Profeții - Isaia 7,14

“Pentru aceasta Domnul meu va va da un semn: Iata, Fecioara va lua în pântece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel.”

(Isaia 7, 14)

Autorul scrierii

Considerat „Evanghelistul Vechiului Testament", proorocul Isaia a fost instrumentul ales de Dumnezeu ca să dea lumii cufundate în întuneric cea mai luminoasă carte profetică „[...]Totuşi întunericul nu va împăraţi veşnic pe pămîntul în care acuma este necaz[...] Poporul care umbla în întunerec vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină." (Isaia 9,1-2) „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi Domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii"(Isaia 9,6) „De aceea Domnul Însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămîne însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)" (Isaia 7,14)

Cartea poartă numele autorului ei, care in ebraică este Ieşaiahu tradus înseamnă providenţial tocmai: „Mântuirea este a Domnului".

Starea socială a lui Isaia a fost înaltă. Primit cu familiaritate de Împăraţii Ahaz şi Ezechia (Isaia 7 şi 37), el a fost cronicarul de la curte în timpul domniei lui Ozia şi Ezechia (2 Cronici 26,22; 32,32) Cartea lui poartă peceţile unui om cu educaţie aleasă: stil elegant, ritm, bogăţie de pasaje cu o deosebită frumuseţe literară.

Tatăl său, Amos a fost, după tradiţia rabinică, fratele regelui Amasia dar aceasta informaţie nu poate fi atestata istoric. Ştim despre Isaia însuşi că a fost căsătorit (Isaia 7,3) şi că a avut doi copii: Şear Iaşub („O rămăşiţă se va întoarce") şi Maher-Şalal Haz Baz („Grăbeşte de prădează, aruncă-te asupra prăzii") (Isaia 8,3). Soţia lui a fost de asemenea proorociţă. Este discutabil dacă Isaia a fost din neam de preoţi. Accesul lui în Templu s-ar părea că indică acest lucru (Isaia 6, 6 comparat cu 2 Cronici 26, 18)

În privinţa caracterului, putem spune că Isaia a fost caracterizat de: îndrăzneală - deopotrivă înaintea împăraţilor şi înaintea mulţimii -, patriotism înflăcărat - este pornit împotriva a tot ceea ce ar putea aduce nenorocire poporului său – totuşi blînd cu celelalte popoare din jur într-o simpatie care se ridică deasupra oricărui egoism naţional. Vorbeşte cu sarcasm şi cu indignare împotriva păcatului, totuşi este atent în limbaj, fiind plin de reverenţă faţă de Dumnezeu. Viaţa sa întreagă denotă o spiritualitate adâncă. Pe Dumnezeu îl numeşte adesea Cel prea Înalt, Cel Sfînt, Cel Atotputernic. Toate aceste trăsături îl fac pe Isaia unul dintre cele mai bune exemple pentru predicatorii din toate timpurile.

Data scrierii. Context istoric

Textul cărţii plasează această dată: „Pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia" (Isaia 1,1). Isaia a avut deci aproximativ 50 de ani de activitate profetică (740-680 î.Hr.). În vremea aceasta Israelul a fost dus în robie (722-721- î.Hr.), iar Împărăţia lui Iuda a fost parţial invadată de oştile lui Sanherib (701 î.Hr.). Tradiţia evreiască plasează moartea sa pe vremea lui Manase, care l-ar fi închis în trunchiul unui copac şi l-ar fi tăiat în două cu fierăstrăul dar această tradiţie nu poate fi atestată istoric. La martiriul proorocului face aluzie Sfântul Apostol Pavel in Epistola catre Evrei (Evrei 11, 37)

Cei 50 de ani de activitate ai lui Isaia încep atunci cînd cele 10 seminţii din regatul de Nord al lui Israel erau aproape să fie cucerite de Asiria şi duse în robie. Se încheiau astfel aproximativ 200 de ani de tristă istorie în care Israelul rătăcise departe de Domnul Dumnezeu, sub conducerea a nu mai puţin de 19 Împăraţi din opt dinastii diferite.

Sub ameninţarea lui Tiglat Pileser al Asiriei, Israelul intră în alianţă cu Siria şi Damascul. Împăratul Ahaz din Iuda refuză să se alăture acestei alianţe şi este ţinta unei invazii de pedepsire (2 Regi 16 şi 2 Cronici 28). Ahaz cere ajutorul puternicei Asirii, care zdrobeşte Siria şi Israelul, dar ia sub tutela sa şi micul regat al lui Iuda. Vasalitatea Împărăţiei lui Iuda durează pînă cînd Ezechia se răscoală (2 Regi 18).