Sfântul Vasile de la Poiana Mărului

Introducere

Prin lucrarea de faţă “Spiritualitatea Sfântului Vasile de la Poiana Mărului” s-a urmărit aprofundarea cunoştinţelor despre Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, unul dintre cei mai vestiţi dascăli şi lucrători din secolul al XVIII-lea a Rugăciunii lui Iisus - Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul.

Biserica Ortodoxă Romana îl pomeneşte pe 25 aprilie, pe Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului. Iscusitul dascăl al rugăciunii, Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, a reuşit să îmbine, în sihăstriile din ţinutul Buzăului şi Vrancei, asprimea ascetică a vieţii călugăreşti din Sinai şi Athos cu experienţa mistică a monahismului slav şi cu tradiţia isihastă de sihăstrie din sutele de schituri şi mănăstiri româneşti. A făcut din obştea sa o adevarată şcoală duhovnicească de trăire isihastă. Ucenicii săi, munteni, moldoveni, ardeleni şi ruşi, trăiau în desăvârşită dragoste şi bună rânduială. Punând accent pe ascultare, trăirea în desăvârşită armonie, citirea zilnică a Sfintei Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi, practicarea Rugăciunii lui Iisus, păzirea curată a minţii, mâncarea o dată pe zi şi împărtăşirea săptămânală, a reuşit să creeze un adevărat curent de înnoire duhovnicească în monahismul românesc la mijlocul secolului al XVIII-lea.

“Când l-am văzut, L-am proslăvit pe Dumnezeu din tot sufletul meu că m-a învrednicit pe mine nevrednicul să văd un bărbat aşa de sfânt. Acest bărbat plăcut lui Dumnezeu era în vremea aceea neântrecut şi fără egal între toţi în înţelegerea dumnezeieştilor Scripturi, a învăţăturilor de-Dumnezeu-purtătorilor Părinţi, în judecata duhovnicească şi în ştiinţa atotdesăvârşită a Sfintelor Canoane ale Sfintei Biserici şi în înţelegerea dreptelor tâlcuiri. Vestea despre învăţătura lui şi despre povăţuirile lui plăcute lui Dumnezeu pe calea mântuirii se dusese pretutindeni..”, îl caracteriza Sfântul Paisie Velicikovski pe mentorul şi duhovnicul său Sfântul Vasile de la Poiana Mărului.

Numele Sfântului Vasile de la Poiana Mărului se leagă de existenţa isihasmului românesc, adică practicarea Rugăciunii minţii, făcând din obştea sa o adevărată şcoală de trăire isihastă.

Denumirea de la Poiana Mărului se trage de la schitul înfiinţat, prin 1730-1733, împreună cu alţi 12 ucenici în Poiana Mărului, în Munţii Buzăului.

Concluzii ce se pot trage din această lucrare sunt că, aceste energii sau lucrări sunt comune celor trei Persoane ale Sfintei Treimi şi, prin lucrarea lor, Dumnezeu se manifestă în lume.

Această doctrină nu este ceva nou, căci ea îşi are izvorul în revelaţia Noului Testament şi în învăţătura Sfinţilor Părinţi greci. Prin energiile necreate ale lui Dumnezeu, oamenii ajung, cum ne spune Sf. Apostol Petru, "părtaşii firii celei dumnezeieşti" (II Petru 1, 4), fără ca prin aceasta fiinţa noastră omenească să devină fiinţa lui Dumnezeu, adică fără să devenim coesenţiali cu Dumnezeu, Care rămâne în veşnicie ascuns în esenţa Sa, cunoscută numai de Fiul şi de Duhul Sfânt.

"Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca noi să fim îndumnezeiţi" (Sf. Atanasie cel Mare († 373), Cuvânt despre întruparea Logosului, Migne, P.G., XXV, 192 B).

Sfântul Vasile de la Poiana Mărului

1.1.Viaţa Sfântului Vasile de la Poiana Mărului

Sfantul Vasile este un reprezentant al emigraţiei monahale ruso-ucrainene care s-a produs în secolele XVII-XVIII în urma reformelor lui Petru cel Mare în Rusia şi a persecuţiilor uniate în Ucraina rămasă sub stăpânirea polonă.

Născut în 1692, în părţile Poltavei, Ucraina, a petrecut mai mulţi ani din tinereţea sa în aspre nevoinţe în sihăstriile din Rusia, apoi în Munţii Mosenski, în apropierea Kievului, unde se călugarise. Vine în Ţara Românească, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brâncoveanu şi a Mitropolitului Antim Ivireanu, când viaţa bisericească şi culturală a Ţării Româneşti era în apogeu.

