Știință și religie

INTRODUCERE

Dumnezeu Se face cunoscut oamenilor, El este imanent şi transcendent în acelaşi timp. Deşi pare o afirmaţie paradoxală, totuşi fiinţa trinitară aparţine naturii transcendente a lui Dumnezeu, este opera voinţei Sale. Prin iconomie, Dumnezeu Se revelează, creând lumea şi întrupându-se. Conform revelaţiei dumnezeieşti supranaturale, lumea este opera lui Dumnezeu, creată din nimic ,,ex nihilo”. Dumnezeu n-a creat-o dintr-o necesitate internă sau externă, ci în mod liber, odată cu timpul şi spaţiul. Lumea este opera lui Dumnezeu Cel în treime şi e destinată îndumnezeirii. Scopul creării lumii a fost să dobândească o comuniune deplină cu El.

1. Posibilitatea cunoaşterii lui Dumnezeu

Posibilitatea cunoaşterii lui Dumnezeu este data de faptul ca :

a) Dumnezeu, ca Persoana – persoana presupune comuniune iubitoare, creând pe om din iubire , El Însuşi doreşte a Se revela pe Sine omului.

b) Omul creat ca persoana , e capabil de comuniune Fiind chip al lui Dumnezeu, omul e înzestrat cu raţiune , aşa încât poate sa-L cunoască pe Dumnezeu

c) După cădere în păcat chipul lui Dumnezeu din om nu s-a distrus total, ci s-a produs numai o deteriorare ( o întunecare ) a chipului Omul ramane capabil de comuniunea cu Dumnezeu si după căderea în păcat

d) Lumea e creata de Dumnezeu ca dar, pentru om ; e un mijloc de dialog între Dumnezeu si om , dialog în care omul e chemat sa descopere „ urma paşilor lui Dumnezeu în creaţie”.

Natura este condiţia solidarităţii umane şi nu numai a unui om singular, deşi fiecare o ipostaziază şi o trăieşte personal. Solidaritatea om-natură nu există datorită acţiunii omului, ci datorită lui Dumnezeu, care a creat atât natura cât şi omul. În acest sens, Dumitru Stăniloae afirma: ,,Lumea slujeşte ridicării noastre la sensul nostru ultim sau la obţinerea plenitudinii noastre în comuniunea cu Dumnezeul Cel personal prin raţionalitatea ei flexibilă sau contingenţă, prin sensurile pe care omul le poate urmări prin ea.”

a) Revelaţia naturala

Revelaţia naturala presupune descifrarea rationalitatii creaţiei si ajungerea prin aceasta la RAŢIUNEA CEA UNA , la Logosul divin. Acest lucru ne arata ca nu exista o contrazicere între raţiunile lucrurilor si Dumnezeu ca Logos creator , ca lumea nu e rea , ci e opera a lui Dumnezeu, ca are la baza raţiunea divina Lumea poate deveni transparenta pentru slava lui Dumnezeu ( in sensul ca orice lucru creat duce cu mintea la Creator.)

Raţionalitatea lumii priveşte un sens în măsura în care ea este completată de raţiunea umană, conştientă. Fiecare lucru poate fi analizat de raţiune, dar în fiecare componentă a lucrului există ceva mai înalt decât ceea ce poate fi surprins de raţiune analitică. Existenţa acestui „ceva mai înalt” ne trimite spre Logosul divin care este „sensul unic al lucrurilor”. În acest caz, raţionalitatea lucrurilor constituie numai o treaptă a scării pe care ne urcăm la sensurile tot mai înalte.

Sfântul Grigore Palama recunoaşte importanţa cunoaşterii făpturilor pentru ridicarea la cunoaşterea lui Dumnezeu, când prin făpturi e cunoscut Dumnezeu în calitate de cauză creatoare şi susţinătoare a tuturor, adică când nu se rămâne numai la cunoaşterea făpturilor ca lucruri opace şi separate, fără o întemeiere a lor în fondul comun şi transparent al transcendenţei divine. Această cunoaştere a raţiunilor dumnezeieşti în lume, numită contemplaţie naturală, e considerată în spiritualitatea răsăriteană treapta a doua în urcuşul duhovnicesc al omului spre Dumnezeu.

b) Revelaţia supranaturală

Revelaţia supranaturală adânceşte si luminează revelaţia naturala , aşa încât sa elimine pericolul confundării lui Dumnezeu cu creatura. Dumnezeu Însuşi Se descoperă omului; Sfântului Ap. Pavel afirma: „ După ce Dumnezeu, odinioară în multe rânduri si in multe chipuri , a vorbit părinţilor noştri prin prooroci , în zilele acestea din urma ne-a grăit noua prin Fiul ” ( Evrei 1, 1-2) Pe calea cunoaşterii supranaturale care se bazează pe Scriptura , omul ajunge sa înţeleagă ca Dumnezeu nu e numai o forţa creatoare , mai presus de lume , ci si faptul ca această forţa dumnezeiasca e si personala si chiar întreit personala In baza acestui caracter personal al lui Dumnezeu, Dumnezeu nu numai a creat lumea si pe om , ci si ca o iubeşte si din iubire pentru om S-a Inturpat pentru a Se jertfi. Acesta e obiectul cunoaşterii supranaturale.