Rolul Formativ al Religiei

Rolul formativ al religiei

Orice institutie publica vizeaza in mod direct sau indirect omul. Prin formele sale institutionalizate, religia este o institutie publica. Spre deosebire de alte institutii, ea vizeaza omul in globalitatea lui, nu partial. Indeosebi, doua sunt aspectele majore pe care religia le are in vedere: originea si mai ales finalitatea omului. Omul trebuie sa aiba o justificare a existentei sale pe pamant si sa implineasca sensul acestei existente. Modul de comportare a lui intre origine si finalitate este, de altfel, cel care conditioneaza implinirea scopului existentei sale in lume. Nu este, asadar, indiferent religiei nici modul de comportare, modul de miscare a omului intre origine si scop. Fiecare religie are specificul ei si fiecare prescrie adeptilor ei un anumit mod de comportare spre a-si atinge scopul in viata. in religie, altfel spus, scopul nu scuza mijloacele, dimpotriva, acestea conditioneaza implinirea scopului. Formatia reli¬gioasa (inteleasa ca traire) constituie mijlocul si conditia pentru impli¬nirea scopului vietii. Or formatia, instructia, se realizeaa prin exercitiu, prin educatie, aceasta corespunzand nazuintei launtrice a omului spre desavarsire.

Religia a fost si ramane un factor si un mediu de formare a omului. Din totdeauna crestinismul a afirmat posibilitatea educarii si formarii omului. Spiritualitatea crestina este, daca vreti, un amplu si complex proces pedagogic, un amplu proces de formare a omului. Specificul si metodele de formare utilizate de religia crestina nu se confunda cu metodele si specificul celorlalti factori educationali din societate. Si aceasta, pentru faptul ca Biserica nu utilizeaza numai mijloacele ome¬nesti pentru atingerea obiectivului ei oricat de pretioase si interesante ar fi ele, dat fiind ca Biserica nu este numai o institutie omeneasca si specificul si preocuparile acesteia nu se limiteaza doar la existenta te¬restra, dupa cum componenta Bisericii include in sine elementul uman si elementul divin. Capul Bisericii este Hristos, Trupul fiind toti cei botezati in numele Sfintei Treimi si care se impartasesc din aceleasi Sfinte Taine. Pentru ca religia crestina isi propune sa pregateasca omul nu numai pentru viata aceasta, ci si pentru cealalta, pentru eternitate, mijloacele ei trebuie sa fie adecvate acestui scop. "Crestinii, spunea un scriitor bisericesc din primele veacuri, isi petrec viata pe pamant, dar ei sunt cetateni ai cerului". Iar mai devreme, Sf. Pavel spunea corintenilor ca : "Daca ne-am pus nadejdea in Dumnezeu numai pentru viata aceasta, suntem cei mai de plans dintre oameni" (I Cor. 15, 19). Edu¬catia, formatia crestinului vizeaza in ultima analiza imparatia lui Dum¬nezeu, membrii Bisericii urmand sa-si conformeze viata exigentelor Im¬paratiei lui Dumnezeu.

Atunci cand Biserica s-a considerat unul dintre factorii educationali obisnuiti, uitand de mijloacele ei supranaturale pentru implinirea scopu¬lui ei, factori cu care a intrat in concurenta sau pe care a incercat sa-i subordoneze sau sa-i inlocuiasca, a gresit. La fel au gresit si agentii fac¬torilor educationali naturali atunci cand au incercat sa reduca religia la nivelul unei simple preocupari pamantesti, iar rolul sau formativ la simpla informare si transmitere de cunostinte privind continutul de idei al unei anumite religii. Biserica nu a gresit si nu va gresi niciodata atunci cand a incercat si va incerca sa influenteze in bine, sa inraureze, sa "condimenteze" activitatea tuturor factorilor educationali umani cu duhul si spiritul ei, in vederea formarii omului ca om, nu numai ca savant, ca artist, ca tehnician, meserias, comerciant etc. Si aceasta, pentru ca prin religie se urmareste nu numai dezvoltarea la maximum a unor aptitudini naturale, nu numai realizarea in om a binelui si fru¬mosului, a placutului si utilului in viata acestuia, a geniului, a eroului, ci mai ales implinirea omului incifrat in ordinea supranaturala a Sa¬crului cu intreaga lui personalitate de geniu, de savant, de artist, de om obisnuit.

Pe de alta parte, religia nu-si exercita in mod direct rolul ei educational-formativ decat asupra celor ce cred. Necredinciosii scapa influ¬entei formative a religiei sau se impartasesc de ea indirect prin con¬vietuirea alaturi de oameni patrunsi de forta dinamica a religiei in spatiul deschis al comunitatii eclesiale. Forta celor ce cred si se impar¬tasesc de puterea Duhului care activeaza in Biserica este deosebita. Ea iradiaza in jurul celor ce cred si influenteaza. Aceasta forta tainica activa in Biserica, insotita de semne si minuni, a transformat lumea antica intr-o foarte scurta perioada de timp, facand-o dintr-o lume politeista, o lume in care Hristos era Domn nu peste cetatenii acestei lumi, peste toti domnii si regii, ci in sufletele tuturor acestora. Este impre¬sionanta forta exemplului dat lumii pagane de crestinii primelor secole, modelati de experienta Duhului lui Dumnezeu. Marele retor Libanios din Antiohia Siriei, profesorul Sf. Ioan Hrisostom, impresionat de per¬sonalitatea morala a Sfintei Antuza, mama tanarului sau ucenic, Ioan, a exclamat : "Vai, ce mame sunt la crestini !". De unde vine aceasta putere ? Unii spun ca din principiile moralei religioase, fiind dispusi pentru aceasta, si in tara noastra, sa acorde religiei o anumita prezenta in scoala. Forta religiei insa, nu vine numai de aici, ea nu poate fi redusa nici la principii etice, nici la principii didactice (cu toate ca nu le ocoleste). Puterea ei formativa isi are sursa in relatia stabilita intre Supranaturalul religios (Dumnezeu) si naturalul religios (omul). Dumnezeu nu este idee, nu este principiu, nu este forta impersonala, ci Persoana spirituala, o Treime de persoane, care fiinteaza in iubire si actioneaza din preaplinul iubirii intratrinitare. Dumnezeu se reveleaza omului si si-l solicita la dialog. In starea de dialog creata prin raspunsul omului, fiinta acestuia (fiinta schimbatoare), se mode¬leaza in functie de nesfarsitele posibilitati si modalitati manifestate si mistice in care Dumnezeu i se descopera si-l solicita. Aceasta stare dialogala determina intregul proces de formatie a omului prin religie, pentru ca dialogul ia nastere printr-un act de credinta si dainuie in atmosfera statornicita de credinta si harul divin. Asadar, raspunsul omu¬lui dat Revelatiei lui Dumnezeu este credinta. Nu este suficienta cre¬dinta ca parere (fiducia) dupa care lumea si omul ar avea un creator (despre care insa nu stiu nimic pentru ca, de fapt, nu admit dialogul initiat de El prin Revelatie), un creator care nu poate interveni in viata mea si a lumii. Este eficienta insa credinta si constiinta ca "in El traim, ne miscam, si suntem" (Faptele Apostolilor 17, 28), cum spunea poetul antic din Creta, Arratus, preluat de Sf. Pavel; constiinta ca viata, fiinta si chemarea noastra in lume nu depind numai de structurarile bio-psiho-fizice si de relatia de feed-back s