Sfintele Icoane în Credința și Evlavia Ortodoxă

Pretutindeni bisericile crestine ortodoxe, paraclisele si casele credinciosilor sunt împodobite cu sfinte icoane. Marturii ale credintei si evlaviei crestinilor, icoanele s-au pastrat cu sfintenie din cele mai vechi timpuri pîna în zilele noastre dovedind statornicia Bisericii în credinta cea adevarata. Ele învata necontenit adevarurile de credinta ortodoxa, asa cum au fost formulate de catre Sfinta Biserica si cum au fost traite de catre multimea credinciosilor de-a lungul veacurilor. Ca un izvor nesecat si un tezaur duhovnicesc neîmputinat, sfintele icoane cheama pe fiii credinciosi ai Bisericii la desavîrsire.

Închinarea la sfintele icoane ale Mântuitorului, Maicii Domnului, îngerilor si sfintilor este o învatatura de baza a Bisericii Ortodoxe. Astfel sfintele icoane reprezentând pe Mântuitorul au la baza dogma întruparii Fiului lui Dumnezeu. Icoana reprezentind pe Mântuitorul Iisus Hristos este o marturie a faptului ca Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat cu adevarat.

Este adevarat ca “pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata” (Ioan 1, 18), dar asa cum explica în continuare Cuvintele Sfintei Scripturi: “Fiul cel Unul-Nascut, care este în sânul Tatalui acela L-a facut cunoscut”. Pe Dumnezeu-Tatal L-a facut cunoscut Fiul Sau prin întruparea Sa. In raspunsul dat de Mântuitorul la rugamintea lui Filip “Doamne arata-ne noua pe Tatal si ne este de ajuns”, El precizeaza: “De atâta vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut Filipe? Cel ce M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal” (Ioan 14, 9). Intruparea Domnului, asadar, ne-a dat dreptul sa-L pictam în icoane, fara ca aceasta sa însemneze ca despartim trupul Sau de dumnezeirea Sa, pentru ca icoana ortodoxa nu-L înfatiseaza numai dupa frumusetea naturala, ci mai ales într-o forma care sa conduca pe cel ce o priveste la adevarul credintei ortodoxe ca Hristos cel întrupat este Dumnezeu adevarat si om adevarat. Daca n-am înfatisa pe Iisus Hristos în icoane ar însemna ca negam firea Sa cea omeneasca, viata Sa pe pamânt si rastignirea.

Cele spuse despre sfintele icoane reprezentând pe Mântuitorul sunt în strânsa legatura cu cele ce înfatiseaza pe Maica Domnului. Daca negam calitatea Maicii Domnului de Nascatoare de Dumnezeu, înseamna ca nu primim învatatura Sfintei Biserici despre întruparea Fiului lui Dumnezeu. Maica Domnului n-a nascut pe omul Hristos, cum zicea Nestorie, ci persoana Fiului si Cuvântului lui Dumnezeu. Marturisind pe Maica Domnului Nascatoare de Dumnezeu, marturisim ca Acela pe care L-a nascut este Dumnezeu adevarat si om adevarat.

Pictarea în icoane a Maicii Domnului în Biserica Ortodoxa se face într-o forma care conduce pe credincios la marea taina care s-a savârsit prin Ea - adica la întruparea Fiului lui Dumnezeu. Icoana Maicii Domnului nu reprezinta pe Fecioara Maria înainte ca Duhul Sfânt sa vina peste Ea si puterea Celui înalt sa o umbreasca. Numai dupa ce harul lui Dumnezeu s-a pogorât peste Ea, a devenit cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu.

Invatatura Bisericii noastre este clara în formarea tipului de iconografie a Sfintilor si a martirilor, care au trait “viata cea noua în Hristos” si luptând au câstigat în aceasta viata “cununa cea nestricacioasa a vietii celei ceresti”. Fiecare sfânt a devenit pentru crestin un model de renastere în Hristos. Figurile lor nu sunt înfatisate în icoane ca fiind materiale, cum sunt cele dinainte de har, ci ca unele care exprima sfintenia adica ca unii care au slava în ceruri.

Aceasta porneste de la învatatura Bisericii: “Sunt trupuri ceresti si trupuri pamântesti; dar alta este slava celor ceresti si alta a celor pamintesti”(I Cor. 14, 40). Sfintii sunt reprezentati ca unii care au iesit din stricaciune si inspira realitatea binecuvântata dincolo de aceasta lume. Figurile sfintilor, în felul acesta, devin un permanent comentator la credinta “ca trebuie ca acest trup stricacios sa se îmbrace în nestricaciune si acest trup muritor sa se îmbrace în nemurire” (I Cor. 15, 53). Astfel iconografia ortodoxa încearca sa dea o idee despre trupurile spirituale, care vor urma învierii din morti. Pentru aceasta icoana trebuie sa faca, prin arta, evidenta prezenta harului Sfântului Duh în figurile sfintilor.

Cinstirea icoanelor are o baza si în Scriptura Vechiului Testament. Astfel, Moise a primit porunca din partea lui Dumnezeu sa puna chipurile heruvimilor la chivotul legii (Exod, 25, 18-22; 36, 8), în fata carora poporul se închina cazând cu fata la pamânt, în fata carora se aduceau jertfe (III Regi 3, 15); preotii le tamâiau înaintea lor (Exod 30, 8) si înaintea lor se aprindeau candele (Exod 27, 20-21). Odata cu întruparea Domnului, când descoperirea dumnezeiasca s-a împlinit, Biserica crestina a continuat si amplificat cinstirea sfintelor icoane într-un context nou superior. In sfânta icoana Biserica crestina n-a vazut numai o podoaba în general, ci cuvântul Sfintei Scripturi. Sfântul Vasile cel Mare scrie în acest sens: “Ceea ce cuvântul transmite prin auz, pictura arata în tacere prin imagine”. Urmând legatura strinsa cu cultul Bisericii si cu evlaia credinciosilor, sfintele icoane au continuat viata si traditia Bisericii exprimind învatatura ei conform cu posibilitatile caracteristice fiecarei epoci. In primele veacuri crestine, adica în timpul persecutiilor iconografia a avut un caracter simbolic si alegoric. Picturile din catacombe folosesc simboluri ca pestele, ancora, mielul etc. Nu lipseau de aici nici reprezentarile biblice, care, cu toata naivitatea lor, întareau pe credinciosi si le încalzeau credinta în atotputernicia lui Dumnezeu.

Dupa edictul de la Milan, când Biserica a dobândit libertatea de manifestare, reprezentarile simbolice s-au dovedit insuficiente pentru a exprima învatatura crestina. In secolul IV si V numeroase scene din Vechiul si Noul Testament ca si din viata Bisericii exprimau diferite evenimente din iconomia divina precum si sensul unor sarbatori, consacrate în amintirea unor momente importante din istoria mintuirii. Când primele erezii cautau sa puna crestinismul pe acelasi plan cu idolatria, sfintele icoane amintesc credinciosilor învatatura cea adevarata a Bisericii. Astfel, literele grecesti alfa si omega, care în perioada persecutiilor aminteau de vesnicia si dumnezeirea Mântuitorului, acum asezate pe icoana Mântuitorului, arata deofiintimea Fiului cu Tatal împotriva ereticului Arie care considera pe Fiul creatura a Tatalui.