Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon din 451

Introducere.

Datorită problemelor teologice şi bisericeşti deosebite pentru care a fost convocat, prin hotărârile dogmatice şi canonice pe care le-a luat, prin numărul mare de episcopi prezenţi la sinod, prin interesul şi sprijinul arătat şi oferit de împărat, graţie personalităţii şi activităţii unor figuri creştine contemporane secolului V şi mai ales prin urmările lui, Sinodul IV Ecumenic de la Cacedon ,,deschide o eră nouă în istoria gândirii creştine ortodoxe” Sinodul IV Ecumenic de la Cacedon reprezintă un moment de însemnătate excepţională în viaţa Bisericii, de o valoare egală cu Sinodul I Ecumenic de la Niceea, a cărui operă o completează şi împlineşte Dacă Sinodul I Ecumenic, luptând împotriva arianismului, stabilea că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat, ,,născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii”(Simbolul de credinţă), Sinodul IV Ecumenic de la Cacedon stabileşte, împotriva diofizismului şi monofizismului, realitatea umanităţii lui Hristos. În consecinţă, putem spune fără teama de-a greşi că ,,Sinodul IV continuă, completează şi întăreşte ceea ce s-a hotărât la Niceea” şi ,,este cel mai măreţ şi mai impunător Sinod din antichitatea creştină”

În epoca istorică cuprinsă între Constantin cel Mare şi căderea Imperiului roman de răsărit, se poate vorbi de o simfonie bizantină, de o relaţie sinergică între Stat şi Biserică, care aveau interes să se ajute reciproc în momentele de cumpănă şi grea încercare prin care trecea Imperiul, atât din punct de vedere politic dar şi religios. Biserica avea nevoie sa-şi consolideze organizarea, doctrina şi cultul pentru a putea transmite învăţătura creştină la toate neamurile, iar statul avea nevoie de serviciile Bisericii pentru a instaura o stare de pace şi moralitate în întreg imperiul.

1. Situaţia politică şi religioasă în Imperiul Bizantin în secolul V.

Imperiul roman, în timpul lui Constantin cel Mare, după înfrângerea lui Liciniu în 323, era unitar având un singur conducător. După Teodosie cel Mare, în anul 395, imperiul se împărţea între cei doi fii ai împăratului, Arcadie în Răsărit şi Honoriu în Apus. Înainte de Sinodul IV Ecumenic, cele două curţi imperiale erau înrudite. În Răsărit Pulheria era fiica lui Arcadie, iar în Apus, Valentinian al II-lea era fiul Gallei Placidia, sora împăraţilor Honoriu şi Arcadie

Din punct de vedere religios, la Sinodul I Ecumenic, Sfinţii Părinţi aveau moralul ridicat şi se întruneau cu mare bucurie pentru prima oară după încetarea persecuţiilor, într-un sinod ecumenic. Cei 318 Părinţi adunaţi pentru Sinodul I de la Niceea, erau formaţi, căliţi şi uniţi în focul persecuţiilor, mulţi dintre ei încă purtând urme ale torturilor suferite pentru credinţa lor în Hristos. Alta era situaţia după 200 de ani, în pragul Sinodului IV Ecumenic. Episcopii sunt adunaţi acum în două tabere opuse, înveninaţi de interese şi concepţii diferite, unii autoritari şi despotici, iar alţii slabi şi timoraţi

Până la Calcedon, şcolile din Alexandria şi Antiohia erau două focare de gândire creştină, care au avut un rol esenţial în disputele hristologice, prin reprezentanţii lor de seamă. Dar, după Calcedon, autoritatea intelectuală a şcolii din Antiohia nu a mai fost niciodată restabilită după loviturile pe care le-a primit din partea vulcanicului Chiril al Alexandriei