Profeții Mesianice în Pentateuh

Profețiile mesianice desemnează răspunsul omului la insuccesele şi imperfecţiunile sale, împreună cu dorinţa şi preocupările sale de a se uni cât mai mult cu divinitatea. Ele constituie acel izvor viu şi nesecat din care poporul evreu îşi adăpa într-una speranţele şi aşteptările sale într-un viitor mai bun şi binecuvântat de Iahve

Profețiile mesianice au avut ca scop anunțarea venirii lui Mesia, cel care va fi reprezentantul lui Iahve și prin care se va realiza mântuirea oamenilor. Ele apare odată cu începutul neamului omenesc. De la întâia carte a Vechiului Testament, persoana Mântuitorului promis se vede anunţată ca un fir roşu de-a lungul istoriei până ce se arată lumii ca Fiu al lui Dumnezeu

Profeții mesianice în Pentateuh

În fruntea textelor mesianice ale Vechiului Testament stau celebrele cuvinte „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facerea 3,15). Acest text este numit de Sfinții Părinți Protoevanghelia Vechiului Testament.

Din comentariile Sf. Ioan Gură de Aur, Fer. Augustin, Procopie din Gaza, Teodoret reiese că tradiţia vede în şarpe un instrument. Semnificative sunt spusele Fericitului Augustin: „ceea ce se zice despre şarpe se referă la acela care a lucrat prin şarpe” Şarpele care a sedus pe om nu-i decât un «porteparole» „Lucrând prin fiara aceea vicleană, a înşelat-o pe femeie cu sfatul; n-a silit-o, nici n-a forţat-o, ci prin sfatul cel pierzător a prefăcut în faptă înşelăciunea ” Că în spatele şarpelui este de fapt diavolul se vede din faptul că el dispare din scenă şi apare abia după săvârşirea păcatului, când Eva îl acuză de a o fi amăgit.

Creat după chipul lui Dumnezeu cel iubitor şi nemuritor, omul era chemat să devină nemuritor dacă iubeşte pe Dumnezeu - Izvorul şi Dăruitorul vieţii veşnice. Însă, fiind ispitit de Satana care luase forma şarpelui, omul a voit să fie ca Dumnezeu, dar despărţit de Dumnezeu, prin încălcarea poruncii lui Dumnezeu

Şarpele a fost real, dar a reprezentat pe diavol. Femeia e Eva, iar sămînţa ei sunt urmaşii Evei, omenirea întreagă. Unii văd aici o femeie a viitorului, pe Maria, iar prin sămînţa ei înţeleg un om al viitorului, pe Iisus, fiul Mariei, dar contextul nu admite a ne gândi decât la Eva Dar de ce se cheamă Hristos sămânţa femeii? Apostolii spun că Hristos din sământa femeii S-a născut. Pentru ce? Pentru că El nu este sămânță de bărbat după trup. Căci zice dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul în “Cuvânt teologic” la întruparea lui Dumnezeu sau în capetele cunoștinţei: „Sufletul Mântuitorului în persoana ipostasului s-a luat de la Duhul Sfânt, iar trupul din sângele Preasfintei si Preacuratei Fecioare Maria”

Trebuie făcută menţiunea, pe de altă parte, că textul biblic nu se referă în acest caz la o posibilă duşmănie între om şi animale în general. Dimpotrivă, duşmănia este limitată aici numai la şarpe. În felul acesta, şarpele depăşeşte dimensiunea de simplu animal, devenind exponentul forţelor (răului) dinaintea diluviului care creează greutăţi deosebite omului abia creat de Dumnezeu. Şarpele este reprezentantul răului şi, prin urmare, este primul răspunzător de nenorocirea omului creat, dar o creatură care este condamnată de Dumnezeu, şi nu de şarpe. Este foarte important de făcut această deosebire, deoarece şarpele este o creatură a divinităţii şi în această condiţie el nu poate avea nici o influenţă directă asupra omului. Trebuie spus că şarpele este redus la starea de târâtoare pe pământ, aşa cum a şi fost creat, în timp ce diversele imagini păgâne îl reprezentau ca fiind înălţat de la pământ Vrăjmaşul nostru obişnuieşte să tulbure mintea noastră şi să mănânce pământ şi să ne poftească împreună cu acela. El doreşte ca chipul lui Dumnezeu să se târască pe pântece. Din pricina aceasta trebuie să respirăm pururea pe Dumnezeu, ca prin aceasta să trecem peste fiecare zi nerăniţi de săgeţile cele aprinse ale diavolului

Mai greu de interpretat îl constituie a doua parte a textului profetic, şi anume locul în care apare verbul «şuf», care are mai multe sensuri: a sfărâma, a înţepa, a urmări. Aci verbul exprimă pe de o parte că şarpele poate muşca numai partea inferioară a corpului omenesc, picioarele, muşcătură care nu e totdeauna mortală, dar pe de altă parte sfărâmarea capului indică nimicirea totală a şarpelui (vrăjmaşului)