Sfântul Sava Gotul

Sfântul Sava Gotul

S-a născut în anul 334 şi a fost cel mai important martir din timpul persecuţiei lui Atanaric. El a trăit într-un sat din părţile muntoase aleBuzăului. În acest sat el frecventa regulat Biserica, unde se ruga cantând lui Dumnezeu împreuna cu preotul Sansala. În toată viaţa lui, Sfântul Sava a fost un model pentru comunitatea creştină de acolo prin cele mai frumoase virtuţi cu care a fost înzestrat de Dumnezeu care îl arătau „ un adevărat urmaş al lui Hristos”. Modestia, supunerea, blandeţea, smerenia, dragostea şi bunătatea faţă de toţi cei care îl înconjurau, îl caracterizau ca fiind adevăratul urmaş al lui Hristos.

El a fost martirizat prin înnecarea în apele râului Mousaios(Buzăul de astăzi), la 12 aprilie în anul 372, în a cincea zi după Sfintele Paşti, fiind în vârsta de 38 de ani. Sfântul Sava de la Buzău este cunoscut şi sub numele de Sava Gotul. I s-a spus Gotul pentru că în actul Său martiric se arată că el era socotit «got de neam» întrucât şi-a petrecut viaţa în Dacia, stăpânită în acel timp de goţii migratori, iar scriitorii antici, referinduse la populaţia autohtonă daco-romană, aveau obiceiul să menţioneze îndeosebi popoarele care deţineau puterea militară şi politică şi nu pe băştinaşii supuşi.

Dacia este denumită uneori Gothia,după populaţia migratoare dominantă. Cei ce l-au cunoscut pe Sfântul Sava spuneau că încă din copilărie nu s-a arătat râvnitor spre nimic altceva decât numai spre evlavie faţa de Mântuitorul şi Domnul nostru Iisus Hristos, de unde se înţelege că părinţii lui erau creştini şi l-au educat şi i-au insuflat credinţa cea adevarata.

Aşezarea şi creştinarea goţilor

Conform datelor istorice primul popor migrator care a trecut peste teritoriul patriei noastre a fost cel al goţilor de neam germanic ce venea dinspre Marea Baltică.

Creştinismul la goţi a pătruns în mare parte în anii 244 – 258 din Peninsula Balcanică şi Asia Mică, dar şi prin soldaţii goţi din armata romană. Unii din ei au devenit apostoli ai goţilor printre care şi Eutihie pe care Sfântul Vasile cel Mare îl cinsteşte amintindu-l într-una din scrisorile sale, adresate episcopului Asholiu al Tesalonicului.

Edictul de la Milan din 313 care a fost dat în timpul lui Constantin cel Mare nu este doar o masură de dreptate faţă de creştini ci şi o adevărată apărare a acestora. Pe deplin convins de moralitatea şi valoarea religioasă a creştinismului, Constantin cel Mare i-a favorizat şi i-a susţinut continuu, religia creştină fiind ridicată la rangul de religie oficială a imperiului şi toţi au fost îndemnaţi să-l îmbrăţişeze cu toată încrederea.

În acest timp, la goţi creştinismul era răspândit în aşa măsură încât ei aveau chiar organizaţia lor bisericească cu episopi, preoţi şi diaconi. La sinodul întâi ecumenic de la Niceea în anul 325, a luat parte si reprezentantul goţilor episcopul Teofil care semnează hotărârile acestui sinod cu „Theophilus Gothiae”.

Primul episcop şi marele apostol al Goţilor a fost Ulfila care a tradus Biblia în limba gotă şi a alcătuit alfabetul got pentru ca goţii să înveţe să citească şi să scrie in limba lor.