Religia, fenomen social - biserica universală

Consideraţii generale

În societatea noastră, fenomenul religios este influenţat de către modernitate. Unul dintre fenomenele ce caracterizează societatea contemporană (alături de globalizare, individualizare, raţionalizare, pluralism) poartă numele de secularizare. Prin secularizare se înţelege transferul interesului dinspre o sferă transcendentă spre o sferă imanentă, a secolului/ lumii acesteia. Religia se înscrie în logica societăţii de consum.

Astfel, asistăm astăzi la o redefinire a religiei, la o recompunere a ei după altă logică, nicidecum la o dispariţie a acesteia. Jean-Paul Willaime afirmă că scăderea influenţei sociale a religiei nu înseamnă în mod obligatoriu dispariţia religiei, ci numai o scădere relativă a autorităţii acesteia în societate, fiind influenţată de factori socio-istorici.

Fenomenul religios nu se mai exprimă doar în forma sa tradiţională, ci apar numeroase tipuri de religiozitate, ce pot fi numite religiozităţi laice.

Religiozitatea laică este o formă hibridă de credinţă şi necredinţă. Grace Davie vorbeşte despre credinţă fără apartenenţă, fenomen ce conduce la slăbirea instituţiilor religioase tradiţionale şi la dezvoltarea unor forme noi de religiozitate.

Există astăzi o adevărată piaţă religioasă, care aduce numeroase oferte, pentru toate gusturile şi nevoile. Biserica Universală este şi ea o ofertă servită celor creduli.

În paginile următoare vom încerca să analizăm în ce măsură Biserica Universală este sau nu o sectă şi să identificăm cauzele aderării adepţilor ei.

În viziunea sociologului Max Weber (1864-1920), secta este o grupare de tip asociativ, religios definită, desprinsă de mediul social şi condusă de un lider harismatic.

În general, o sectă urmăreşte să satisfacă interesele individului în lumea aceasta şi nu să-l înveţe pe acesta să ducă o viaţă după voia şi poruncile lui Dumnezeu.

Sociologia religiilor nu vorbeşte de prozelitism, ci de convertire religioasă. Sociologii consideră că trebuie luate în calcul 4 dimensiuni: persoana convertitului, care în general suferă de o lipsă materială sau spirituală, are un psihic labil şi este în căutarea unor legături sociale puternice; grupul religios care dezvoltă anumite tehnici de racolare; societatea ca martor al procesului de convertire.

Discursul sectelor se caracterizează printr-o uşurinţă de comunicare, având o putere extraordinară de a se adapta oricărei categorii socio-profesionale.

I. Premisele psiho-sociologice ale aderării la un cult/ sectă

Problema aderării la un cult sau sectă religioasă se află în centrul preocupării misiologiei, sociologiei, dar şi psihologiei, psiho-analizei şi psihiatriei.

Există două modele de convertire. Primul model pune accent pe rolul activ al adepţilor care trec la o credinţă nouă. Deşi persoana face o alegere de bună-voie, aceasta poate fi influenţată de anumiţi factori sociali sau psihologici. Cel de-al doilea model vede individul ca pe un instrument pasiv. Individul este supus unor presiuni psihologice, prin aplicarea unor tehnici de recrutare mai simple sau mai complicate.

Există oameni care consideră benefică aderarea la o grupare şi oameni care cred că aderarea are efecte negative.

Într-un studiu, John Franklin Lofland şi Rodney Stark identifică 7 factori care pot determina o persoană să adere la o grupare: tensiuni acute în viaţa cotidiană, tendinţa de a aborda problemele într-un context religios; căutarea conştientă pe plan religios; intrarea în contact cu membrii unui cult; stabilirea sau întărirea unei legături afective cu unul sau mai mulţi membrii ai clubului; neutralizarea oricărei relaţii cu nemembrii; interacţiunile repetate cu membrii cultului, care conduc în final convertitul potenţial la o viaţă de cult.