Spiritismul

Preliminarii

Spiritismul, printr-o definiție sumară, este credința în existența spiritelor și în posibilitatea de a comunica cu acestea prin diferite mijloace . În perioada antichității anumite popoare precum asiro-babilonienii, egiptenii, indienii, grecii, chinezii, romanii, perșii, evreii și alții, credeau că prin intermediul anumitor practici puteau comunica cu spiritele. Epopeea lui Ghilgameș amintește de o convorbire cu spiritul unui om mort, a eroului acestei opere literare cu prietenul său decedat Enghidu. Strabon, celebrul istoric și geograf antic grec, afirma că asiro-babilonienii foloseau niște mese pentru chemarea spiritelor . Cartea sacră numită Avesta, a perșilor amintește de evocarea spiritelor celor morți . Scrierile veterotestamentare interzic practica spiritismului: Să nu alergaţi la cei ce cheamă morţii (Lev. 19, 31); Dacă vreun suflet va alerga la cei ce cheamă morţii şi la vrăjitorii, ca să desfrâneze în urma lor, Eu voi întoarce faţa Mea împotriva sufletului aceluia şi-l voi pierde din poporul lui (Lev. 20, 6); Bărbatul sau femeia, de vor chema morţi sau de vor vrăji, să moară neapărat: cu pietre să fie ucişi, că sângele lor este asupra lor (Lev. 20, 27); Să nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicător, sau ghicitor, sau vrăjitor, sau fermecător, nici descântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu morţii (Deut. 18, 10-12). Regele evreu Samuel merge la vrăjitoarea din Endor, ca aceasta să invoce spiritul profetului Samuel, deși el mai înainte interzisese această practică (1 Regi 28). Ca urmare a acestei fapte, cartea întâi a Cronicilor consemnează: Aşa a murit Saul pentru nelegiuirea sa pe care o făcuse el înaintea Domnului, pentru că n-a păzit cuvântul Domnului şi pentru că a întrebat şi a cercetat o vrăjitoare (1 Cronici 10, 13). Tertulian afirma că vrăjitorii contemporani cu el practicau spritismul cu ajutorul meselor, pentru prevestirea viitorului și făceau să apară fantome . Diferite forme și practici ale spiritismului s-au perpetuat de-a lungul secolelor, supravețuind până în contemporaneitate. Spiritismul modern a luat ființă în Statele Unite ale Americii. În această țară precum și în statele occidentale ale Europei, s-au constituit diferite organizații care au drept scop studierea și popularizarea spiritismului, care ajunge și în România.

Spiritismul

Doctrina spiritiștilor este confuză, incoerentă, plină de contradicții și absurdități . Spiritismul nu are o doctrină unitară ci un amalgam de învățături și practici, căci fiecare adept poate contribui cu ideile sale originale la îmbogățirea concepției spiritiste. Dar totuși rămâne un semn distinctiv spiritist și anume comunicarea cu lumea de dincolo. De cele mai multe ori aceasta se realizează de către pământeni prin intermediul mediumului . Mediumul este o persoană dotată cu o anumită sensibilitate psihică, ce îi permite să devină vehiculul, sau mijlocul de manifestare a unor forțe sau ființe nevăzute . Pentru spiritiști aceste forțe sau ființe invizibile sunt diferite spirite, care pot fi și cele ale morților. Spiritualitatea creștină ortodoxă identifică aceste spirite cu duhurile cele căzute, adică demonii. Cea mai cunoscută formă de mediumism este ședința de spiritism. Ea se ține într-o cameră întunecoasă sau cel puțin slab luminată . Aceasta se desfășoară de obicei cu ajutorul unei mese, de obicei rotundă, în jurul căreia se așează persoanele care iau parte. Persoanele participante își pun palmele pe masă astfel încât prin intermediul atingerii degetelor persoanei din stânga și din dreapta să se formeze un lanț în jurul mesei. La întrebările puse spiritului, acesta răspunde prin înclinările mesei . O altă metodă de comunicare cu spiritul este prin intermediul unei planșe cu literele alfabetului. Mediumul îi pune o anumită întrebare spiritului iar acesta îi răspunde prin călăuzirea degetelor sale sau a unui indicator, asupra literelor. Urmărirea atentă a literelor care formează cuvinte și propoziții, oferă răspunsul spiritului. Mediumul aflat în transă sau într-un fel de hipnoză, poate transmite informațiile pe care le dezvăluie spiritul, fară ca după ce își revine din acea stare să-și aducă aminte de ceva. Ședințele de spiritism sunt însoțite de fenomene subiective și obiective. Cele subiective sunt: vederea și auzirea de la distanță, vorbirea în limbi necunoscute, ghicitul în cristal, oglindă sau glob de sticlă, psihometria (puterea de a cunoaște lucruri despre o persoană, de la care mediumul deține un obiect), previziunile, premonițiile, dedublarea persoanei . Fenomele obiective sunt: pocnituri în mobilă sau în pereți și în diferite obiecte ce posedă duhuri care emit sunete sau zgomote; telekinezia (transmiterea invizibilă a unor obiecte dintr-un loc în altul); parakinezia (mișcare prin atingere a unor obiecte foarte grele); levitațiile; materializarea vizibilă a unor spirite; violentarea sau înspăimântarea unora dintre persoanele care participă la ședința de tip spiritist . Pentru buna desfășurare a unei ședințe de spiritism se cer îndeplinirea mai multor cerințe. Intensitatea activității unui spirit depinde de gradul de pasivitate sau docilitate pe care îl întâlnește la persoana sensibilă, care este de obicei mediumul . Astfel mediumul, pentru a conlucra cât mai bine cu spiritul care vine și îl posedă, trebuie să-și abandoneze în mod conștient trupul, facultățile psihice și intelectuale. În acest mod spiritul invadator îl controlează desăvârșit pe medium. Persoanele participante la ședință trebuie să aibă o atitudine mentală favorabilă, prin care să îl susțină pe medium. Fenomenele spiritiste sunt facilitate de o anumită empatie care ia naștere din armonia de idei, de vederi și de sentimente ce există între participanți și medium . Dacă această empatie nu se realizează, ședința nu produce efectele dorite. De asemenea numărul persoanelor participante este important. Dacă numărul este prea mare, șansele realizării armoniei necesare sunt foarte mici. Foarte importantă este și atmosfera pentru desfășurarea ședinței de spiritism. Ea constă în muzică de fond, de diferite feluri sau rostiri de rugăciuni.