Profeții mesianice la Isaia

INTRODUCERE. NOŢIUNEA DE PROFET

În dramatica istorie a fiilor lui Israel, de-a lungul multor secole, şubrezirea monoteismului, contaminarea cu practicile idolatre, adoptarea luxului, dezvoltarea corupţiei, încurajarea îmbogăţirilor nedrepte pe seama sărmanilor, carenţele de autoritate ale castei preoţeşti (ea însăşi autoare a relativismului religios şi abuzului social), toate acestea determină perioada de criză în care Dumnezeu, de altfel pururea veghetor, Se simte îndatorat să intervină energic. Aşa se naşte instituţia profetismului. La urma urmelor, viciile enumerate erau tot atâtea încălcări ale legământului dintre Dumnezeu şi Israel; încălcarea se cerea sancţionată, dar nu înaintea unor mustrări şi avertismente menite să trezească conştiinţele, să facă pocăinţă, posibilă cu un ceas mai devreme şi să evite astfel dezastrele. Rolul acesta, pe cât de măreţ, pe atât de ingrat, şi-l asumă, prin voia şi chemarea lui Dumnezeu, profeţii. Şirul lor, ca personaje ale profetismului instituţional, începe cu Amos (cca 750) şi se încheie , după aproape opt secole, cu Ioan Botezătorul.

Desigur, profeţi existaseră şi înainte de Amos; cei mai de seamă fuseseră Moise, David şi Ilie. Îndată după Amos, se ridică, în anul 740, Isaia, personalitatea cea mai complexă a noului curent, dar şi cea mai definitorie pentru însăşi noţiunea de profet.

Dacă, în general, dicţionarele îl definesc pe „profet“ (sau în varianta slavonă „prooroc“) drept persoană care reprezintă voinţa lui Dumnezeu şi este înzestrată cu capacitatea de a prezice viitorul, e bine să se stie că, în lumina Vechiului Testament, funcţia prevestitoare a profetului, deşi pare cea mai uimitoare şi spectaculoasă, nu constituie însuşirea de prim-plan a acestuia. În esenţă, profetul este conştiinţa lucidă şi responsabilă a poporului său în momentele de criză religioasă şi morală. El e un om mai mult sau mai puţin obişnuit până în clipa când intervine Chemarea. Aceasta se produce direct, fără mijlocitori: Dumnezeu îi vorbeşte şi îi încredinţează misiunea, el ascultă şi, de obicei, răspunde imediat sau după oarecare şovăială. Odată angajat, el devine „robul Domnului“ şi I se supune necondiţionat.

O explicare potrivită a cuvântului „profet“ o găsim în Ieşirea 7, 1, unde Dumnezeu îi zice lui Moise: «Iată Eu fac din tine un dumnezeu pentru Faraon, iar Aaron, fratele tău, îţi va fi prooroc». Iar în Ieşirea 4, 16: «Va grăi el poporului, în locul tău, vorbind pentru tine, iar tu îi vei fi grăitor din partea lui Dumnezeu». Din această explicare reiese că profetul este gura Domnului faţă de credincioşi. El vesteşte credincioşilor ceea ce Dumnezeu îi porunceşte, deci este un vestitor al voii lui Dumnezeu către oameni. Expresii precum: „Aşa grăieşte Domnul“, „Şi a fost cuvântul Domnului către mine“ sunt mai mult decât nişte sintagme a limbajului profetic; sunt simboluri ale autorităţii divine care se rosteşte prin gura profetului, o autoritate indiscutabilă, care nu poate fi pusă sub semnele îndoielii.

Din mulţimea de numiri atribuite profeţilor în Sfânta Scriptură (păstori, păzitori, veghetori, Omul lui Dumnezeu, Îngerul lui Dumnezeu, trimisul lui Dumnezeu) rezultă că misiunea profeţilor era aceea de luminători supremi, trimişi de Dumnezeu la poporul evreu ca să păstreze Legământul dat prin Moise, să-l explice şi să pregătească Legământul cel Nou al Domnului Iisus Hristos.

„Urmărind şirul profeţiilor vetero-testamentare observăm că ideea mesianică cunoaşte o dezvoltare strâns legată de revelaţia divină şi ea se conturează foarte mult după ce Dumnezeu a ales pe patriarhul Avraam din care se va naşte poporul lui Israel, chemat de Iahve ca să păstreze curată credinţa în Unicul şi adevăratul Creator al lumii. De asemenea, cu acest popor va încheia un legământ pe muntele Sinai ca să asculte de poruncile sale şi din sânul său va alege prooroci care să-i vorbească nu numai de împlinirea Legii divine, ci şi de persoana şi venirea lui Mesia în lume.“

Lucrarea de faţă va căuta să realizeze un studiu cu privire la Mesia în gândirea profetului Isaia şi la viziunea sa cu privire la acest aspect mesianic. El este cel care transpune viziunea despre Mesia într-un context mai înalt, schimbându-i oarecum înţelesul de la unul politic şi profan la unul escatologic şi de durată. Astfel, în prima parte vom realiza un tablou care să cuprindă o prezentare generală asupra personalităţii profetului Isaia şi operei acestuia, iar apoi ne vom îndrepta privirea asupra unui detaliu din toată această carte, detaliu care este constituit de mesajul şi profeţia mesianică.