Rugăciunea Domnească

Rugăciunea domnească

Rugăciunea reprezintă actul cel mai expresiv al religiozităţii creştinului prin care se crează o comuniune neîntreruptă, un dialog viu între individ şi Creator. Mesajul rugăciunii captează universalitatea în deschiderea aurorală a transreligiosului. Discursul religios materializează gândirea spirituală a credinciosului practicant şi permite transmiterea mesajului prin încifrarea acestuia în simboluri sacre .

Conform tradiţiei creştine cea mai potrivită formulă de rugăciune o rosteşte însuşi Fiul lui Dumnezeu. De aceea, rugăciunea "Tatăl nostru" este considerată prima rugăciune creştină, de origine divină, numită "Domnească" după autorul ei. Aceasta rugăciune prezintă caracteristici superioare rugăciunilor Vechiului Testament, prin simplitatea ei aceasta cuprinde cererile esenţiale necesare existenţei omului creştin. Pe cît este de restrînsă în cuvinte, pe atît este de cuprinzătoare în sens. Rostind această doxologie, credinciosul îşi mărturiseşte crezul, recunoscînd ca singur creator pe Dumnezeu, căruia îi mulţumeşte pentru toate binefacerile şi în acelaşi timp îl preamăreşte şi îl cinsteşte ca atare.

,,Tatăl nostru,

Care eşti în ceruri,

sfinţească-se numele Tău;

Vie împărăţia Ta;

facă-se voia Ta,

precum în cer aşa şi pe pămînt.

Pîinea noastră cea spre fiinţă

dă-ne-o nouă astăzi;

Şi ne iartă nouă greşealele noastre,

precum iertăm şi noi greşiţilor noştri;

Şi nu ne duce pe noi în ispită,

ci ne izbăveşte de cel rău.

Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”

,,Tatăl nostru,

Care eşti în ceruri,

sfinţească-se numele Tău.

Vie împărăţia Ta.

Facă-se voia Ta,

precum în cer aşa şi pe pămînt.

Pîinea noastră cea spre fiinţă,

dă-ne-o nouă în fiecare zi.

Şi ne iartă nouă păcatele noastre,

căci şi noi înşine iertăm tuturor celor ce ne greşesc nouă.

Şi nu ne duce pe noi în ispită,

ci ne izbăveşte de cel rău."

Rugăcinea Domnească este păstrată în textele Sfintelor Evanghelii sub două forme, menţionate la doi autori sfinţi: la Sfîntul Evanghelist Matei (VI, 9 - 13) cu text integral şi la Sfîntul Evanghelist Luca (XI, 1-4) cu text prescurtat. Biserica Ortodoxă consideră că versiunea originală a Rugăciunii Domneşti a fost rostită de Iisus în aramaică, şi transpusă ca atare în sursa Q pe care au folosit-o în redactarea evangheliilor lor atît Matei cît şi Luca (Rugăciunea Domnească lipseşte din Evanghelia după Marcu).

Pe lîngă diferenţele de text subliniate mai sus se poate constata preponderenţa în limbajul religios a formele vechi, arhaice ale cuvintelor : vie folosit în limba română literară vină, fie este folosit cîteodată ca facă-se, greşealele ( forma corectă greşelile) este înlocuit la Luca cu păcatele marcîndu-se o oarecare tendinţă de teologizare ,izbăveşte cunoaşte şi forme de genul mântuieşte, cel rău poate fi reprezentat şi prin denumiri de genul cel viclean. Versiunea mateiană a rugăciunii a devenit liturgică şi este totodată cea mai folosită variantă din cele mai vechi timpuri care ni s-a transmis din limba greaca. Această variantă a textului are un profund substrat semitic, cele 48 de cuvinte care o alcătuiesc fiind dispuse conform sintaxei limbilor semitice în două strofe de cîte cinci stihuri, cu rime şi hiatusuri. Conţinutul Rugăciunii Domneşti prezintă asemănări cu două tipuri de rugăciuni uzitate în iudaism în vremea Mîntuitorului: Kaddish-ul şi Amidah. De asemenea, versetele care alcătuiesc rugăciunea au trimiteri vechi testamentare şi numeroase trimiteri în chiar cadrul evangheliei mateiene. Datorită faptului că limba latină a fost limba dominantă a creştinismului în vest, Pater noster, rugăciunea în latină, este o traducere importantă a versiunii greceşti. Textul Evangheliei după Luca conţine unele modificări prin care permite s-a încercat o altfel de apropiere: a individului liber de orice prejudecată religioasă, interesat mai degrabă de modul în care experienţa interioară dobîndeşte un sens prin captarea intuiţiei sacrului. Luca ar fi intervenit în structura textului pentru a nu le trezi suspiciuni creştinilor de curînd proveniţi dintre păgîni cărora li se adresa evanghelia sa: “Luca se adresează tuturor ..., arătînd că Domnul Hrisos a venit pentru mîntuirea întregii lumi, că religia creştină este o religie universală. În tot cuprinsul Evangheliei autorul se fereşte să întrebuinţeze vreun cuvînt ce ar putea jigni neamurile straine[...]. Evanghelistul Luca scrie Evanghelia sa cu scopul de a arăta universalismul religiei crestine”.