Prozelitism

Prin prozelitism se întelege acţiunea de propagandă care se duce de catre membrii unui cult sau ai unei credinţe religioase la credinta celor dintai. Cu această problemă nu se ocupă direct nici un text din Legea Cultelor, ea totusi se pune si înca în mod foarte presant în viata religioasă a oricarei societăţi. Iar dacă se pune in felul acesta, trebuie să i se dea o dezlegare, trebuie să fie rezolvată, adică reglementată intr-un fel.

În lipsa unor dispoziţii legale precise cu privire la prozelitismul religios, această problemă trebuie privită şi tratată în lumina principiilor fundamentale ale regimului cultelor si ale libertăţilor şi drepturilor cetăţeneşti înscrise in Constituţie. Prin toate acestea se asigură libertatea conştiinţei, libertatea religioasă, liberatate cuvantului si a presei. Actiunea prozelitistică presupune toate aceste libertăţi şi urează de fiecare dintre ele. Prin urmare, ea se poate duce in cadrul acestora însa numai in limitele legalităţii, in condiţiile legale in care cetăţenii pot să facă uz de aceste libertăţi. Şi din ansamblul de dispoziţii cuprinse in Legea Cultelor rezultă aceeaşi atitudine a legiuitorului faţă de prozelitismul religios. El însă este limitat la o acţiune strict legală, obligat fiind să nu contravie Constitutiei, securităţii, ordinii publice si bunelor moravuri (Art. 1).

În caz contrar nu poate fi ingaduit, ci e supus prigorilor legii. De asemenea, in actiunea lui, prozelitismul e ţinut să respecte orice credintă religioasă şi să nu săvârşească acte de ura confesională (asa cum se intamplă de obicei) acestea fiind calificate ca delicte ce atrag represiunile prevazute de legi (Art. 2).

Actiunea prozelitistică în aceste condiţii este liberă. Daca însă uneori ea a avut de întampinat dificultăţi si agenţii ei si-au atras sancţiuni din partea autorităţilor de stat, acestea se datoresc numai faptului că prin ea s-au depasit limitele legale ale libertăţii religioase. Astfel, pe firul ei s-au canalizat acţiuni duşmănoase faţă de regimul politic al Statului nostru, s-au săvârşit acte provocatoare de investigare la ura confesională si natională, şi în genere, s-a propagat subversivitatea de tot felul sub masca prozelitismului religios. Este de la sine înteles că astfel de acte săvârşite de oricine si sub orice titlu sau firmă, nu pot sa nu atragă represalii. Şi ele sunt cu atât mai condamnabile, cu cât se savârşesc adeseori sub firma unor acţiuni religioase, abuzandu-se de libertatile religioase.

În orice caz, nimanui, nici unui om de bună credinţă nu-i poate trece prin gând, ca prin mîsurile ce se iau impotriva celor ce intrebuinteaza, libertatea in scopul dsfintarii ei, s-ar atinge catusi de putin orice manifestare legala a libertatii religioase.

Pornind de la dispoziţiile Art.18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale Art.18 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, Declaraţia asupra eliminării tuturor formelor de intoleranţă şi discriminare fondate pe religie sau convingere reaminteşte că sfidarea şi violarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în special ale libertăţii de gândire, de conştiinţă, de religie sau convingeri este, direct sau indirect, la originea războaielor şi marilor suferinţe ale omenirii, mai ales când ele servesc ca mijloace de ingerinţă străină în afacerile interne ale altor state şi echivalează cu atragerea urii între popoare şi naţiuni.

În esenţă, Declaraţia recunoaşte dreptul oricărei persoane la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie şi defineşte conţinutul şi limitele exercitării acestui drept. Astfel, conform Art.1:

1.Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie. Acest drept implică libertatea de a avea o religie sau orice altă manifestare la alegere, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea, în mod individual sau în comun, atât în public cât şi în particular, prin cult sau înfăptuirea de rituri, practici sau învăţământ.

2.Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea nu poate face obiectul decât al restricţiilor care sunt prevăzute de lege şi care sunt necesare protecţiei securităţii publice,ordinii publice, sănătăţii sau moralei ori libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altuia.