlocitor intre Cer si pamant, intre Dumnezeu si robii Sai, este una din cele mai grele, dar si una din cele mai multumitoare. Putem vedea in zilele de astazi astfel de chipuri de preoti imbunatatiti, preoti care prin simpla expresie a fetei reusesc sa lumineze inimile credinciosilor zilelor noastre.

Oamenii care isi doresc sa ajunga preoti sunt imputerniciti de Dumnezeu, care ii vede ca pe niste robi vrednici de Imparatia Sa, oameni cu putere in cuvant si in fapta. Preotii trebuie sa aiba mereu ca exemplu pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos, varful preotiei, care a reusit sa aduca mantuirea acestei lumi nu prin indemnuri si prin vorbe, ci prin modelul suferintei personale, suferinta care este din iubire fata de oameni. Jerta Mantuitorului nostru trebuie sa se regaseasca in fiecare preot, acestia trebuind sa fie dispusi sa renunte la viciile acestei lumi, sa se fereasca de ispita si sa propovaduiasca Cuvantul lui Dumnezeu la toti cei ce-L cauta.

In Vechiul Testament, preotia nu avea un rol asa de important ca si astazi, preotii de atunci neavand puterea de a vindeca suflete. Pe atunci, preotia se rezuma doar la jertfele aduse la Templu, erau doar simpli intermediari intre oameni si Dumnezeu prin serviciul lor liturgic. Totusi ei erau oameni alesi de Dumnezeu, oameni cu o inima curata, iar in acele vremuri Dumnezeu se arata mai mult oamenilor decat in vremea de astazi.

In lucrarea ce urmeaza, va voi prezenta importanta preotiei in Vechiul Testament, cine erau acesti preoti si cum slujeau ei lui Dumnezeu.

Capitolul I. Profetii Vechiului Testament despre Preoti

Din studiile facute asupra religiilor lumii s-a constatat ca nici o religie n-a existat fara preotie, adica fra persoane destinate a sluji ca intermediari intre credinciosi si divinitate. Preotia fiind nedespartita de religie, apare si la poporul lui Israel.

In limba ebraica notiunea de preotie este exprimata prin termenul “ Kachuna” care inseamna reprezentant al cuiva, inlocuitor al cuiva, slujitor sau preot.

Existenta preotiei la evrei inainte de Moise este afirmata de scrierile Vechiului Testament, dar nu ca o institutie organizata si permanenta. Astfel, slujirea preoteasca anterioara preotiei levitice a fost implinita prin aducerea de jertfe de catre persoane ca Abel si Cain ( Facere 4, 3-4), Noe ( Facere 8, 10), si in general de capul familiei si de intai-nascuti de sex barbatesc. Dupa Legea mozaica , tot cel intai-nascut trebuia sa fie inchinat slujirii la templu, ca recunostinta fata de Iahve, care a salvat pe cei intai nascuti la eliberarea din robia Egiptului ( Iesire 8, 2; 14, 19 ; 22, 26).

In Pentateuh Moise arata ca intregul popor evreu avea misiunea speciala de a pastra credinta monoteista si fagaduintele mesianice. Acesta inseamna ca fiecarui israelit I se impartaseau prerogativele unei preotii generale, universale, preotie insa fara slujire sacramentala. Astfel potrivit cuvintelor: “ Imi veti fi Mie o imparatie de preoti, un neam sfant ( Iesire 19, 6), poporul intreg si fiecare israelit in parte putea sa aduca jertfa si sa indrepte catre Iahve rugaciunile sale.

Pe langa aceste forme de preotie, Vechiul Testament mai vorbeste si de o preotie existenta in afara poporului evreu.

Pe vremea Patriarhului Avraam reprezentatul acesteia a fost Melchisedec, care a fost in acelasi timp si rege al Salemului. Aceasta a fost o preotie deosebita de cea a capilor de familie din sanul poporului evreu, iar jertfa pe care a adus-o Melchisedec a constat din paine si din vin. Moise spune despre el ca era preot al Dumnezeului Celui Preainalt si mentioneaza ca Avraam I s-a inchinat, a primit binecuvantarea de la el si I-a adus zeciuiala din toate ale sale.( Facere 4, 10-20). Dar, desi preotia lui Melchisedec a fost tipul preotiei Mantuitorului Iisus Hristos ( Evrei 7, 11) , ea n-a influentat cu nimic preotia instituita prin Legea mozaica.

In timpul lui Levi s-a instituit si s-a organizat o preotie speciala, sacramentala. Cauza principala pentru care aceasta semintie a fost destinata de Dumnezeu slujirii preotesti n-a fost insa numai meritele personale ale acesteia, ci mai ales alegerea libera a lui Dumnezeu.( Numeri, 18, 6).

In slujba preotiei, cei alesi ( Aaron si fii sai) au fost introdusi printr-o sfintire solemna , care a constat din doua acte deosebite, un act prin care Aaron si fii sai au primit dreptul de a savarsi cele sfinte, si un alt act de investitura, alcatuit dintr-un triplu sacrificiu sangeros si ofrande din grau si untdelemn prin care preotii au fost introdusi in drepturile si demnitatea slujirii preotesti.

Toate aceste ceremonii aveau o puternica insemnatate simbolica. Astfel spalarea preotilor, inainte de consacrare inchipuia curatirea sufletului de pacate iar imbracarea in vesmintele preotesti si ungerea cu untdelemn sfintit simbolizau impartasirea Duhului lui Dumnezeu, care intareste si lumineaza pe slujitorii altarului.

Dupa profeti, preotia isi are temeiul in Legamantul incheiat odinioara intre Dumnezeu si Levi, cel din urma trebuia sa aiba fata de Dumnezeu o atitudine de permanenta teama, de cinstire si de dragoste, cum se cuvine acelora care doresc o apropiere de Dumnezeu.

Astfel , in primul rand, profetii cer preotilor sa fie respectata sfintenia preotiei, fara de care slujirea preoteasca nu poate fi conceputa, sfintenia fiind conditia esentiala in implinirea misiunii de a mijloci intre popor si Dumnezeu.

A doua contitie subliniata de profeti pentru pastrarea legamantului preotiei consta in respectarea indatoririi de a invata poporul legea lui Dumnezeul. Profetul Maleahi considera pe preot sol al lui Dumnezeu , caci “ din gura lui se asteapta invatatura.

Preotilor le revine si indatorirea de a pastori poporul lui Dumnezeu , indrumandu-l spre viata de dreptate si iubire. Reprezentanti ai teocratiei si soli ai lui Dumnezeu in mijlocul lui Israel, preotii trebuiau sa predice poporului dreptatea si bunatatea: ” Invatati sa faceti binele , cautati dreptate orfanului, aparati pe vaduca”, ii indeamna profetul Isaia ( 1, 17), care declara ca Dumnezeu “doreste mai curand mila decat jertfa” si “ cunoasterae Lui mai mult decat arderea de tot” prin vocea profetului Oseia ( 6, 6).

Cultul trebuie sa fie savarsit la templu. Sfintenia locasului de inchinare cere o pregatire corespunzatoare din partea slujitorilor. Astfel , acestora le este interzis de a consuma bauturi ametitoare( Iezechiel 44, 21) si de a se prezenta intr-o tinuta vestimentara necorespunzatoare ( Iezechiel 44. 17-20).