Sfântul Apostol Andrei și propovăduirea creștinismului pe teritoriul țării noastre

1.Despre sfinţi martiri în general

,,În martiri, teama de moarte se transformă în pregustrae a Învierii,,

Martirii şi mărturisitorii sunt numiţi „biruitori“ (învingători) cu toate că au murit cu trupul, pentru că ei au învins duhul păcatului, al egoismului, al violenţei şi al răutăţii. În martiri, existenţa biologică se transformă în existenţă teologică, existenţa posesivă a vieţii se transformă în dăruire de sine, instinctul conservării se transformă în elan al comuniunii, teama de moarte se transformă în arvună (pregustare) a Învierii. În martiri lucrează harul Sfântului Duh pe care Hristos-Domnul şi Dumnezeu-Tatăl îl dăruiesc celor care sunt mărturisitori ai credinţei, iubitori de dreptate şi adevăr, apărători ai demnităţii umane umilite sau desfigurate de păcatul individual şi colectiv.

De la începuturile ei, învăţătura cea nouă adusă de Mântuitorul Hristos în lume a întâmpinat o serie e împotriviri şi prigoane din partea iudeilor şi a păgânilor. Unele din aceste acte martirice sunt descrise de către Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca în cartea „Faptele Apostolilor”.

Termenul martir provine de grecescul martys care înseamnă “martor” şi desemnează o persoană care acceptă să sufere tortura, umilinţele, discriminarea şi chiar moartea pentru credinţa sa în Iisus Hristos. Martirul este un “martor” al lui Hristos în lume, un om care îl mărturiseşte sau îl propovăduieşte pe Iisus deşi ştie că astfel îşi pune viaţa în pericol.

Exiatența sfinților martiri încă din primele veacuri creștine, demonstrează că sfințenia dumneziască nu s-a întrupat pentru a deveni obiect al adorării, ci pentru a fructifica moral omenirea, rodind sfinți.

Aceste vlăstare a dreptei credințe, adică sfinți martiri, au fost persecutați, de împărați romani. Între cei mai de seamă împărați persecutori s-a numărat: Nero (54-68), sub acesta s-au dezlănțuit prigoanele sângeroase apoi, Dioclețian (284-305), care a dat patru edicte împotriva creștinilor, prin care se prevedea dărâmarea lăcașurilor de cult, interzicrea adunărilor creștine și nu ăn ultimul rând uciderea preoților și a creștinilor care refuzau să jertfească idolilor sau zeilor păgâni.

Câția ani mai târziu a urmat împăratul Liciniu(307-324), la fel ca predecesori săi fiind un aspru persecutor. Astfel a luat ființă ceata sfinților mucenici, care au ales să moară pentru Hristos, apărând dreapta credință prin faptele lor vitejești.

În timpul persecuțiilor sub împărați mai sus amintiți, și-ai jertfit viața pentru Hristos, numeroși strămoși ai noștri daco-romani din provinciile romane din dreapta Dunării, deci pe un teritori foarte întins, unde s-a format poprul și limba română.

Printre martiri daco-romnai se numărau creștini aparținând tuturor categoriilor sociale : slujitori ai altarului-episcopi, preoți, diaconi, citeți ; funcționari de stat-negustori, țărani, bărbați și femei. Ei au pătimit mai ales în cetățile(orașelor) de pe malul drept al Dunării, în provinciile Pannonia Inferior, Moiesia Superior, Dacia Ripensis, Moiesia Inferior, în care locuiau daco-romani, strămoșii noștri.