Sfânt și sfințenie în Vechiul Testament

SFINTENIE s.f. Calitate a ceea ce este sfant Loc.adv. Cu sfintenie=cu evlavie; p. ext. cu exactitate, cu scrupulozitate; corect. – Sfant + suf. -enie.

Cuvantul ‘sfant’ apare in limba ebraica in forma vwOdq,;;;;;,,, [qados]. El exprima cel mai adesea notiunea sacrului, a sfinteniei prin radacina vdq [qds]. Sub raport etimologic este vd;q; [qadas] care inseamna ‘separat’. Mai exista inca trei cuvinte care au radacina comuna cu qados si care fac parte din aceeasi familie semantica. Unul dintre ele este vd{{eQ; [qades] care inseamna prostituata cu referire la prostitutia sacra practicata de popoarele pagane. Vd,Q, [qedes] inseamna sanctuar, iar vd,QO [qodes] inseamna sfintenie, lucru sfant. Qados (sfant) apare in Vechiul Testament de 116 ori, iar qodes (sfintenie) de 469 de ori. In numeroase texte din afara Bibliei, care lamuresc asupra originii acestui cuvant, qds este o notiune religioasa, de cult, si nu una morala; ea nu exprima prin sine insasi separatia si nu poate fi confundata cu ceea ce este curat. Septuaginta si dupa ea Noul Testament utilizeaza de obicei αγιος (gr. hagios) si derivatele sale drept echivalente ale termenilor obtinuti din radicalul qds.

Termenii de "sfant" si "sfintenie" sunt cei mai frecvent intalniti in cartile Sfintei Scripturi. Asfel sfintenia este trasatura cea mai caracteristica lui Dumnezeu, asa cum se desprinde din textul sfant al Vechiului si Noului Testament. Sfintenia desemneaza esenta sacrului si in acelasi timp lipsa absoluta de orice impuritate. Autorul textului sacru il prezinta ca sfant prin excelenta doar pe Dumnezeu care este infinit separat de tot ceea ce este comun, necurat sau profan.

Chiar daca am insirui toate atributele sfinteniei, este insuficient pentru a explica pe de-a intregul intelesul ei, pentru ca cel care a experiat prezenta sfinteniei stie ca intotdeauna ramane ceva ce nu poate fi definit. Fiind legata de Dumnezeu, se intelege ca omul nu poate contempla direct ceea ce este caracteristic si apartine Fiintei Sale, care ramane inaccesibila pentru om, fara numai daca El insusi se lasa contemplat sub o forma vizibila care se adapteaza in acelasi timp posibilitatilor omenesti de intelegere.

Concordanta biblica

Cuvinte cu aceeasi radacina ca vdq [qds], ‘sfant’ erau folosite de catre toate popoarele semitice in legatura cu o zeitate, sau cu o persoana, sau cu lucruri consacrate zeitatii. Fenicienii vorbeau despre ‘zei sfinti’ iar printre sirieni gasim persoane consacrate zeilor.

Aproape intreg sensul termenului "qadhos", cand se refera la persoane inchinate slujirii lui Iahve, este fundamental legat de cult si implica o distinctie, o separatie neta de profan in contul unui raport direct cu Dumnezeu. El implica deci o separatie de profan, dar numai in baza si in vederea unei legaturi cu Dumnezeu, Care El insusi a luat initiativa. Un alt motiv pentru care lucruri sau persoane au devenit sfinte este ca ele nu mai apartin omului, ci lui Dumnezeu in exclusivitate. Nici chiar omul care a fost consacrat nu-si mai apartine sie insusi ci Domnului care l-a ales pentru slujirea Sa.

a.Sfintenia si focul.

Cea mai izbitoare asociere a sfinteniei este asocierea cu focul. In foc, Iahve se manifesta foarte frecvent, in special in teofaniile din vremea lui Moise (Iesire 3,2-3; 19,18; 24,17; Deuteronom 4,12-24; 5,22-27; 9,3; Psalmi 18,8-14; II Regi 22,19-15; Ezechiel 1,4-28; Avacum 3,3-4); acestea si alte versete sunt associate cu sfintenia. Judecata divina se face tot prin foc, in special in Ziua Domnului (Isaia 34,8-10; Sofonie 1,18; Amos1, 3-2,16).

b.Sfintenia si gelozia.

Iahve este un Dumnezeu gelos Este in natura Lui sa mentina unicitatea si integritatea divinitatii Sale. Taina coplesitoare este revelata prin zelul Fiintei Sale divine: Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos.(Deut.4,24). Forta dinamica a geloziei Sale este atat de mare incat pare sa se identifice cu sfintenia insasi. Chiar numele Lui este ‘gelos’ (Iesire 34,14; Deut.4,24; 6,15; Ezechiel 39,25). Pasiunea sa imprevizibila, impulsul patosulul divin este legat de gelozia Sa, si exprima vitalitatea si perseverenta intensa a sfinteniei Sale. In acest context, trebuie sa citim pasajele care se refera la ura lui Iahve (Ps. 11,5; Isaia 1,14; Osea 9,15; Amos 5,21; Maleahi 1,3); nu poate tolera modul in care este venerat, simtindu-se sfidat in natura sa. Aceasta se refera si la natura sa razbunatoare (Isaia 63,3). Este important sa intelegem astfel de versete in relatiile lor contextuale, unde uneori citim despre parerea de rau sau induiosarea lui Iahve (Ieremia 18,8; 26,3,13,19), care apartin aceleiasi terminologii dinamice ca gelozia, razbunarea si mania.