Împreună cu ucenicul său, ieroschimonahul Mihail, şi cu alţi călugări, intră în obştea Mănăstirii Dălhăuţi, în apropierea oraşului Focşani, unde rămâne 20 de ani. Aici este hirotonit preot şi la scurt timp numit stareţ, chiar dacă nu avea încă nici 30 de ani, mai presus de scrieri, Sfântul Vasile de la Poiana Mărului s-a călăuzit el însuşi după principiile evanghelice, trăind în armonie cu toţi, în post, rugăciune

Sub păstorirea sa, Mănăstirea Dălhăuţi a cunoscut o intensă renaştere spirituală. Cuviosul Vasile adună în jurul său o obşte de peste 40 de călugări sihaştri, pe care îi învaţă cu ascultarea, smerenia, tăcerea şi lucrarea cea de taină a Rugăciunii lui Iisus.

Crescând numărul lor, o parte dintre ei se stabilesc la schiturile din jur: Trestieni, Ciolanu, Cârnu, Răteşti, Rogoz, Bontaşti, Valea Neagră (Vrancea) şi altele.

Dupa ce infiinteaza cateva manastiri in Buzau si Vrancea, se stabileste la Manastirea Poiana Marului. Unul din ucenicii săi a fost şi Cuviosul Paisie, pe care îl primeşte în Schitul Trestieni pentru câţiva ani, iar în anul 1750, merge la acesta, în Muntele Athos, unde îl călugăreşte.

Sfântul Vasile de la Poiana Mărului afirmă cu insistenţă că Rugăciunea inimii nu e numai pentru sihaştri, ci şi pentru cei din viaţa de obşte. Acest mare curent, al doilea ca mărime după cel din secolul al XV-lea, iniţiat de Sfinţii Nicodim de la Tismana († 1406), Leontie de la Rădăuţi şi Daniil Sihastrul, este desăvârşit şi răspândit în toate ţările ortodoxe la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui următor, prin marii stareţi: Sfântul Paisie de la Neamţ († 1794), Sfântul Gheorghe de la Cernica († 1806) şi Sfântul Calinic de la Cernica († 1868).1)

Iscusitul dascăl al rugăciunii, Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, a reuşit să îmbine în sihăstriile din ţinutul Buzăului şi Vrancei asprimea ascetică a vieţii călugăreşti din Sinai şi Athos, cu experienţa mistică a monahismului slav şi cu tradiţia isihastă de sihăstrie din sutele de schituri şi mănăstiri, în care monahismul românesc, atât de măsurat şi aşezat, îşi ducea viaţa duhovnicească fără întrerupere încă din secolul al IV-lea.2)

1) Pr. Gheorghe I. Drăgulin, Filocalia. De la Sfântul Vasile cel Mare până în zilele noastre, în „Studii Teologice”, XXXVIII (1980), nr. 1-2, p. 66;

2) Ioan Ivan Diac, Paisie Velicicovschi, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei", XXXIV (1958), nr. 1-2, p. 131;

Cap. 1. Sfântul Vasile de la Poiana Mărului

Existenţa neântreruptă a miilor de sihaştri şi a sutelor de schituleţe cu viaţă sihăstrească din codrii ţărilor române, deci şi din munţii Buzăului, explică de ce calugărul ucrainean Vasile vine la începutul secolului al XVII-lea în acest ţinut şi se aşază în unul din aceste schituri, ca apoi să

întemeieze unul propriu, căruia i se face stareţ.

El află aici o viaţă monahală mult mai intensă decât în ţara sa, care, după ce '" trecuse teologic printr-o accentuată influenţă catolică, se afla acum sub influenţa protestantă, fapt care adusese şi o răcire a vieţii monahale.3)

Preacuviosul Părinte Vasile era cunoscut şi preţuit, în mod deosebit, pentru trăirea vieţii sihăstreşti şi pentru învăţăturile sale de suflet mântuitoare, neabătute de la dreapta învăţătură ortodoxă.

Ca urmare a acestei cinstiri, schitul său era stavropighie, adică era condus de el fără nici un amestec al episcopilor Buzăului, fiind sub directa îndrumare a mitropolitului Ţării Româneşti, iar acesta putea interveni numai atunci când s-ar fi ivit vreo abatere de la dreapta-credinţă 4).

Aşezat într-un loc pustiu şi pe un munte înalt, la văgăuni de stânci, cum arăta, cu exagerare, o jalbă a soborului, schitul a fost la început o sihăstrie cu 12 membri, care trăiau după rânduiala Sfântului Vasile cel Mare şi cea a Sfântului Munte, cu viaţă de obşte pilduitoare, încît cronicarul Chiriac Râmniceanu nota că aici este „obşte minunată”.